„Depinde de noi cum vom duce această istorie mai departe“

Cercetător (19711990), profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii București (din 1993), diplomat (atașat cultural la Roma, 1990-1993, director al Institutului Cultural Român de la Veneţia, 1997-2003), director ISPRI al Academiei Române (2003-2011), autor a 19 cărţi și a peste 200 de studii și articole. Sunt câteva dintre coordonatele unei activități de o viață ale istoricului Ion Bulei. „România în Primul Război Mondial”, „Bunul nostru rege – Ferdinand”, „O istorie a românilor”, „Carol I – Un destin pentru România”, „În Vechiul Regat”, „Regina Maria. Puterea amintirii” sunt doar câteva dintre multele cărți pe care istoricul Ion Bulei – cel care mărturisește că a avut bucuria să facă ceea ce-i place – le-a scris. Crede în puterea elitelor de a influența dezvoltarea unei națiuni și le-a dedicat multe dintre scrierile sale. Despre Marea Unire și personajele care au făcut posibilă construcția statului român vorbim acum cu istoricul Ion Bulei.

RL: Cum ar trebui să percem noi, românii, Anul Centenarului? Ion Bulei: După mine, ar trebui ca fiecare dintre noi să aibă un moment de reflecție asupra lui însuși. Și ar trebui să ne amintim de cei care ne-au precedat, lăsându-ne,grație faptelor lor, o istorie pe care o moș- tenim azi. Și depinde de noi cum vom duce această istorie mai departe. Înain- tașii și-au făcut datoria... Privind peisajul politic de azi, ne este greu să ne imaginăm cum au reușit acești înaintași să aibă un ideal și să-și canalizeze toate eforturile pentru împlinirea lui. Ce a avut special generația Unirii? Înainte de toate, aș vorbi de două generații: o generație a pașoptiștilor și alta care i-a urmat, continuând-o pe prima, și care este a idealului național. Cele două generații au creat statul de la 1859, devenit

independent două generații în au 1878. creat Cele o solidaritate de grup, la nivel de guvernare, cum nu a existat până atunci, și cum nu va mai exista de fapt nici după aceea, pentru că noi cu solidaritatea nu stăm prea bine.Am zice că tocmai lipsa ei, a solidarității, ne caracterizează. Dar atunci, se observă cum în Moldova, urmașii lui Sturdza, fostul domnitor, și în Țara Românească, urmașii lui Bibescu, și el fost domnitor, se dau la o parte sau se pun de acord să se coalizeze și să conducă împreună o mișcare națională care să ducă la împlinire națională, adică la un stat român independent și mai mare decât cel de până atunci.Altfel spus, să ducă la România Mare. Este ceea ce s-a realizat în 1918. Și când acest stat s-a realizat, spunea Mircea Eliade, românii nu mai erau supuși determinării istorice, de acum înainte se puteau apuca de cultură. Este chiar ceea ce au început să facă cei din generația interbelică, generația lui Eliade, generaţia culturală. Istoria nu mai era o teroare... Nu mai era o teroare și arăta că poate fi solidară. Dar în numele unui ideal greu de realizat, al unirii tuturor românilor... Acest ideal e de fapt un excelent program al generației care începuse să facă unirea în 1859 și o continuase în 1918. Continuarea de efort constructiv o putem urmări nu numai la nivel de generații. O putem urmări și la nivelul familiei. Mă gândesc, iată, la familia Brătianu. Un portret al celui mai relevant dintre Brătieni? Primul dintre ei e Ion C. Brătianu, cel care are o contribuție majoră la aducerea unui prinț străin, Carol I, în 1866, care conduce țara ca prim-ministru în războiul de independențeă, apoi în anii de puternică dezvoltare 18781888. El este tatăl lui I.I.C. Brătianu, cel care a fost șeful Partidului Liberal după 1908, conducătorul țării în anii primului război mondial și în primul deceniu de după 1918, un mare om politic. Celălalt fiu al său e Vintilă Brătianu, economist, și el înzestrat om politic. Apoi este George Brătianu, om politic,dar și mare istoric…fiul lui I. I. C. Brătianu. Familia Brătianu este un exemplu de cât de puternică poate fi solidaritatea de grup atunci când se împletește, desigur, și cu inteligența, cu patriotismul, cu educația. Educația este vitală, ea pregătește nația pentru timpul următor. I.I.C. Brătianu îi spunea fiului său: „Tu să faci o meserie, indiferent care,dar să construiești ceva cu mâinile tale. Dacă vei face asta, atunci poți să faci și politică! Altfel, nu are sens să faci politică. De ce o faci, ca să te îmbogățești? Noi nu vrem să ne îmbogățim prin politică. Niciodată”.

Și, într-adevăr, aceste generații, care pornesc de la 1848, nu sunt determinate să facă politică pentru a se îmbogăți. Sunt generații conștiente că au o misiune, și aceasta trebuie îndeplinită nu neapărat