Ce am învățat

Despre 2020 – numai de bine. Și un Nou Testament pentru anul care vine.

Nu știu cum a fost la voi, dar parcă niciodată, dar niciodată, de când sunt eu, nu m-am simțit mai singur pe lume ca în 2020. A fost cel mai rău an din viața mea. Mi-a întins la maximum corzile răbdării, cu note stridente pe mai toate portativele vieții: sănătate, familie, profesie, prietenie, călătorii, obișnuințe…

Dar a fost și cel mai bun, pentru că ajungând la fundul sacului, forțat de împrejurări, am învățat într-un an cât în alți 10!

Ca atunci când ți se sparge o țeavă în baie și te trezești dimineața cu apă în toată casa. Chiar dacă problema în sine poate nu-i atât de gravă – apa din covoare n-o fi sfârșitul lumii –, emoțiile negative conexe care îți inundă viața, pierderea sentimentului de control pot fi! Căci de cele mai multe ori, nu ne fac să suferim atât evenimentele în sine, cât interpretarea lor. Stoicii din Antichitate îmbrățișau provocările vieții ca pe probe de antrenament care te întăresc, te fac mai bun, mai rezistent. Rama lor preferată de încadrat tabloul celor ce ni se întâmplă era cea a acceptării provocărilor zeilor… în care, dacă ești un Toma modern și necredincios ca mine, poți vedea un soi de psihologi behavioriști în halate albe, în genul lui F.B. Skinner, aplecați asupra labirintului nostru șoricesc. Treaba lor e să inventeze tot felul de situații, piedici și provocări cu care să te testeze. Treaba ta e să găsești de fiecare dată soluția, cu calm, atenție și concentrare.

Din bube, mucegaiuri și noroi, cum zice măiastru Arghezi, mi-am distilat o nouă listă de 10 porunci, un soi de Nou Testament pentru 2021. 1. Ai grijă să călărești mereu pe coada de mătură a unui nou proiect. Viața fără proiect se golește de magie, de sens, de bucurii, în gâlgâituri rapide, ca o sticlă de vin trântită neglijent după câteva guri… Proiectul e un gard, e împrejmuirea unei felii de viață însușită, care, deși ridicat artificial de către emisfera cerebrală stângă de dragul vreunei ipoteze de demonstrat/explicitat, prin simplul fapt al împrejmuirii, decupează involuntar o felie de context, un rezervor personal de implicit.

Sensul vieții îl dă de fapt contextul, în cadrul căruia re-descoperi relațiile dintre lucruri, re-iei contact cu realitatea din prisma emisferei drepte.

Reguli pentru o viață nouă: 1. Încearcă să te adaptezi cu hiperrealism la orice situație; 2. ai voie să și greșești; 3. doar încercând, înveți.