Practic Idei

Cum cultivi praz

- Gheorghe Cojocaru, loc. Drăgănești-Olt, jud. Olt

Face parte din grupa legumelor bulboase. De la praz se consumă tulpinile false în stare proaspătă sau pregătite sub formă de diverse mâncăruri. Are valoare alimentară ridicată, conținând glucide, proteine, săruri minerale și uleiuri eterice, care îi imprimă un gust plăcut și miros specific. Fitoncidel­e pe care le conține au rol bactericid. Prazul este plantă bianuală, în primul an dezvoltă tulpina falsă de 20-70 cm, groasă de 3-6 cm și o rădăcină fibroasă. În al doilea an de cultură formează tulpina floriferă, cilindrică, plină în interior și înaltă de peste 6 m, iar în vârf apare infloresce­nța globuloasă și florile foarte numeroase (alb-verzui). Face semințe negre și zbârcite, cu o facultate

germinativ­ă de 70-80% care se păstrează pe o durată de doi-trei ani.

Prazul este rezistent la temperatur­i scăzute și poate suporta frigul până la -18 grade Celsius, însușire care permite recoltarea lui foarte târziu. Are pretenții față de apă (umiditate), însă băltirea îi este dăunătoare. Crește în locuri luminoase, în sol lutos-nisipos, cu un pH neutru. Îngrășămin­tele organice se pot aplica în anul de cultură. Prazul este considerat cultură succesivă, căci se poate planta după salată, ridichi de lună, mazăre, cartofi timpurii etc. Se cultivă ca răsad plantat un fir la cuib. Răsadurile se obțin din semințe semănate în martie la 1-1,5 cm adâncime și germinează de la 3 grade Celsius în sol. Temperatur­a optimă este de 12-18 grade Celsius. Piața oferă răsad bun pentru plantare directă. Plantele de răsad de 45-50 de zile se sădesc între 1 și 20 mai pentru a beneficia de zile luminoase lungi, care favorizeaz­ă dezvoltare­a bulbilor așa cum este și la ceapă. Soiurile de praz pot fi timpurii, semitimpur­ii și târzii, ultima categorie fiind preferată pentru păstrarea de iarnă. Prazul poate fi cultivat mulți ani la rând în același loc, fără a afecta recolta. Plantarea în luna mai-iunie dă cele mai bune recolte. Plantarea se poate face pe straturi semiînălța­te, cu vaduri de o parte și de alta, pentru irigare. Se udă și direct pe vad în timpul verii, când este deficit de apă. Se plantează câte patru rânduri depărtate la 22-24 cm și se lasă 10-12 cm între plante.

Se fac gropițe cu plantatoru­l sau cu un arac ascuțit plantând câte un fir la fiecare, fir fasonat prin scurtarea rădăcinilo­r la jumătate și a frunzelor până aproape de tulpină. Se recomandă mocirlirea rădăcinilo­r cu ocazia plantării. Se trage pământul, se astupă găurile și se irigă generos cu circa 20 de litri de apă pe metrul păstrat, se repetă udarea la 12-15 zile. Pentru a avea o tulpină etiolată (albă) și cât mai lungă, periodic se trage pământul în jurul firelor de praz. Acest mușuroit contribuie la înălțarea tulpinilor false. Prazul este rezistent la boli și dăunători. Recoltarea pentru consum se face când este nevoie, iar cea pentru păstrare de iarnă se face cât mai târziu. De pe 1 m2 de sol se pot recolta până la 5-6 kg de praz care poate înlocui ceapa. Mult succes!

 ??  ??
 ??  ?? Unele varietăți de praz au florile lila. Toate, indiferent de culoare, au formă de glob mare, destul de atrăgătoar­e ca aspect.
Unele varietăți de praz au florile lila. Toate, indiferent de culoare, au formă de glob mare, destul de atrăgătoar­e ca aspect.
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania