„Po­e­tul Ma­ză­re“

Romania Libera - Friday Edition - - LUMEA COPIILOR - Do­do Ni­ţă

Cri­ti­cul și is­to­ri­cul de ban­dă de­se­na­tă Do­do Ni­ţă re­vi­zi­te­a­ză pen­tru co­pi­ii de azi po­vești­le și per­so­na­je­le ca­re au fas­ci­nat ge­ne­ra­ţii între­gi.

Prin 1943, cei mai mici ci­ti­tori ai co­ti­dia­nu­lui „Uni­ver­sul“des­co­pe­re­au în pa­gi­ni­le aces­tu­ia pri­mul epi­sod din­tr-un se­rial foar­te haz­liu de ben­zi de­se­na­te: „Aven­tu­ri­le Po­e­tu­lui Ma­ză­re“.

Ai­u­rit, cu pă­rul vâlvoi și niște oche­lari de mi­op, per­so­na­jul era sim­pa­tic la pri­ma ve­de­re, iar când mai apu­cai să ci­tești și pe­ri­pe­ţi­i­le sa­le chiar te pră­pă­de­ai de râs.

De exem­plu, la un re­ci­tal de po­e­zie la Te­a­trul Cu­cu­ri­gu, pen­tru că nu mai era ni­meni în sa­lă, Ma­ză­re se aplau­dă sin­gur. La un alt re­ci­tal sa­la es­te pli­nă, dar au­di­en­ţa nu îndră­gește po­e­zi­i­le sa­le și arun­că pe sce­nă cu tot ce-i ca­de la înde­mână: pă­lă­rii, um­bre­le, bas­toa­ne, mă­nuși sau ghe­te. Ma­ză­re nu de­zar­me­a­ză, adu­nă obi­ec­te­le de pe sce­nă cu gri­jă și își des­chi­de cu ele un ma­ga­zin de... mă­run­ţișuri.

Când le ci­tește po­e­zii fe­te­lor, aces­tea adorm. Pe rău­fă­că­to­rii ca­re îi ţin ca­lea, ce­rându-i por­to­fe­lul (ca­re, ori­cum, era gol), Ma­ză­re îi de­zar­me­a­ză re­ci­tându-le din cre­a­ţia sa po­e­ti­că.

Ca ori­ce po­et, Ma­ză­re nu are ni­ci­un ban în bu­zu­nar. Se îmbra­că în cos­tum de ce­lu­lo­ză, ca­re, evi­dent, la pri­ma ploaie se to­pește. Tre­când prin fa­ţa unei vi­tri­ne a unui ma­ga­zin de încăl­ţă­min­te și vă­zând cât de scum­pă e o pe­re­che de pan­to­fi, se des­cal­ţă de pan­to­fii săi și-i ba­gă în bu­zu­na­re, ca să nu-i mai uze­ze.

Când plo­uă, in­tră într-un ma­ga­zin de um­bre­le. Și stă aco­lo până se oprește ploaia. Altă­da­tă se adă­pos­tește de ploaie sub... na­sul lui Con­stan­tin Tă­na­se.

Po­e­tul Ma­ză­re lo­cu­i­ește la eta­jul 9 al unui bloc (fă­ră lift, evi­dent), într-o că­mă­ru­ţă atât de strâmtă încât, pen­tru a crea sen­za­ţia de spa­ţiu, și-a co­man­dat mo­bi­lă de pi­tici, iar el doar­me într-un ha­mac.

Oda­tă a in­trat pes­te el un hoţ, dar, când a vă­zut cât de să­rac es­te, aces­ta a scos din bu­zu­nar o ban­cno­tă de o mie de lei și a ofe­rit-o po­e­tu­lui nos­tru.

Ca ori­ce să­rac, po­e­tul Ma­ză­re es­te un om sin­gur. Și sin­gu­ră­ta­tea îl apa­să atât de mult încât, la un mo­ment dat, și-a in­sta­lat mai mul­te oglin­zi în că­mă­ru­ţa sa, ca să nu mai fie sin­gur.

În ci­u­da tu­tu­ror stră­du­in­ţe­lor sa­le, fe­te­le îl oco­lesc, atunci când nu îl evi­tă pur și sim­plu. Una sin­gu­ră pă­rea că-l sim­pa­ti­ze­a­ză și i-a tri­mis o scri­so­ri­că, dându-i întâlni­re. Aju­nși fa­ţă în fa­ţă, Ma­ză­re con­sta­tă că es­te so­ra sa ge­a­mă­nă!

Acţi­u­nea ben­zii de­se­na­te se des­fășoa­ră în tim­pul răz­boi­u­lui, cu toa­te pri­va­ţi­u­ni­le sa­le, ca­re se re­flec­tă în po­vești­le de­se­na­te. Lu­mea stă la coa­dă la mânca­re, noap­tea es­te ca­mu­flaj (con­tra bom­bar­da­men­te­lor), rău­fă­că­to­rii nu ezi­tă să fo­lo­se­as­că pis­toa­le­le. Dar la ori­ce pro­ble­mă co­ti­dia­nă Ma­ză­re gă­sește o so­lu­ţie... amu­zan­tă.

În to­tal, în zia­rul „Uni­ver­sul“au apă­rut o su­tă de strip-uri (scur­te ben­zi de­se­na­te, cu câte 5-6 ca­se­te) cu aven­tu­ri­le po­e­tu­lui Ma­ză­re. Cel ca­re le-a con­ce­put și de­se­nat a fost ce­le­brul ca­ri­ca­tu­rist (în epo­că) Ge­or­ge Voi­nes­cu. Anul ur­mă­tor, aces­ta le-a adu­nat între co­per­ţi­le unui al­bum ca­re a pur­tat ace­lași ti­tlu.

Ște­fan Ba­ciu

Din punct de ve­de­re gra­fic, „Po­e­tul Ma­ză­re“se­a­mă­nă cu „Pro­fe­so­rul Nim­bus“, un ce­le­bru per­so­naj BD de­se­nat de fran­ce­zul André Daix, ale că­rui pe­ri­pe­ţii au apă­rut în anii 19391940 tot în pa­gi­ni­le zia­ru­lui „Uni­ver­sul“. De no­tat că al­bu­me­le cu aven­tu­ri­le lui Nim­bus (edi­ta­te în Fran­ţa, între anii 1936 și 1939) se gă­se­au de vânza­re și la li­bră­ria fran­ţu­ze­as­că Ha­chet­te de pe Lip­scani.

Din punct de ve­de­re ide­a­tic, „Po­e­tul Ma­ză­re“es­te un de­li­ci­os bo­em, in­spi­rat de pri­e­te­nii și co­le­gii de re­dac­ţie ai gra­fi­cia­nu­lui, po­e­ţii Ște­fan Ba­ciu și Traian La­les­cu, așa cum scrie

chiar Ște­fan Ba­ciu în vo­lu­mul său de „Pra­ful de pe to­bă“. Ba chiar, da­că stu­di­e­zi fo­to­gra­fi­i­le de epo­că ale lui Ște­fan Ba­ciu, con­sta­ţi că po­e­tul Ma­ză­re poar­tă aceiași oche­lari ca el. Ge­or­ge Voi­nes­cu s-a întâlnit cu Ște­fan Ba­ciu în re­dac­ţia re­vis­tei „Uni­ver­sul Li­te­rar“, un­de amândoi au fost an­ga­ja­ţi la înce­pu­tul de­ce­ni­u­lui 4 al se­co­lu­lui XX. Ave­au ace­e­ași vârstă (20 și ce­va de ani) și amândoi erau po­e­ţi: unul al de­se­ne­lor, ce­lă­lalt al cu­vin­te­lor.

Zi­ua lu­crau la re­dac­ţie, iar se­ri­le și le pe­tre­ce­au prin cârci­u­mi­le bo­e­me. Înfi­in­ţa­se­ră chiar și un club al „Pi­pișme­ni­lor“– adi­că po­e­ţii ca­re fu­mau pi­pă!

Au dus o via­ţă fru­moa­să până în 1945, când co­mu­nis­mul și-a înfipt ghe­a­re­le în tru­pul Ro­mâni­ei.

În cău­ta­rea pa­ra­di­su­lui pi­er­dut al ti­ne­re­ţii lor, cei doi vor ple­ca din ţa­ră: Ște­fan Ba­ciu în 1948, iar Ge­or­ge Voi­nes­cu în 1968.

Ște­fan Ba­ciu, împreu­nă cu so­ţia sa, Mi­ra, va du­ce o via­ţă de ro­man, trăind în Elve­ţia, Bra­zi­lia și, în ce­le din ur­mă, în Sta­te­le Uni­te. Din 1964, cei doi au lu­crat la Uni­ver­si­ta­tea din Ha­waii, lo­cu­ind până la sfârși­tul vi­e­ţii pe in­su­la Oa­hu.

Ște­fan Ba­ciu nu-și va ui­ta însă ni­ci­o­da­tă ră­dă­ci­ni­le și va scrie toa­tă via­ţa în lim­ba ro­mână, po­e­zie și pro­ză (me­mo­ria­lis­ti­că). Va edi­ta an­to­lo­gii in­ter­na­ţi­o­na­le de po­e­me, pre­cum și re­vis­ta „Me­le“, „o scri­soa­re in­ter­na­ţi­o­na­lă de po­e­zie“, un­de vor pu­bli­ca, evi­dent, mul­ţi din­tre co­na­ţi­o­na­lii săi.

De alt­fel, ca un ade­vă­rat mo­del al po­e­tu­lui Ma­ză­re, el se re­co­man­dă: „Brașo­ve­an, or­to­dox și cos­mo­po­lit, așa­dar, și în mă­su­ră mai mult de­cât re­du­să, bi­sect po­et în an­to­lo­gii ha­wai­e­ne“!

În anii ’70, Ba­ciu cum­pă­ră un mic apar­ta­ment la Pa­ris și își pe­tre­ce va­can­ţe­le în com­pa­nia pri­e­te­ni­lor ro­mâni re­fu­gia­ţi în Fran­ţa. Prin­tre aceștia, Ge­or­ge Voi­nes­cu. În 1976, gra­fi­cia­nul va pu­bli­ca în re­vis­ta „Me­le“un por­tret al po­e­tu­lui Traian La­les­cu (ca­re se stin­se­se din via­ţă în acel an), ce­lă­lalt in­spi­ra­tor al „Po­e­tu­lui Ma­ză­re“.

Ște­fan Ba­ciu s-a năs­cut pe 29 oc­tom­brie 1918 la Brașov. Sur­ghi­u­nit din li­te­ra­tu­ra ro­mână până în 1989, du­pă eli­be­ra­rea ţă­rii noas­tre de sub co­mu­nism li­te­ra­tu­ra sa a fost re­cu­pe­ra­tă. Vo­lu­me­le sa­le de po­e­zii și de me­mo­ria­lis­ti­că au fost edi­ta­te și re­e­di­ta­te în Ro­mânia, nu­me­le său apa­re în toa­te dic­ţi­o­na­re­le și en­ci­clo­pe­di­i­le li­te­ra­re, iar la Brașov exis­tă o ca­să me­mo­ria­lă ce-i poar­tă nu­me­le. Anul aces­ta, cu oca­zia Cen­te­na­ru­lui Uni­rii de la 1918, dar și a pro­pri­u­lui cen­te­nar, a fost in­clus în pro­gra­mul ex­po­zi­ţi­o­nal na­ţi­o­nal „Ro­mânia e aca­să“, ală­turi de Ioan Pe­tru Cu­lia­nu, Eu­gen Io­nes­cu, Emil Ci­o­ran și Pa­nait Istra­ti.

La o altă sca­ră, și nu­me­le lui Ge­or­ge Voi­nes­cu a fost scos din ui­ta­re în pa­gi­ni­le Isto­ri­ei și Dic­ţi­o­na­ru­lui Ben­zii De­se­na­te din Ro­mânia.

„Aven­tu­ri­le Po­e­tu­lui Ma­ză­re“, in­ven­ta­te de Ge­or­ge Voi­nes­cu și in­spi­ra­te de Ște­fan Ba­ciu, ră­mân în isto­ria ben­zii de­se­na­te ro­mânești ca o ade­vă­ra­tă fres­că a bo­e­mei bu­cu­rește­ne și a vi­e­ţii co­ti­di­e­ne din pe­ri­oa­da ani­lor de răz­boi.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.