Unde se întâlnesc capetele lumii

Cheryl Rosa nu va uita niciodată lumina și frigul care au întâmpinat-o la prima vizită în Alaska arctică. „Era extrem de vântoasă, extrem de plată și extrem de albă”, așa își descrie ea prima impresie despre Utqiaġvik (pe atunci Barrow), aflat pe malul Mării Beaufort. Rosa, director adjunct al Comisiei SUA pentru Cercetare Arctică, a făcut prima vizită în regiune în 2000, ca studiu de teren pentru teza ei de doctorat. Era din Massachusetts, dar peisajul de aici a captivat-o total. „Călătoriile arctice îți lasă o impresie de neșters. Simpla imensitate și fragilitatea mediului sunt două lucruri care te năucesc”, spune Rosa.

Cercul Arctic e zona zero a schimbărilor de climă; ce se întâmplă acolo are un surprinzător efect de domino asupra restului planetei. Acolo, temperaturile aerului la suprafață au crescut de două ori mai rapid decât în restul globului, banchiza se micșorează pe zi ce trece, permafrostul se topește, iar numărul de caribu s-a redus aproape la jumătate, conform Programului Arctic al Administrației SUA pentru Oceane și Atmosferă. Cercetătorii au explicat clar că oamenii sunt motivul schimbărilor de climă – dar că, dacă acționăm rapid și global, avem șanse să neutralizăm o parte din efecte.

Arctica nu e doar o idee despre care citim în ziar. Este uscat. E mare. Este locuită de oameni de mii de ani. Iar pentru cei care au ocazia să ajungă acolo, cel mai bun mod de-a o cunoaște este să întâlnească localnici, să iasă în tundra vastă sau să privească Oceanul Arctic. Am început să vizitez Alaska acum 18 ani, venind din New York, unde trăiam pe atunci. Excursiile s-au tot lungit, până când m-am mutat în Anchorage, în 2013.

Arctica a început să mi se pară mai puțin îndepărtată – nu o noțiune, ci un loc real. Cunoșteam cercetători ai zonei arctice în vizitele la fabrici de bere, iar la magazinul de unde îmi luam firele de tricotat

Cum contribuim la protejarea unui loc fragil și a locuitorilor lui.

mă împrieteneam cu oameni care crescuseră acolo. Nu mai era un contur pe hartă sau o fotografie într-o carte, ci un loc pe care voiam să-l explorez, despre care voiam să scriu, pe care voiam să-l apăr. Arctica este o parte din statul unde locuiesc și, în același timp, o regiune care leagă SUA de alte țări, un loc pe care trebuie să-l protejăm împreună. Gheața nu ascultă de granițe când se topește în ocean și face să crească nivelul mărilor.

Prima mea călătorie în Arctica – o excursie de grup la jumătatea lui iulie la Coldfoot, în Munții Brooks – n-a făcut decât să-mi sporească fascinația tot mai mare față de ea. Cum să te saturi să vizitezi o zonă care se întinde prin opt țări și pe 14,2 milioane de kilometri pătrați – cam de 34 de ori cât California? Cum să mă întorc vreodată acasă cu gândul că gata, am văzut destul, sau am cunoscut destui localnici, sau m-am săturat să văd morse? Ce idei absurde.

Artista Zaria Forman din Brooklyn, curator artistic pentru noua navă polară National Geographic Endurance, este un exemplu de viață transformată de călătoriile arctice. Mama ei, fotografă, a dus-o prima oară în Groenlanda în 2007. Până atunci, Forman spune că „știam despre schimbările de climă ca subiect îndepărtat”, dar vizita i-a deschis ochii asupra problemelor, inclusiv a modului cum erau nevoiți localnicii să-și adapteze stilul de viață la schimbările mediului. Acum face călătorii de cel puțin câte o lună în regiuni arctice, unde fotografiază și schițează zone „surprinzătoare compozițional” care evocă emoții puternice, pentru a crea pasteluri la scară mare „cât mai realiste, care să-i dea privitorului același sentiment”.

„Există atâtea feluri de gheață”, spune ea. „Arctica e o sursă nesfârșită de inspirație.”

Călătoriile în Arctica i-au schimbat viața lui John Gaedeke încă înainte să se nască. L-am cunoscut pe Instagram – de departe cel mai accesibil mod de a vizita zona. Gaedeke este manager la Iniakuk Lake Wilderness Lodge, o pensiune aflată la 362 km nord de Fairbanks și 96 km mai sus de Cercul Arctic, în Munții Brooks. Părinții lui au construit-o în 1974. El locuiește în continuare acolo jumătate de an. Cei mai apropiați vecini sunt la 80 km, în Bettles. Oaspeții lui sunt captivați de călătoriile arctice de cum urcă în avion. „Marea transformare se petrece în zborul de două ore până aici”, spune el. „La 20 de minute de la decolarea din Fairbanks, nu mai văd nimic. Atât de izolați suntem.” Chiar și satele care punctează peisajul dispar în câteva secunde. Acum câteva zile am adăugat un punct pe lista de locuri pe care vreau să le văd în Arctica, listă care include insula canadiană Ellesmere, zonele cu urși polari din Groenlanda și teritoriul Nunavut, unde vreau să-i întreb pe localnici cum e să obții lână qiviut de la boii-moscați. Locul nou, din centrul lanțului muntos Brooks, se numește Anaktuvuk Pass. Sunasem la Muzeul Memorial Simon Paneak din satul acesta din Nunavut ca să le intervievez pe Louisa Riley, președinta muzeului, și Vicky Monahan, curator. Când trec pe acolo călători, Monahan le prezintă rapid și imersiv viața și istoria semenilor ei și le povestește cum i-a obligat statul american să renunțe la stilul de viață nomad. Observă impactul schimbărilor de climă asupra regiunii și asupra modului de viață al populației inupiat. În verile tot mai scurte și iernile tot mai calde, localnicilor le e greu să strângă carnea, fructele sălbatice și plantele de care depind pentru subzistență.

„Descriu totul ca să înțeleagă prin ce am trecut și ce facem în prezent”, mi-a spus Monahan.

„Nu prea avem de ales”, a adăugat Riley. „Asta e, te adaptezi. Suntem rezistenți.”

Oriunde ai călători în Arctica, ai nevoie de timp, bani și organizare. Iată câteva moduri de a gospodări responsabil Arctica înaintea vizitei, în timpul ei și după:

- Apelați la agenții de turism care „respectă locuitorii Arcticii și cultura lor”, spune Cheryl Rosa de la Comisia SUA pentru Cercetare Arctică. „Grupurile prea mari riscă să copleșească satele mici.”

- Nu luați de aici decât fotografiile făcute, sau poate lucrări de artă sau alte suvenire de la localnici.

- Aflați al cui este ținutul pe care îl vizitați și cereți permisiune înainte să fotografiați localnicii sau locuințele lor.

- La întoarcere, povestiți-le prietenilor și rudelor despre experiență și ajutați-i să înțeleagă care sunt mizele situației actuale.

Ce se întâmplă în Arctica are un surprinzător efect de domino asupra restului planetei.

( @jennaschnuer) este autoare liber-profesionistă și trăiește în Anchorage, Alaska. A scris, printre altele, pentru The Smithsonian, The New York Times și Edible Alaska.

La Utqiaġvik, în Alaska, cu ocazia festivalului de primăvară Nalukataq, cei mai buni vânători de balene sunt aruncați în sus cu prelata, într-un obicei menit să consolideze încrederea în comunitate.