HORTOBÁGY UNGARIA

VĂCARI ȘI COCORI PE CÂMPIILE ÎNTINSE

Spațiile larg deschise ale Parcului Național Hortobágy sunt făcute de natură pentru distanțarea socială. Acest sit enorm din Patrimoniul Mondial UNESCO acoperă aproape 81.000 ha din Marea Câmpie Ungară din estul țării și conservă tradiții pastorale milenare. Solul prea sărac pentru agricultură a ajutat la păstrarea mozaicului de mlaștini alcaline, fânețe, pășuni și vegetație de stepă. În lipsa plugurilor și a construcțiilor mari, puszta a înflorit. Ecosistemul ei de câmpie bogat, protejat din 1973, asigură un habitat esențial pentru aproximativ 340 de specii de păsări, printre care zeci de mii de călători înaripați în migrația lor de toamnă, ca gâștele sălbatice și cocorul comun. Dar Hortobágy nu e doar un ținut al păsărilor. Câteva sute de păstori de oi și de vaci, numiți csikós, îl străbat și acum, dând familiilor ocazia să observe tradiții seculare de creștere a animalelor. În tururile cu căruța trasă de cai, vizitatorii pot trece pe lângă păstori cu câinii lor puli, o rasă ungurească străveche, și oile racka, celebre pentru coarnele lor încovoiate. Un alt localnic al pustei Hortobágy, calul lui Przewalski, ultima subspecie de cal sălbatic, și ea periclitată, formează aici una dintre cele mai mari populații. Circa 300 de exemplare umblă libere prin Rezervația de Cai Sălbatici Pentezug din parc.

Unul dintre efectele secundare ale succesului nemăsurat de care s-a bucurat romanul Dracula, care a provocat o avalanșă de peste un secol de întrupări și adaptări ale contelui-vampir în literatură, film, teatru, balet, publicitate, benzi desenate, jocuri pe computer sau muzică, este transformarea într-un ținut mitic a unei provincii cât se poate de reale, Transilvania, asociată azi în lumea întreagă cu vampirii, „un loc blestemat unde diavolul și odraslele lui umblă și acum pe picioare pământești!”.

Cum n-a fost niciodată aici, autorul Bram Stoker și-a cules informațiile din diverse cărți ale oficialilor britanici care au vizitat Transilvania și au scris cu superioritate despre o țară „cufundată în barbarism“și „plină de superstiții”. Unele detalii le-a nimerit: frigăruile haiducești, mămăliga, vinul dulce Auriu de Mediaș, descrierile portului popular, crucile de pe marginea drumurilor, amestecul cultural complex de români, sași, unguri, țigani…

Ce nu a surprins Bram Stoker este tocmai trăsătura pentru care merită să fie cunoscută Transilvania: atmosfera pastorală, de Europă veche. Clujul cosmopolit este poarta deschisă către pajiștile cu flori sălbatice ale Transilvaniei rurale, castelele de basm și satele cu ulițe pietruite.

Pentru familiile tot mai legate de tehnologie, o ședere la o gospodărie din zonă ar fi o șansă de deconectare, de plimbări cu căruța trasă de cai, de drumeții prin Carpații împăduriți și de încercat treburi gospodărești ca mulsul oilor, strânsul ouălor și ridicarea căpițelor de fân.

Farmecul bucolic al Transilvaniei l-a vrăjit de mult pe prințul de Wales, a cărui fundație finanțează proiecte de conservare a patrimoniului arhitectural local. „Atemporalitatea locurilor le face atât de remarcabile”, spune prințul Charles în documentarul Wild Carpathia.