O expoziţie vibrantă, semnată de Mirela Trăistaru

Organizată de Primăria Capitalei prin ArCuB și Expo Arte, vernisajul expoziției artistei Mirela Trăistaru, „O poveste din Nepos“(curator: Antigona Silvia Rogozea), a avut loc pe 14 noiembrie, la ArCuB, putând fi vizitată zilnic până pe 25 noiembrie. 100 de lucrări, pictură pe pânză, deapănă prin imagini emoţionante și profunde istoria familiei – străbunicii, bunicii, părinţii, copiii și copiii lor, pe parcursul a cinci generaţii. Folosind modele tradiţionale (având ca simbolistică Pomul Vieţii, Pasărea, Crucea, Floarea Vieţii, Fereastra, Poarta), ele reprezintă moștenirea lăsată nepoţilor, ce a rămas din istoriile lor personale.

Istoricul personal al artistei Mirela Trăistaru stă la baza întregului concept al proiectului: străbunicii au luptat în Primul Război Mondial. Străbunicul din Ardeal (zona Valea Someșului Mare, Năsăud) a fost luat prizonier și a lucrat în mine de cărbune în Siberia, de unde s-a întors după 4 ani în România și a avut zece copii.Ambii bunici au luptat în Al Doilea Război Mondial: bunicul patern din Stroești, lângă Horezu, a murit pe front, în luptă pentru eliberarea Ardealului. Ultima amintire a tatălui artistei cu tatăl său este el mic,de mână cu fratele mai mic, cu bunicul îmbăcat militar îndepărtându-se pe uliţa satului, spre război. Bunicul matern din Nepos (Valea Someșului Mare) a stat în lagăr la Odessa, întorcându-se în România după 1945.Și străbunicile și bunicile coseau și ţeseau, singure în faţa sorții, în același timp în care bărbaţii înfruntau la rândul lor soarta, fiecare cu războiul lui în vâltoarea istoriei. Războiul de țesut al bunicii din Nepos a fost introdus în expoziție, în loc de veșminte, covoare, fiind țesute scrisori, imagini de familie, scrisoarea bunicului militar din 1943.

Începuturile

Povestea își are o obârșie mai veche. În 1768, Iosif al II-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Ungariei aceste sate dobândesc numele Salva, Parva, Nepos și Romuli.

Povestea de suflet a Mirelei: Colţul de Rai după care tânjim

Primii trei ani a fost crescută, la Nepos, de Mama Mina și Tata Vila (Istrate Mărina și Gavrilă). Și-a cunoscut și străbunicii din partea bunicii, pe Cifor Victoria și Trifon. Pe străbunicii din partea bunicului nu îi cunoaște decât din fotografii. Un frate de-al străbunicului a fost în America, a muncit în minele de aur și s-a întors acasă cu mulţi bani.Alături de un alt neposean,au făcut o donaţie bisericii și datorită acesteia s-a realizat clopotul care și astăzi bate în turn. Bunicul din partea mamei a luptat în Primul Război Mondial și după prizonierat a venit acasă, s-a căsătorit cu Victoria, cu care a avut zece copii,printre care și Mama Mina.Unchiul Cifor Viorel, pădurarul, are povești multe și frumoase despre străbunicul și despre toată familia. Tata Vila a luptat și el în Al Doilea Război Mondial. Și el era o enciclopedie... Mirela mai știe o parte din poveștile lui.

„Toată copilăria mea e legată de acest loc, tot ce înseamnă ritual primordial, n a ș te re, botez, nuntă, moarte, aici le-am cunoscut.Aici am aflat «Jocul» de sâmbătă seara de la Cămin, unde ne «băga» unchiu’ Vanu (Coman Silivan). Mama Mina mă ducea la șezători, la seri cu tors și ţesut sau desfăcat porumb. Tot aici făceam toamna, de ziua morţilor, «draci» din dovleci, aici am ascultat primele colinde și am fost la colindat, aici am fost «la ouă» de Paște. Adevăratele valori, oamenii drepţi, mândri, harnici, tot ce înseamnă Paradis și cinste și ajutor le identific cu acest spaţiu. Nu pot să uit că aici nu se încuia ușa, că aici nu existau câini, pentru că nu trebuia nimic păzit, că aici era de-ajuns să mergi la vecina să-ţi dea o cană cu «ţucăr» sau de făină, că aici oamenii se ajutau și se respectau, că salutul lor era «Zîua bună» și că întotdeauna erau două-trei vorbe pentru oricine îţi ieșea în cale. Nepos-ul e Podul Vechi, care este cel mai frumos pod acoperit din câte am văzut în lumea asta – și nu am văzut puţine –, Grădinuţa, merele acre, scăldatul la râu, «la ponton» sau «la punte», mersul la fân «în cela sat» sau «pe Muncei», pădurea, săniușul, podul cu fân, caii bunicului, puii galbeni de găină din fiecare primăvară, cântecele de la biserică din postul Sfintei Mării,ciurda care se întorcea seara acasă, florile din grădină. Mare parte din temele adoptate în pictura mea sunt legate de acest loc. Paradisul, Grădina primordială,acel început de lume cu care vrem să ne identificăm cu toţii, acel colţ de Rai după care tânjim ca să putem evada din haosul, gălăgia și agitaţia marilor orașe.“

Mirela Trăistaru aparţine unei categorii fun de artiști, într-un spirit hippy après la lettre, ea se bucură de arta sa în fiecare zi. Mirela integrează în lucrările sale culorile puternice, multă natură exuberantă, hedonism și figurativ, dar și un sens natural și responsabil al fericirii cotidiene.“ANTIGONA SILVIA ROGOZEA, CURATOR și Boemiei, primul fiu al Mariei Therezia, vizitează pentru prima dată Banatul și Transilvania, poposind în casele oamenilor de rând din zona Bistrița-Năsăud. Ajuns la satele grănicerești de pe Valea Someșului Mare, împăratul exclamă: Salve parvae

nepos Romuli (Vă salut, mici nepoți ai Romei!). În amintirea acestui eveniment memorabil,