„ORDINEA DE ZI“

întâmplă cam de 20-30 de ani încoace, hai să spunem cam cu 10 ani înainte de căderea zidului Berlinului și până la criza economică din 2008, mai ales pentru țările din Estul Europei a existat acest sentiment că istoria a stat în loc, s-a oprit. Este un sentiment fals evident, dar este un sentiment comun, pe care l-au împărtășit aceste țări. Și apoi s-au produs anumite schimbări care au făcut ca oamenii să simtă că istoria repornește cumva.Acesta e și raportul pe care-l am eu cu istoria și pe care îl redau în cărțile mele. Ca să revin la cartea mea și să ilustrez ceea ce am spus,ea se deschide cu două capitole care reprezintă aceste raporturi endogame și cosanguine între cele două medii, economic și politic, din Germania nazistă, prin intemediul acestei reuniuni secrete care are loc pentru ca cele două medii să comploteze împotriva distrugerii Republicii de la Weimer. Și toți vedem în ziua de azi că lumea economică devine din ce în ce mai puternică, mult mai puternică decât în perioada interbelică și raporturile sale cu politica sunt și mai puternice, și mai rele și mai endogame, politica din ziua de azi fiind dominată de economic.

Problema în momentul de față e că literatura are drept vocație această apropiere, în funcție de context și de felul în care poate face acest lucru, de realitate. Însă în fața realității suntem surprinși acum de două lucruri. În primul rând că nu există acest acces la elitele economice care, să spunem,exista altădată,în secolul XIX, când lumea literară, scriitorii, puteau frecventa lumea economică, bancherii sau marii industriași, pentru că și intelectualitatea și elitele erau mult mai mici.Azi,pentru scriitorul contemporan e foarte îndepărtată această lume și posibilitatea de a o descrie în fața unor cunoștințe reale, intime și consolidate nu există, este un fel de cale fără ieșire. Și al doilea lucru prin care se poate face această descriere a realității e prin ficțiune, prin imaginarea unor lucruri care s-au întâmplat în istorie în baza unor cunoștințe pe care le avem despre ele. Dar cred că într-un moment tulbure al istoriei,într-un moment foarte important, eu, ca cititor nu sunt satisfăcut de o asemenea abordare. Nu vreau să citesc o ficțiune despre un eveniment istoric oricât de inteligentă ar fi ea,mă interesează ceva mult mai consistent. Astfel că pentru mine istoria devine o ocazie de a relaționa cu prezentul. Pentru că dacă ne gândim, să spunem la al Doilea Război Mondial, istoria a lăsat urme foarte vizibile,a fost un eveniment teribil, în care au avut loc crime fără număr și există o documentare a acestor fapte, acte care s-au păstrat,transcrierile proceselor etc.Un eveniment precum cel din 20 februarie 1933 a rămas bine documentat, existând mărturiile celor care au participat. Gustav Krupp însuși vorbește în Memoriile sale despre discursul lui Hitler, deci există un acces la această cunoaștere cosangvină despre care vorbeam mai devreme,despre relația dintre lumea economică și cea politică de la momentul respectiv.

Bineînțeles că vor exista critici care vor spune că naziștii nu au fost niște oameni politici ca oricare alții! Este adevărat,fără îndoială,însă în orice carte din lume v-ați uita și ați citi despre Krupp sau despre toți ceilalți mari industriași care au participat la această întrunire, ori dacă ne gândim la alți șefi de întreprinderi,fie că sunt români, francezi sau americani care nu au participat la acea întrunire, ceea ce putem spune este că în toate pozele îi vedem alături de cei mai mari dictatori din lume.

Poate literatura să schimbe percepția cititorilor asupra lucrurilor, a lumii?

Dacă literatura poate să ne influențeze în sensul în care să trăim mai bine, da, e la fel cum o pot face și alte lucruri. Cred că cel mai bine ar fi să definim literatura ca un fel de putere în declin și asta nu neapărat pentru că scăderea puterii ei este un semn al creșterii puterii noilor tehnologii, ci mai ales pentru că se leagă de locul scriitorului în această tradiție a emancipării. Scriitorul e un emancipator și atunci cred că influența literaturii se leagă de influența democrației, care merg mână în mână. Dacă ne gândim, să spunem, la ultimul secol și jumătate, literatura a acompaniat, însoțit dezvoltarea democratică. Și voi da un exemplu care îmi place foarte mult, pentru că iubesc pictura. Un pictor, sărac la început, pictează tablouri pe care le vinde unor oameni bogați și, pe măsură ce le vinde, devine și el din ce în ce mai celebru și bogat, dar și oamenii care-i cumpără tablourile devin mai bogați, deci este un fel de relaționare cu elita economică, pe când un scriitor dispune de alte mijloace. Tipărirea cărților face ca ele să fie accesibile unui număr mare de persoane – e adevărat că nu toată lumea are acces la cărți, dar există un fel de democrație care face ca o carte să însoțească această idee de democrație și de universalitate,producerea unei cărți fiind în sine un lucru universal.

„Literatura permite orice“, spuneți undeva în carte. Ce permite literatura?

Când am scris această frază m-am referit la mai multe moduri prin care te poți raporta la ea. Atunci când scrii e un act de singularitate, pentru că ești singur, sau cel puțin ești izolat ca scriitor, ești în afara controlului, dar și în afara constrângerilor, spre deosebire de cinema, unde întotdeauna trebuie să ai un mic control, unde niciodată nu ești singur, unde întotdeauna trebuie să ții cont de punctul de vedere al altora.Atunci când scrii poți să scrii ce vrei, bineînțeles răspunzând unor constrângeri interioare. Însă există această libertate primordială în scris, ține de o formă de entuziasm sau de o formă de excitație, pentru că poți să-ți permiți libertăți de limbaj, să creezi acte poetice, să inventezi limbaje dacă vrei și cred că dorința primă a scriitorului este aceea de a împinge societatea către mărturisirea unor lucruri pe care, să spunem, societatea nu vrea să le recunoască.

Dorința scriitorului e să aducă societatea în situația în care ea să poată mărturisi ceva ce nu ar fi vrut să recunoască înainte. De exemplu, de ce a fost considerat indecent romanul „Madame Bovary“al lui Flaubert? Pentru că el înfățișa adulterul și determina societatea să stea față în față cu el și să-l recunoască! De aceea a fost și chemat în instanță Flaubert, fiind acuzat de obscenitate și indecență în romanul său.

Are literatura o anumită responsabilitate?

Cred că literatura înseamnă un fel de abandon în fața cuvintelor, înseamnă a imagina ceva ce am gândit înainte și am numit adevăr,și cred că asta contează în literatură.Și felul în care găsești o formă pentru gândirea ta e la fel de important.Pentru că scrii ceea ce gândești și apoi ai acest raport cu cunoașterea și cu gândurile tale care, da, îți dă o formă de responsabilitate. Dar ceea ce face un scriitor este diferit de ceea ce poate să facă un om politic, care negociază, are o funcție, ia decizii, face compromisuri. Literatura nu înseamnă așa ceva,ea are o libertate în afara acestui lucru, dar probabil că asta-i conferă și o manieră inadecvată, în sensul că ceea ce spun eu acum, în cărțile mele, poate fi interpretat diferit de către fiecare cititor. Oamenii pot interpreta greșit ceea ce spun eu.Vă dau un exemplu comic.Cartea mea a apărut între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale din Franța și jurnaliștii s-au repezit să spună că este o carte ce analizează amenințările la adresa democrației pentru că prezintă figuri de extremă dreapta, având în vedere că în primul tur fusese o candidată la alegeri din partea extremei drepte.După turul doi,când a fost ales președintele actual, jurnaliștii si-au schimbat părerea și au spus că în carte vorbesc despre amenințările raportate la legătura dintre lumea economică și lumea politică deoarece președintele ales a fost un bancher ce a lucrat într-o bancă importantă. Deci, în numai 15 zile, jurnaliștii șiau schimbat percepția asupra semnificației cărții. Iar eu, de fapt, îmi asum ambele lor interpretări.