REPORTAJ

Practic Idei - - SUMAR - Text: Cris­ti Ni­cu­les­cu Fo­to: www.cris­ti­ni­cu­les­cu.com Ni­mic nu es­te lă­sat la voia întâmplă­rii.

16 Un loc mi­ri­fic în mijlocul naturii

De­mult, ta­re de­mult, trăia un boi­er ca­re își do­rea din tot su­fle­tul să gă­se­as­că un loc în ca­re fe­ri­ci­rea, li­niștea și fru­mu­sețea să lo­cu­ias­că împreu­nă. Mult a mai um­blat boi­e­rul și prin țări străi­ne a co­lin­dat, me­reu cu vi­sul în min­te a cău­tat învăță­tu­ră în ce­le mai bu­ne șco­li ale vre­mii. La tim­pul po­tri­vit, când era de­ja to­bă de car­te, a gă­sit lo­cul fer­me­cat, într-o ța­ră du­i­oa­să, la mar­gi­nea unui sat încon­ju­rat de pă­duri. Aici a ho­tă­rât să ri­di­ce o ca­să pre­cum un castel, fru­moa­să cum nu s-a mai vă­zut până atunci. Ca­sa tre­bu­ia să fie con­stru­i­tă nu­mai din blo­curi mari de pia­tră, ca să fie trai­ni­că, și tre­bu­ia să fie cea mai înal­tă din sat, așa cum erau și sen­ti­men­te­le ce avea să le adă­pos­te­as­că. Gră­di­na ca­re o încon­ju­ra tre­bu­ia să ai­bă ca pri­e­te­nă na­tu­ra, bra­zii și ste­ja­rii să nu la­se să tre­a­că re­le­le, tran­da­fi­rii să adu­că mi­res­me și cu­loa­re, la­le­le­le fe­ri­ci­re, iar li­va­da să adu­că be­lșug tot anul...”

Așa înce­pe po­ves­tea Cas­te­lu­lui Ma­ria, pe ca­re ori­ce tu­rist ajuns aici o poa­te par­cur­ge, o is­to­rie a unui fru­mos do­me­niu de de­mult, tran­sfor­mat într-un ele­gant spațiu de ca­za­re, de­di­cat ce­lor aflați în cău­ta­rea unui plă­cut loc de odih­nă în mijlocul naturii. Toți cei

aju­nși aici vor des­co­peri, în sa­tul Ban­po­toc, din apro­pi­e­rea orașu­lui Si­me­ria, una din ce­le mai ele­gan­te și fru­moa­se pen­si­uni din ju­dețul Hu­ne­doa­ra.

Dru­mul as­fal­tat ca­re du­ce că­tre Castel Ma­ria se ter­mi­nă în drep­tul po­rții de la in­tra­re, iar clă­di­rea cu ar­hi­tec­tu­ră in­ter­be­li­că și bo­găția ve­ge­tați­ei te înde­am­nă să cre­zi, pe mo­ment, că ai ajuns pe do­me­ni­ul unui con­te de altă­da­tă. Însă im­pre­sia es­te spul­be­ra­tă ra­pid de ca­me­re­le lu­mi­noa­se, de mo­bi­li­e­rul atent re­con­diți­o­nat, de de­co­rați­u­ni­le noi și de pre­ze­nța re­ce­pți­ei la in­tra­re. Aici, li­niștea de­pli­nă, gră­di­na ge­ne­roa­să pe o su­pra­față de 7.000 de me­tri pă­trați și zâmbe­tul cald al pro­pri­e­ta­rei te fac să re­a­li­ze­zi că ai ajuns exact aco­lo un­de tre­bu­ie.

MODERNIZAREA DOMENIULUI S-A RE­A­LI­ZAT ÎN CINCI ANI

Lu­mi­nița Obre­jan, pro­pri­e­ta­ra pen­si­u­nii, a ab­sol­vit Fa­cul­ta­tea de tu­rism și, de pes­te do­uă de­ce­nii, lu­cre­a­ză în acest vast și fru­mos do­me­niu. Du­pă o pe­ri­oa­dă de prac­ti­că la un ho­tel de cinci ste­le din De­va, s-a ho­tă­rât să tran­sfor­me pro­pri­e­ta­tea din lo­ca­li­ta­tea Ban­po­toc într-o lo­cație des­ti­na­tă

cu­plu­ri­lor ro­man­ti­ce. Timp de cinci ani s-a im­pli­cat în re­fa­ce­rea între­gu­lui do­me­niu. „Am fost și di­ri­gin­te de șan­ti­er, m-am ocu­pat de la apro­vi­zi­o­na­rea cu ma­te­ria­le până la ul­ti­me­le de­co­ruri”, re­cu­noaște doam­na Obre­jan.

Clă­di­rea Castel Ma­ria ofe­ră tu­riști­lor trei apar­ta­men­te (Apar­ta­men­tul al­bas­tru, Apar­ta­men­tul roșu, Apar­ta­men­tul bej) și o ca­me­ră cu pat ma­tri­mo­nial, cu­nos­cu­tă drept Ca­me­ra din turn. Ace­as­tă ul­ti­mă ca­me­ră au do­rit inițial să o tran­sfor­me în sa­lă de lec­tu­ră, dar ide­ea nu a avut suc­ces și au fo­lo­sit-o tot ca spațiu de ca­za­re.

„Cred că tre­bu­ie să fii me­reu ex­trem de atent la toa­te de­ta­li­i­le”, cre­de pro­pri­e­ta­ra pen­si­u­nii, iar acest lu­cru se re­flec­tă atât în con­diți­i­le ofe­ri­te, cât și în ati­tu­di­nea an­ga­jați­lor, ca­re sunt me­reu zâmbi­tori, ama­bi­li și ate­nți cu fi­e­ca­re tu­rist în par­te. În ur­mă cu câți­va ani fo­rța de mun­că se gă­sea mai ușor în zo­nă, oa­me­nii cău­tând să se an­ga­je­ze. În pre­zent, la Castel Ma­ria au ră­mas doar cei ca­re s-au an­ga­jat în pri­mii ani și ca­re s-au do­ve­dit a fi de­di­cați și de­vo­tați aces­tei ac­ti­vi­tăți. Res­tau­ran­tul a fost pen­tru mai mu­lți ani des­chis și ce­lor ca­re do­re­au să ser­ve­as­că ma­sa, fă­ră a fi ca­zați în pen­si­u­ne, însă în vi­i­tor con­du­ce­rea pen­si­u­nii și-ar dori ca ace­as­tă fa­ci­li­ta­te să fie re­gândi­tă. Astfel, ar pu­tea fi ame­na­ja­tă o vi­tri­nă cu pre­pa­ra­te stan­dard, cli­e­nții ser­vin­du-se sin­guri, pen­tru a mai de­gre­va an­ga­jații de ace­as­tă ac­ti­vi­ta­te con­su­ma­toa­re de timp.

PO­VES­TEA DOMNULUI VLAD, PRI­MUL PROPRIETAR

Des­pre clă­di­rea pen­si­u­nii Castel Ma­ria s-au spus mai mul­te po­vești, iar pro­pri­e­ta­rii s-au gândit la un mo­ment dat să edi­te­ze și o car­te cu aces­tea. Fi­i­ca doam­nei Obre­jan, al

că­rei nu­me e chiar Ma­ria, a scris o po­ves­te ce îmbi­nă oa­re­cum ade­vă­rul cu fan­te­zia. Pro­pri­e­ta­rul din pe­ri­oa­da in­ter­be­li­că, pe nu­me­le său Vlad, era agro­nom și in­gi­ner con­struc­tor, ab­sol­vent a do­uă fa­cul­tăți (una la Vi­e­na), iar vi­sul său a fost să ri­di­ce aici cea mai înal­tă clă­di­re din lo­ca­li­ta­te. Actua­lii pro­pri­e­tari au cum­pă­rat de la ne­poții in­gi­ne­ru­lui Vlad, așa cum i se spu­nea aces­tu­ia, cel ca­re ri­di­ca­se imo­bi­lul pen­tru a-i ser­vi drept ca­să de va­ca­nță. Inițial, lo­cu­i­nța era al­că­tu­i­tă doar din par­ter, având turn și fi­ind încon­ju­ra­tă de un do­me­niu mult mai întins de­cât cel din pre­zent.

Te­re­nul a fost împă­rțit de proprietar înain­te de nați­o­na­li­za­re și ofe­rit mai mul­tor ru­de, pen­tru a nu-i fi con­fis­cat, în pre­zent aflându-se în po­se­sia ac­tua­li­lor pro­pri­e­tari doar o su­pra­față de 7.000 mp. Se pa­re că înstă­ri­tul la­ti­fun­diar de la Ban­po­toc fu­se­se și pro­pri­e­ta­rul unei fa­brici de tu­tun în Cluj-Na­po­ca, ca­re i-a fost con­fis­ca­tă de că­tre sta­tul co­mu­nist din acea pe­ri­oa­dă.

Când fa­mi­lia Obre­jan a achi­ziți­o­nat cas­te­lul, aces­ta pă­rea pă­ră­sit și tre­bu­ia să su­por­te

re­pa­rații ca­pi­ta­le pen­tru a pu­tea fi in­tro­dus în cir­cu­i­tul tu­ris­tic. „Ca­li­ta­tea pe ca­re ai avut-o la înce­put tre­bu­ie să fie ze­ro față de ce­ea ce poți să oferi astă­zi, per­ma­nent să te dez­vo­lți, fi­in­dcă tu­ris­tul ce­re me­reu altce­va, ple­a­că în străi­nă­ta­te și ve­de. Ori sunt una din­tre ce­le mai bu­ne pen­si­uni din zo­nă, ori nu mă mai ocup de așa ce­va. Într-o astfel de afa­ce­re tre­bu­ie să in­ves­tești din toa­te punc­te­le de ve­de­re”, con­si­de­ră gaz­da noas­tră. Pe­re­chi­le de îndră­gos­tiți aflați în cău­ta­rea unei at­mos­fe­re ro­man­ti­ce, un­de pot ser­vi o ci­nă la lu­mi­na lu­mână­ri­lor sau un prânz într-un um­brar înflo­rit, gă­sesc la Castel Ma­ria din Ban­po­toc at­mos­fe­ra ide­a­lă, într-un ca­dru cu no­te re­nas­cen­tis­te, adap­tat to­to­da­tă in­ge­ni­os zi­le­lor noas­tre.

Gră­di­na bo­ga­tă as­cun­de pa­rțial pri­vi­rii fru­moa­sa clă­di­re, iar în cur­te, pi­er­du­te par­că în ve­ge­tația bo­ga­tă, apar din loc în loc mă­suțe din tra­ver­tin.

Lu­mi­nița Obre­jan și-ar dori ca gră­di­na pen­si­u­nii Castel Ma­ria să de­vi­nă un re­per al pei­sa­gis­mu­lui în zo­nă.

Clă­di­rea nu­mă­ră doar trei apar­ta­men­te și o încă­pe­re cu pat ma­tri­mo­nial, ca­me­re­le fi­ind foar­te ge­ne­roa­se.

Apar­ta­men­tul roșu, aflat la par­ter, păs­tre­a­ză și în pre­zent par­che­tul pus de pri­mul proprietar.

Aspec­tul mo­bi­li­e­ru­lui cre­e­a­ză sen­zația de du­ra­bi­li­ta­te, ca­li­ta­te și ele­ga­nță; Mi­ha­e­la fo­lo­sește vop­se­le acri­li­ce, aco­pe­rin­du-le la fi­nal cu răși­nă.

De la fe­res­tre­le Ca­me­rei din turn pu­teți ad­mi­ra cea mai fru­moa­să pri­ve­liște.

Fi­e­ca­re încă­pe­re es­te ame­na­ja­tă cu gust.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.