JINSHANLING

BROBOANE GRELE DE SUDOARE îmi alunecau pe frunte și bubuituri înfundate îmi atacau auzul în ritmul bătăilor inimii. Scările fără sfârșit care te urcau și coborau de-a lungul Marelui Zid Chinezesc mă lăsaseră fără suflu și cu picioarele tremurând. Construcția grandioasă, a cărei înălțime variază între 4,5 și 12 m, iar grosimea, între 10 m la bază și până la 4 m pe coamă, avea în perioada de maximă eficiență peste 25.000 de turnuri de strategie integrate și încă 15.000 de turnuri de observație și semnalizare.

Secțiunea pe care alesesem să o vizitez se numește Jinshanling și este una dintre ultimele zone restaurate unde încă se mai pot vedea ruinele originale și, ce este mai important, abia au început vizitatorii să o descopere, ceea ce înseamnă mai puțină înghesuială. În fața porții principale se construia o scenă pentru sărbătorirea Zilei Naționale a Chinei, aniversare ce urma să se desfășoare peste câteva zile. O mulțime de muncitori lucrau la asamblare, iar scena se înălța văzând cu ochii. Am stat câteva minute, urmărind în liniște eficiența și disciplina cu care munceau oamenii și am înțeles cum se traduceau în practică învățăturile confucianiste conform cărora totul trebuie să stea la locul lui, iar relațiile între supus și conducător, între tată și fiu trebuie să fie de supunere necondiționată. Am mai parcurs apoi câteva sute de trepte până la o platformă largă, unde se făcea joncțiunea între două pasaje ale zidului. Într-o parte se ridica un turn de apărare care găzduia o expoziție de fotografie dedicată zidului, iar în cealaltă parte, un grup de 7-8 fete foarte tinere exersau o melodie chinezească la instrumente tradiționale. Vântul sufla destul de puternic și flutura voalurile albe care le înveșmântau, precum și părul negru, mătăsos și lung. La câțiva metri stăteau părinții zgribuliți, ținând în mâini hainele groase cu care veniseră îmbrăcate fetele, așteptând cu nerăbdare pauza să își îmbrace cu straie călduroase copiii, pentru cele câteva minute dintre cântări. Seriozitatea desăvârșită cu care tinerele își executau sarcina, sunetele arhaice ce se degajau din instrumentele cu coarde, soarele cald al dimineții, vântul șuierând ușor, țesăturile fine și transparente, de un alb imaculat, precum și părul negru-tăciune, catifelat și lucios, fremătând în aer, creau o atmosferă greu de imaginat și nespus de frumoasă.

M-am apropiat pe vârfuri, cu aparatul pregătit, și am cerut voie părinților din priviri să fotografiez. Zâmbetele încurajatoare mi-au deschis drumul către o sesiune minunată de fotografie.

O tânără păstrează tradiția cântatului la instrumente autohtone la una dintre serbările anuale ale Zilei Naționale a Chinei.