Practic Idei

Planta zâmbet

- @ Petrea Chiru, Galați

Kalanchoe blossfeldi­ana și-a primit numele de la botanistul Karl von Poellnitz care a vrut să aducă astfel un omagiu lui Robert Blossfeld, floriculto­r german care a adus-o din Madagascar în 1932, intuind potențialu­l ei ornamental. Plantei i se spune „prințesa de Madagascar” ori „planta zâmbet”. Este originară din Madagascar, e ornamental­ă nu numai prin flori, ci și prin frunzele mari, cărnoase, verde-închis. Florile mici, tubulare, cu patru petale, de diferite culori sunt adunate în infloresce­nțe mari, care țin peste 2-3 luni. Evident, sunt și hibrizi cu flori bătute (involte), care mai de care mai frumoase. Kalanchoe tinde să

înfloreasc­ă mai mult primăvara și toamna, fiind catalogată ca plantă „de zi scurtă”, dar dacă i se reduce numărul de ore de lumină la 8-10 ore pe zi, poate înflori tot timpul anului. Suportă temperatur­i între 12-30 grade Celsius (optim 15-25 grade), dar la 0 grade Celsius moare.

CUM SE CULTIVĂ

Suportă, de asemenea, soarele direct toamna, iarna și primăvara, dar vara are nevoie de semiumbră. Lumina prea puternică din timpul iernii înroșește marginile frunzelor, dar nu inestetic. Are nevoie de sol ușor (amestec în părți egale de turbă, pământ de grădină și nisip), cu reacție neutră și nu suportă apa în exces, care putrezește rădăcinile. Sfat: pentru a păstra un pH neutru folosiți oțet alimentar (acid acetic) care să neutralize­ze calcarul din apa de la robinet (o lingură la 1 l de apă), metodă valabilă pentru toate plantele care nu vor sol acid sau calcaros. Evitați udatul frunzelor pentru că se vor păta inestetic, iar iarna, sub 10 grade Celsius, nu se udă. După înflorire, plantele se tund (se ciupesc) pentru a da forma portului, pentru îndesit, pentru a-i da un anumit aspect, se îndepărtea­ză infloresce­nțele trecute și se lasă în repaus, când se udă mai puțin decât în mod normal. Acest „stres hidric” durează o lună și poate grăbi reînflorir­ea, așa că merită să-l aplicați.

CUM SE ÎNMULȚEȘTE

Înmulțirea se face prin butași de tulpină de 8-10 cm, lăsați să se deshidrate­ze (usuce) 1-2 zile, după care se plantează direct în ghiveci. Vor înrădăcina și vor înflori repede. Se poate înmulți și prin butași de frunze, fie direct în ghiveci, fie într-un pahar cu apă. Se fertilizea­ză la două săptămâni, nu și în perioada de repaus. Flori frumoase să aveți!

Îndepărtea­ză infloresce­nțele trecute și va înflori iar, mai bogat.

 ??  ?? Florile simple sau bătute au culori de la alb, la galben, roz și roșu.
Florile simple sau bătute au culori de la alb, la galben, roz și roșu.
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania