Dedesubturile politice ale deciziilor în domeniul IT

În aceste zile marcăm cincizeci de ani de cercetare românească în domeniul cel mai înalt al tehnologiei, cel al IT-ului, o istorie plină de dinamism, realizări și nostalgie, cu implicaţii profunde în societatea de azi și de mâine. Toată această istorie a fost determinată de deciziile politice din fiecare etapă. Episodul de astăzi este un remember de cum au fost influenţate și cum au fost luate aceste decizii.

Nu trebuie crezut că drumul cercetării în domeniul IT în România a fost o linie dreaptă, deseori deciziile au fost urmarea unor adevărate confruntări care au depășit graniţele tehnologiei și economiei. Cum au fost luate aceste decizii, care au fost dedesubturile politice, le aflăm din cartea “Un institut pentru istorie – Semicentenarul Institutului pentru Tehnica de Calcul”, Editura Excel XXI Books.

România a avut tradiţii importante în cercetarea și realizarea de calculatoare electronice din prima și a doua generaţie (CIFA, DACIC, MECIPT), însă lumea a evoluat repede și producerea de calculatoare a trecut la faza industrială cu firme puternice producând în serii mari calculatoare pentru calcule știinţifice, gestiune, automatizări iar România, din fericire, a realizat repede că este nevoie de calculatoare în economie. Iar aceasta deoarece în acea perioadă a anilor ’60 erau ascultate vocile oamenilor de știinţă, specialiștilor și profesorilor. Astfel, la iniţiativa unora dintre aceștia, avându-l în frunte pe Mihai Drăgănescu s-a adoptat de către guvern în 1967 “Programul de dotare a economiei naţionale cu echipamente moderne de calcul și de automatizare a prelucrării datelor” ce prevedea crearea unui institut de specialitate, fabrici de profil, întreprinderi de service, institute de informatizare, centre de calcul, centre departamentale, etc. Comisia guvernamentală formată pentru dotarea economiei naţionale cu echipamente moderne de calcul și de automatizare a prelucrării datelor îl avea ca președinte pe Ilie Verdeţ, pe atunci prim vice-prim ministru.

“Deciziile din acei ani se luau de sus în jos și deseori nu erau cele mai bune. Dar una a fost cu siguranţă bună. S-a hotărât ca toate colectivele care au realizat calculatoare să fie reunite în noul institut (Institutul de Tehnică de Calcul – ITC, n.red.)”, spune Vasile Baltac în cartea menţionată.

Calculatoare dezvoltate în ţară sau licenţă?

În baza aprobării programului se duceau tratative pentru achiziţionarea de licenţe de fabricaţie pentru calculatoare electronice. “Am fost întrebat dacă sunt de acord cu crearea unei industrii de calculatoare, dacă da, pe ce bază, licenţă sau calculatoare dezvoltate până atunci în ţară. Am răspuns că mi se pare normal să se ia o licenţă, cercetarea d elan oi neproducând până atunci un calculator care să facă faţă cerinţelor și neexistând experienţa necesară pentru o fabricaţie de serie industrială precum și tehnologiile moderne pentru circuite integrate, circuite imprimat e mult i strat. În aceia ni de război rece acestea erau sub strict control (embargo) al statelor occidentale fiind considerate de natură a întări capacitatea militară a statelor Tratatului de la Varșovia”, continuă povestea Vasile Baltac.

Prima sarcină majoră a ITC-ului a fost asimilarea în fabricaţie a calculatorului IRIS 50 a cărui licenţă a fost achiziţionată de la firma franceză CII în anul 1968. Desigur că prietenia dintre Ceaușescu și De Gaulle a fost la baza acestei decizii, ca și în cazul licenţei Renault pentru mașinile Dacia. Mai era însă și alt aspect.IRIS-50 fusese dezvoltat în cadrul așa-numitului Plan Calcul, adoptat în Franţa în 1966 și aprobat personal de generalul De Gaulle. Era o reacţie a Franţei pentru întărirea independenţei sale în domeniul calculatoarelor, după ce administraţia SUA refuzase industriei nucleare franceze licenţe de export pentru calculatoare IBM și CDC (vârful de atunci).

O decizie salutară a fost faptul că nu s-au mai cumpărat (în continuare) licenţe, ci s-au dezvoltat serii de calculatoare pe baza licenţei iniţiale prin cercetări proprii.

IBM vs.IRIS

Primii ani din deceniul ’70 au fost marcaţi de o confruntare între două aripi puternice politic: cea a industriașilor avându-l ca lider pe Ilie Verdeţ și cea a economiștilor condusă de Manea Mănescu, amândoi accedând în perioade diferite până la poziţia de prim-ministru. Tabăra Verdeţ susţinea ideea unei industrii naţionale, cea a lui Manea Mănescu dorea să importăm calculatoare IBM. “Ceaușescu era adeptul industrializării și cum, datorită embargoului, nici IBM și nici alte firme nu ne ofereau tehnologie de fabricaţie, oferta lui De Gaulle din 1968 a fost salutară deși rămânea problema compatibilităţii cu IBM, dar în acele vremuri fiecare constructor își ţinea astfel captivă baza de clienţi. Domeniul calculatoarelor era de mare viitor și cele două tabere luptau pentru controlul lui”, spune în continuare Vasile Baltac.

Și într-adevăr s-a dat o adevărată bătălie în care au fost implicate multe persoane politice importante la acea vreme (Ștefan Bârlea, Paul Constantinescu, Mihulecea, etc.), s-a dat și un decret publicat în MO care dădea culoar echipei pro IBM, dar neaplicat iar în cele din urmă decizia a fost luată, bineînţeles, de către Ceaușescu care a decis pentru licenţă și diversificarea gamei FELIX. “Dacă s-ar fi cumpărat numai calculatoare de la IBM restricţiile valutare ar fi redus ulterior drastic numărul acestora, iar în perioada neagră a anilor ’80 cu interzicerea valutei vest am fi cumpărat doar câteva calculatoare nefiabile din ţările estice”, spune Vasile Baltac.

În China se foloseau calculatoarele FELIX

În 1975 în China s-a hotărât modernizarea economiei prin folosirea calculatoarelor electronice. În urma cercetărilor întreprinse au observat că în acel moment existau în lume calculatoare (compatibile) IBM ș i ... calculatoare FELIX produse în România (firma franceză de la care cumpărasem licenţa dispăruse de pe piaţă). Cum eram prieteni la cataramă (mai ales după “celebrele” teze din aprilie ale lui Ceaușescu), chinezii au hotărât să se informatizeze și cu calculatoarele noastre și astfel între anii 1975-1985 a înflorit un important comerţ, în care România livra Chinei sisteme de calcul “mari și puternice” FELIX C-512 (așa erau considerate la acea vreme) iar mai târziu ș i minicalculatoare C oral, I N DEPENDENT 102- F, mi cor o calculatoare M -18 ș i CUB- Z.

“În 1975 am predat un curs despre FELIX C-256 la Institutul de Aeronautică din Beijing. Într- o încercare dea promova unitatea de discuri magnetice dezvoltată la noi (în ITC, n.red.) am afirmat că nu am primit licenţă de fabricaţie din cauza embargoului și atunci am proiectat singuri echipamentul. A doua zi, într-un moment solemn, am fost informat că în ziua precedentă avuseseră învăţământ ideologic unde au dezbătut exemplul eroicilor cercetători români, care dacă americanii nu leau dat licenţă au dezvoltat echipamentul cu forţe proprii”, povestește cu haz Vasile Baltac.

Exportul de calculatoare în China a necesitat o asistenţă tehnică de mare anvergură și astfel mii de specialiști români din ITC, FCE, IIRUC, ICI sau centre de calcul au ajuns în această ţară unde nu era ușor de ajuns în acei ani. Mai mulţi cercetători de la ITC au participat la o specializare pentru microprocesoare în Franţa în anii ’80, iar la încheierea perioadei de studiu au fost invitaţi la cina festivă de către organizatori la un restaurant chinezesc,la mare modă atunci. La masă românii au apucat beţișoarele și au început să mănânce cu nonșalanţă chineze ș te, francezii rămânând bouche bee.