O revenire efervescentă

Dacă noțiunea de Lambrusco îți evocă imaginea unor vinuri excesiv de dulci și de spumoase din anii 1980, gândește-te mai bine. Când bei un asemenea vin în locul lui de baștină din Emilia-Romagna, descoperi că e cu totul diferit: un vin roșu, cu o ușoară aciditate care să biruie grăsimea tipică a preparatelor locale, mezeluri și brânzeturi. Care este motivul? Legislația britanică. În perioada 1958-1965, taxele pentru vinuri spumante cu conținut redus de alcool au scăzut cam de cinci ori mai mult decât cele pentru vinurile obișnuite. „Așa se face că, spre finalul anilor 1960, toată lumea trimitea în Marea Britanie un Lambrusco slab alcoolizat (practic, un must doar parțial fermentat)”, explică Tommaso Chiarli, manager de exporturi la Cleto Chiarli, cel mai vechi producător de vinuri din regiunea EmiliaRomagna. „Până și noi am făcut asta; obișnuiam să vindem 13 milioane de sticle pe an. Iar de acolo am intrat într-un cerc vicios. Oamenii își dau acum seama că beau pe atunci o porcărie care nu respecta caracteristicile tradiționale ale unui Lambrusco.”

„Dar Lambrusco e un soi fantastic de struguri. Are mult zahăr, dar și o aciditate ridicată. Chiar și cel mai dulce vin poate să fie bun, fiindcă aciditatea îți permite să-l savurezi.”

Tommaso reprezintă a cincea generație din această afacere de familie producătoare de vinuri, înființată în 1860 de Cleto Chiarli. „El a fost primul care a înțeles potențialul soiului Lambrusco și cum poate fi comercializat. Cleto fost un fel de Dom Pérignon”, spune Tommaso.

Încurajând această revigorare a reputației soiului Lambrusco, Cleto Charli speră să-și asigure locul în prima linie a industriei. „Față de Toscana, încă avem foarte puține tururi de vizitare a podgoriilor din Emilia-Romagna, dar anul trecut am avut 5.000 de vizitatori”, explică Tommaso. Cum Lambrusco e în plină ascensiune, putem spune cu certitudine că pe viitor va primi mult mai mulți.