Târgul cu ve­chi­turi și cu su­fle­te vii!

Romania Libera - Friday Edition - - PRIMA PAGINA - Io­nuț Cri­văț

Ce fa­ce ro­mânul cla­sei de mij­loc, da­că mai exis­tă așa ce­va, când are ce­va bani pe card sau în bu­zu­nar? E la shop­ping prin mall-uri și su­per­mar­ke­turi. Ce fa­ce, în schimb, atunci când nu are bani, iar card nici po­me­nea­lă? Ba­te târgu­ri­le de ve­chi­turi, tal­ci­o­cu­ri­le, cir­cu­ri­le foa­mei și ale să­ră­ci­ei. E o lu­me pes­triță, o lu­me apar­te și ci­u­da­tă, într-un fel, pen­tru că fi­e­ca­re din­tre cei de aco­lo are câte ce­va... de vânza­re, de bârfit, de toc­mit și de su­fe­rit... O sim­bi­o­ză ci­u­da­tă a ve­chi­tu­ri­lor de tot fe­lul și a nea­jun­su­ri­lor, pen­tru că ni­meni nu vi­ne aco­lo din plă­ce­re. Râd, se ce­ar­tă, se înju­ră, își spun ofu­ri­le.

Ce fa­ce ro­mânul cla­sei de mij­loc, da­că mai exis­tă așa ce­va, când are ce­va bani pe card sau în bu­zu­nar? E la shop­ping prin mall-uri și su­per­mar­ke­turi. Ce fa­ce, în schimb, atunci când nu are bani, iar card nici po­me­nea­lă? Ba­te târgu­ri­le de ve­chi­turi, tal­ci­o­cu­ri­le, cir­cu­ri­le foa­mei și ale să­ră­ci­ei. E o lu­me pes­triță, o lu­me apar­te și ci­u­da­tă, într-un fel, pen­tru că fi­e­ca­re din­tre cei de aco­lo au câte ce­va... De vânza­re, de bârfit, de toc­mit și de su­fe­rit... O sim­bi­o­ză ci­u­da­tă a ve­chi­tu­ri­lor de tot fe­lul și a nea­jun­su­ri­lor, pen­tru că ni­meni nu vi­ne aco­lo din plă­ce­re. Râd, se ce­ar­tă, se înju­ră, își spun ofu­ri­le. E târgul cu ve­chi­turi și cu su­fle­te vii, iar da­că ar fi să re­a­li­zăm un ba­ro­me­tru prin ca­re să mă­su­răm să­ră­cia din Ro­mânia, de aco­lo ar tre­bui să înce­pem.

Să­ră­cia și întru­câtva și plic­ti­se­a­la îi scoa­te afa­ră din ca­să. Fie pe un frig nă­praz­nic, ori pe o căl­du­ră ni­mi­ci­toa­re, își aștern pe plian­te­le lua­te cu brațul din su­per­mar­ke­turi toa­tă bru­ma de ave­re pe ca­re o mai au. Une­le obi­ec­te, ori­cât te-ai chi­nui să-ți dai se­a­ma de un­de pro­vin și ce poți fa­ce cu ele, e cu ne­pu­ti­nță. O pe­re­che de ciz­me pur­ta­te și răs­pur­ta­te, un fes, o pe­re­che de an­dre­le, o ju­că­rie fă­ră cap, mi­ne de pix us­ca­te, un set de pa­ha­re de plas­tic,ci­o­ra­pi de lână cârpiți în tal­pă, gar­ni­turi și frag­men­te de ober­tail, cap­su­le de si­fon, mi­leuri, bi­be­lo­uri, bu­căți din niște apa­ra­te ra­dio etc. Aces­tea sunt doar câte­va ar­te­fac­te ale vre­mu­ri­lor de di­nain­te de `89, doar câte­va con­se­ci­nțe ale po­li­ti­ci­lor de pro­te­cție so­cia­lă de du­pă, ca­re îi tri­mit pe bi­eții oa­meni în vârstă să-și vândă lu­cru­ri­le din ca­să pe câți­va lei, con­tra­va­loa­rea umi­li­nței.

Pe lângă cei că­ro­ra asta le es­te me­se­ria și, bi­neînțe­les, afa­ce­rea, adi­că să cum­pe­re, să vândă, să spe­cu­le­ze și „să-i fa­că“pe frai­eri, mai es­te o ca­te­go­rie. Cea a pen­si­o­na­ri­lor. În fi­e­ca­re di­mi­neață de we­e­kend îi ve­zi, cu o trais­tă vârâtă sub braț, tra­să de ure­chi, ori că­ra­tă pe umeri,prin tal­ci­oc.Vând sau cum­pă­ră ni­mi­curi pen­tru o pâi­ne, o ca­fea și câte­va fe­lii de sa­lam. Du­pă ce schim­bi câte­va vor­be cu ei îți dai se­a­ma că sunt cu o tre­ap­tă mai jos față de cei ca­re își mai per­mit și lu­xul me­di­ca­men­te­lor.

„Am o pen­sie de 600 de lei. Din bani ăștia plă­tesc chel­tu­i­e­li­le cu­ren­te. Aici nu câștig mai ni­mic, e și ploaia asta ca­re m-a udat până la oa­se. Mă­car mai schimb ae­rul și o vor­bă...În rest, ni­mic...“, ne măr­tu­ri­sește o bă­trână co­coțață pe o tej­ghea ca să nu se ude la pi­ci­oa­re.

Și chiar, ci­ne și ce ar cum­pă­ra de la bă­trâna ca­re, pe o pun­gă și-a întins o pe­re­che de ci­u­bo­te scâlcia­te, o că­ci­u­lă mânca­tă de mo­lii, trei pe­re­chi de pan­ta­loni și câte­va pa­pi­o­te de ață îngăl­be­ni­tă.Tot ce­ea ce ne-a fost dat să ve­dem aco­lo,în tal­ci­oc, între­a­ga dra­mă uma­nă, da­că ar fi ob­ser­va­tă zi de zi, le-ar stârni in­te­re­sul ma­ri­lor Dos­toi­ev­ski și Go­gol. „Cu cât dați sa­mo­va­rul ăsta?“„1.200 de lei“, ți se răs­pun­de. „L-am lă­sat de la 1.500. Da­că îl cum­peri, dă­mi 1.000 și e al tău, e de ar­gint. Din ăsta au băut ța­rii.“„Se­ri­os?“„Da!“Da­că nici la acest ar­gu­ment te­ri­bil nu em­pa­ti­ze­zi, înse­am­nă că ești prost și de­ge­a­ba mai bați dru­mul până la San­kt Pe­ter­sburg să cum­peri o chi­ci­oșe­nie ru­ses­că, când ai ori­gi­na­lul într-un tal­ci­oc bu­cu­rește­an. În rest, pe ce mai poți chel­tui niște bani. Spre exem­plu, pe o pe­re­che de schi­uri, un co­lac de WC, o gar­ni­tu­ră de elec­tro­mo­tor, pi­xuri Mon­tblanc la 150 de lei, pa­ha­re din cris­tal, ce­a­suri cu sau fă­ră lim­bi, cuți­te de vână­toa­re, ma­ce­te.

Da­că nu cum­peri ni­mic, mă­car ră­mâi cu po­vești­le oa­me­ni­lor...

Pen­tru un co­me­rț cât de cât ci­vi­li­zat tre­bu­ie să scoți din bu­zu­nar,tu ca gu­ră-cas­că,2 lei, iar da­că ești ta­ra­ba­giu, 4 lei. La in­tra­rea în târg sunt ta­ra­be­le mai de soi, cu hai­ne, apa­ra­tu­ră elec­tro­cas­ni­că, lap­to­puri, plas­me, te­le­foa­ne, mar­fă a-ntâia, nu glu­mă, într-un cu­vânt, cam tot ce­ea ce se arun­că prin Eu­ro­pa ci­vi­li­za­tă și pe ca­re ai noștri o adu­nă, o înde­a­să în du­bițe și o aduc în Ro­mânia.

„Cu cât dai lap­to­pul?“„Pe ca­re, pe ăsta? Un mi­li­on, șe­fu`!“„Mer­ge?“, între­bi tu într-o doa­ră.„Nu mer­ge,șe­fu­le, că n-are pi­ci­oa­re, da’ vă ga­ran­tez eu că fun­cți­o­nea­ză. Îl pro­bam pe loc, dar s-a dus dra­cu­lui pri­za că a plo­uat pe ea.Aveți încre­de­re, e din Ger­ma­nia, pe mi­ne mă gă­siți aci, că vin tot tim­plul cu mar­fă proas­pă­tă!“ Te lași pă­gu­baș, ori­cum se apro­pie Black Fri­day,altă pros­te­a­lă ca­re prin­de la ro­mâni, dar cu ac­te în re­gu­lă. Ace­as­tă vi­ne­re ne­a­gră fun­cți­o­nea­ză, bi­neînțe­les, în afa­ră, doar la noi e bez­nă to­ta­lă. Oda­tă ce te afun­zi mai mult în târg, treci de la ta­ra­be, la zia­re și fo­lii întin­se pe jos și, într-un fi­nal la mor­ma­ne de obi­ec­te nei­den­ti­fi­ca­bi­le în timp și spațiu. E su­fi­ci­ent ca o per­soa­nă, un cu­ri­os ca­re nu cau­tă ce­va anu­me, doar se ui­tă,trăz­nit de ce­ea ce ve­de, să se aple­ce și să ri­di­ce un obi­ect de jos și, ime­diat, se fa­ce bu­luc în ju­rul lui.Mu­lți­mea se scu­fun­dă în mal­dă­rul de ni­mi­curi, cau­tă, scor­mo­nește, scoa­te câte ce­va, un pan­ta­lon, o agra­fă de păr, un ri­mel, un ce­va! A, ui­te și o car­te.Ci­ne­va o ia,o scu­tu­ră de ță­rână,stră­nu­tă, se ui­tă lung și si­la­bi­sește: „M-a-r-c-e-l Prost! Ha, ce că­rți mai scoa­te și ăștia!“

„Dom­niță, eu caut o car­te, știți, era din se­ria ca­lei­dos­cop, e mi­că și gal­be­nă...“

Ală­turi, un mal­dăr de că­rți do­si­te sub o ma­să, ude, mu­ce­găi­te, be­le­tris­ti­că, po­e­zie, re­vis­te Ci­ne­ma din

alte tim­puri, cu Alain De­lon pe co­per­tă, îmbră­cat în ce­le­brul co­joc, și un bă­trân aple­cat, în bas­ton, răs­foin­du-le. „Dom­niță, eu caut o car­te, știți, era din se­ria ca­lei­dos­cop, e mi­că și gal­be­nă...“„Bre,ta­taie,gă­siși și pe ci­ne să între­bi,eu nici mă­car nu știu car­te, cau­tă aco­lo, poa­te dai de ea“, îi răs­pun­de „dom­nița“, adi­că o bă­trână us­ca­tă, îmbro­bo­di­tă, ca­re joa­că, vână­tă de frig, de pe un pi­ci­or pe altul, în timp ce își rându­i­ește preți­oa­se­le-i ni­mi­curi pe ca­te­go­rii: brățări, ine­le, cer­cei, ca­pa­ce și ca­dra­ne de ce­a­suri, ti­ni­che­le de tot fe­lul. E su­pă­ra­tă că ploaia și fri­gul i-au go­nit muște­ri­ii. În spa­te­le ei, semn că sun­tem la li­mi­ta co­me­rțu­lui și a su­pra­vi­ețu­i­rii, sunt to­ne­te­le de gu­noi, fru­mos ame­na­ja­te cu hu­blo­uri din ca­re ies pen­tru pre­zen­ta­re, sau in­tră, nu-ți dai se­a­ma exact, vra­furi de hai­ne. Du­pă o zi, do­uă, trei, o săp­tă­mână de bă­tut târgul de ve­chi­turi, mar­fa ne­vându­tă – că­reia nici muște­ri­ul, dar mai ales nici co­mer­cia­tul cu ochi­ul for­mat nu-și dau se­a­ma la ce mai poa­te fi uti­li­za­tă – es­te arun­ca­tă.

Exis­tă, în astfel de târguri, ca pes­te tot,băi­eții dește­pți ca­re știu, au un si­mț al lor, să di­bu­ie prin­tre gu­noaie, măr­gă­ri­ta­re­le. Așa că, până să dea nă­va­lă cli­e­nții, aceștia dau o rai­tă prin­tre ta­ra­be, adul­me­că, de­pis­te­a­ză și iau pe ni­mic une­le lu­cruri chiar va­lo­roa­se, de ar­tă. Fie po­doa­be, ce­a­suri, ar­gin­tă­rie, ar­ti­co­le de epo­că pe ca­re bă­trânii, scă­pă­tați din fa­mi­li­i­le mari de altă­da­tă, le aduc în tal­ci­oc, ca să-și mai lun­ge­as­că pen­sia și lu­na asta.

Isto­ria lui Că­li­nes­cu, 10 ki­le, la doar 120 de lei!

Ca să afli mai mul­te po­vești și să in­tri în vor­bă cu vânză­to­rii e mu­sai să cum­peri ce­va, ori­ce. O me­da­lie de frun­taș în între­ce­rea so­cia­lis­tă, din 1976, es­te un bun su­bi­ect de dis­cuție și so­cia­li­za­re. E doar 10 lei și are și cu­tia ori­gi­na­lă. O cum­peri și oda­tă cu ea, tot de 10 lei achi­ziți­o­ne­zi și un vraf de ga­ze­te an­te­de­cem­bris­te, cu­ri­o­zi­ta­te pro­fe­si­o­na­lă evi­dent, pre­cum Săp­tă­mâna (cul­tu­ra­lă a ca­pi­ta­lei), Ma­ga­zin (ga­ze­tă edi­ta­tă de Fron­tul Uni­tății So­cia­lis­te) și... Scânteia, un­de ci­tim des­pre ma­rea înfrăți­re între po­poa­re, des­pre al 45-lea con­gres inter­nați­o­nal al Tur­nă­to­ri­ei (pe bu­ne!) și, în sub­sol, me­sa­jul to­va­ră­su­lui și to­va­rășei noas­tre că­tre to­va­rășul To­dor Jiv­kov, ve­cin și „pre­tin“, la cei 65 de ani împli­niți. Da­că în ace­le vre­muri o gă­se­ai doar în bi­bli­o­te­ci­le prim-se­cre­ta­ri­lor ca­re își cum­pă­rau că­rți­le la me­tru și pen­tru că de­dea bi­ne, aici în târg poți cum­pă­ra Isto­ria lui Că­li­nes­cu la doar 120 de lei.

„Da­că o luați, v-o las mai ief­tin, nu mai pot! O car cu mi­ne de câte­va săp­tă­mâni, are 10 ki­le,mă ru­pe la umăr.“

„Mar­fă bu­nă! Hai, la ta­ta, cinci lei bu­ca­ta, c-am lup­tat în mu­nții Ta­tra!“, stri­gă din toți ră­run­chii un bă­trânel. Mar­fă nici po­me­nea­lă, un ilic de lână, o pe­re­che de pan­to­fi cu tot cu șo­se­te în ei, un obi­ect elec­tro­cas­nic, din ga­ma ce­lor greu de iden­ti­fi­cat.Și con­ti­nua: „Hai la ta­ta, fir-aţi ai dra­cu›!“, ne spu­ne cu nă­duf, nu no­uă, ci ce­lor ca­re i-au șu­tit pa­che­tul de ți­gări de pe ta­ra­bă!

Ri­si­pi­te prin târg sunt și ta­ra­be­le des­ti­na­te iu­bi­to­ri­lor de ar­tă, cu sta­tue­te de bronz, va­se, ga­lan­te­rii de epo­că, pa­te­foa­ne, bi­be­lo­uri, ta­blo­uri sem­na­te de ar­tiști mai mult sau mai puțin ce­le­bri,mo­bi­li­er,pen­du­le,can­de­la­bre, să­bii de ca­va­le­rie, sti­le­te, cas­che­te din pri­mul și al doi­lea răz­boi mon­dial. Stre­cu­ra­te prin­tre fi­o­roa­se­le bai­o­ne­te, gă­sim po­doa­be­le și re­cu­zi­ta de se­du­cție a doam­ne­lor din altă epo­că, pre­cum cu­ti­uțe din ar­gint în ca­re se păs­trau par­fu­muri fi­ne și scum­pe că­ro­ra încă le mai si­mți ră­su­fla­rea. Într-un tal­ci­oc de car­ti­er din se­co­lul 21, acest iz de par­fum fin se împle­tește de mi­nu­ne cu dam­ful de be­re și cu fu­mul cârnați­lor ca­re val­se­a­ză pe gră­tar. Ală­turi de ele,fel și fel de al­bu­me cu po­ze și stam­pe ve­chi de un se­col, fo­to­gra­fi­i­le înră­ma­te ale unor oa­meni, vii oda­tă, im­por­ta­nți sau mai puțin, zâmbind, sau ta­ci­turni, ru­de sau pri­e­teni, car­ne­te de par­tid, că­rți de mun­că sau li­vre­te de lă­sa­re la va­tră, îngăl­be­ni­te, stau de-a val­ma înde­sa­te în cu­tii sau pe sub me­se un­de și mu­ce­găi­esc. Amin­tiri...

„La un leu, to­tul la un leu!“Cam așa ră­su­nă târgul de ni­mi­curi în bu­za unei di­mi­neți de toam­nă mu­ra­tă bi­ne de ploaie, cu zoai­e­le scur­se prin șa­nțuri. Ce poți cum­pă­ra la un leu? Ori­ce! Un dop de sti­clă, un ca­păt de sârmă, o ghe­a­tă scâlcia­tă, o că­ci­u­lă nă­pârli­tă pur­ta­tă și pe față și pe dos, în fun­cție de se­zon!“

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.