Puțin ajutor
Florile de grădină se dezvoltă bine fără a cere prea multe intervenții în ceea ce privește fertilizarea, față de cele din ghivece care sunt mult mai dependente de ajutor din partea omului în acest sens. Uneori se impun totuși anumite acțiuni, dacă vrei să te bucuri de înflorire bogată.
Când solul nu este prea fertil, înainte de a începe amenajarea, poți înlătura un strat subțire de la suprafața acestuia, înlocuindu-l cu unul bogat în humus, cu adaos de mraniță, compost, pământ de țelină. Unele specii, ca rhododendronul și erica, preferă un pământ mai acid, caz în care poți adăuga pământ de conifere, de ferigi, ace de brad sau pin, turbă acidă, floare de sulf ori diluezi un strop de oțet în apa de udat. Pentru a corecta pH-ul solului, în sensul de a-l aduce la neutru sau a obține o reacție ușor alcalină, adaugi carbonat de calciu, cretă furajeră, cenușă de lemn sau var. Administrarea de îngrășăminte sporește aciditatea solului, așa că
nu exagera, iar un exces duce și la dezvoltarea frunzișului în dauna florilor, la sensibilizarea plantei în fața unor boli și invazia unor buruieni. Respectă doza indicată. Îngrășămintele sunt necesare în faza de creștere și înflorire, pentru a remedia un deficit de nutrienți semnalizat de plante prin semne caracteristice (decolorarea frunzelor, creștere lentă etc.). Asimilarea acestora este condiționată de apă, în care să se dizolve și să fie preluate apoi de plante. Unele specii se dezvoltă și în condiții mai vitrege din acest punct de vedere, pe când altele, ca gura-leului (Antirrhinum), micsandra (Mathiola incana), șofranul (Crocus), tuberozele/chiparoasele (Polyanthes tuberosa), au nevoie de fertilizare, de preferat cu îngrășământ organic. Toamna se face îngrășarea principală, cu gunoi de grajd (4 kg/mp) sau cu îngrășăminte chimice cu fosfor (4-7 g/mp pe an) și potasiu (12-18 g/mp pe an), situație în care folosim mai puțin gunoi de grajd (cam 1 kg/ mp). Azotul se administrează diferit, doza anuală (8-14 g/mp) distribuindu-se în etape.