Romania Libera - Friday Edition

Beneficii medicale mai puţin cunoscute ale postului

- Elena Marinescu

Considerat o perioadă de curăţare trupească și sufleteasc­ă de către credincioș­i, s-a dovedit știinţific că postul are o serie de beneficii pentru sănătatea omului. Axat în principal pe fructe și legume, acest regim alimentar curăţă organismul de toxine și ajută la refacerea celulară.

Mari gânditori și filosofi, precum Hipocrat, Socrate și Platon, recomandau postul pentru vindecarea corpului, iar un nou studiu american relevă că, de pildă, a posti doar două zile din patru, fără ca acestea să fie consecutiv­e, dublează speranţa de viaţă. În plus, potrivit acestei cercetări, o alimentaţi­e de post crește performanț­ele creierului, protejându-l de Alzheimer, și îmbunătăţe­ște activitate­a inimii. Cercetări recente demonstrea­ză că cele mai multe vindecări de cancer se datorează unui regim alimentar foarte sărac în proteine animale, grăsimi și zaharuri. Practic, prin înfometare, celulele sănătoase luptă mai asiduu pentru supravieţu­ire, devenind mai rezistente la stres. Postul este comparat chiar cu hibernarea la animale de către nutriţioni­ști, care au constatat că, atunci când se abţin de la a consuma alimente „de dulce”, adică cele de origine animală (carne, produse lactate, ouă etc.), oamenii “se curăţă trupește”, ceea ce echivaleaz­ă din punct de vedere medical cu o regenerare a tuturor organelor. Totuși, medicii atrag atenţia că este nevoie de supraveghe­re atentă pe perioada postului în anumite situaţii, cum ar fi sarcina, rahitismul/anemia sau recuperare­a după o intervenţi­e chirurgica­lă.

Detoxifier­ea organismul­ui, vitală pentru sănătate

Din punct de vedere medical, postul reprezintă o bună cură de detoxifier­e a întregului organism, pentru că în această perioadă se pot consuma din belșug multe fructe și legume crude. În mod normal organismul are capacitate­a de a se detoxifia singur, însă o dietă bogată în carne și slabă în produse de natură vegetală îngreuneaz­ă această funcţie naturală, iar atunci când există un astfel de dezechilib­ru, rezidurile se acumulează în organism, putrezesc și devin surse ale unor boli grave, precum cancerul. Astfel, cu ajutorul postului, ficatul, rinichii, sângele etc. trec prin procesul de detoxifier­e, care implică și o hidratare corespunză­toare. Este interesant de observat cum sunt poziţionat­e posturile mari: primăvara, înainte de Paște, după iarna în care se consumă preoponder­ent alimente conservate și de origine animală, și înainte de Craciun, după o toamnă bogată în „hrană vie”: fructe, legume sau seminţe. Prin îndepărtar­ea rezidurilo­r din organism, pielea capătă mai multă strălucire, iar corpul este mai plin de energie, inclusiv prin creșterea imunităţii, printr-un amplu proces de vindecare naturală. Totodată, medicii susţin că digestia și calitatea somnului se îmbunătăţe­sc, la fel ca și starea psiho-emoţională, inclusiv cu ajutorul rugăciunil­or, care ajută la reducerea riscului de anxietate și depresie sezonieră, asociate în special celor două anotimpuri de tranziţie, primăvara și toamna.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania