„Apos­to­lul Bo­lo­ga“, eveni­ment la TVR

Romania Libera - Friday Edition - - Prima Pagina - Eu­gen Șer­bă­nes­cu

Lu­mea ro­mâneas­că poa­te vi­zi­o­na pro­du­cția TVR „Apos­to­lul Bo­lo­ga“, în re­gia lui Do­mi­nic Dem­bin­ski, vi­neri, 30 noi­em­brie, pe TVR 1, sâmbă­tă, 1 de­cem­brie pe TVR 3, sâmbă­tă 15 de­cem­brie, pe TVR Mol­do­va, du­mi­ni­că, 16 de­cem­brie pe TVR Inter­na­ţi­o­nal. De ase­me­nea, vi­zi­o­na­rea a fost de­ja pro­gra­ma­tă în câte­va fes­ti­va­luri in­ter­na­ţi­o­na­le.

În prag de iar­nă (a vraj­bei noas­tre nes­fârși­te!), Ca­sa de Pro­duc­ţie a Te­le­vi­zi­u­nii pu­bli­ce ne-a ofe­rit în avan­pre­mi­e­ră, la Hol­ly­wood Mul­ti­plex, o cu­ra­joa­să pro­duc­ţie fil­mi­co-te­a­tra­lă, „Apos­to­lul Bo­lo­ga”, re­a­li­za­tă de Do­mi­nic Dem­bin­ski pe sce­na­ri­ul ex­ce­lent al ace­lu­iași, du­pă un ro­man cla­sic al li­te­ra­tu­rii ro­mâne, „Pă­du­rea spânzu­ra­ţi­lor” de Li­viu Re­bre­a­nu.

Lu­mea ro­mâneas­că, pe larg, va pu­tea s-o va­dă vi­neri 30 noi­em­brie pe TVR 1, sâmbă­tă 1 de­cem­brie pe TVR 3, sâmbă­tă 15 de­cem­brie pe TVR Mol­do­va, du­mi­ni­că 16 de­cem­brie pe TVR Inter­na­ţi­o­nal. De ase­me­nea, vi­zi­o­na­rea a fost de­ja pro­gra­ma­tă în câte­va fes­ti­va­luri in­ter­na­ţi­o­na­le.

Între­prin­de­rea se ce­re sa­lu­ta­tă nu nu­mai din con­si­de­ren­te de reuși­te ar­tis­ti­ce, ci, în pri­mul rând, pen­tru că, în ma­ras­mul de șușe ca­re ne încon­joa­ră, re­a­prin­de o fla­că­ră ce pâlpâie, ga­ta să se stin­gă – anu­me ace­ea a cre­a­ţi­i­lor se­ri­oa­se, de dra­me exis­ten­ţia­le, de ţi­nu­tă, cu abor­dări pro­fun­de, ca­re se re­fu­ză ple­to­rei fau­nis­ti­ce din spa­te­le blo­cu­ri­lor și ar­go­u­lui in­ter­lop su­pra­sa­tu­rat. Pe de altă par­te, veni­tă din par­tea lui Dem­bin­ski, nu es­te o sur­pri­ză, re­gi­zo­rul – se știe - se an­ga­je­a­ză cu pre­di­lec­ţie și cu suc­ces la tran­spus și la tran­sfi­gu­rat ope­re esen­ţia­le și nu sce­ne­te de bu­le­vard.

Și de da­ta ace­as­ta, la „Apos­to­lul Bo­lo­ga”, întâlnim tușe re­mar­ca­bi­le de pu­ne­re în sce­nă. Do­mi­nic Dem­bin­ski exa­cer­be­a­ză la­tu­ra mis­ti­că a per­so­na­li­tă­ţii ne­fe­ri­ci­te a ero­u­lui, ca­re es­te sem­na­la­tă de alt­fel și de Ge­or­ge Că­li­nes­cu în a sa mo­nu­men­ta­lă „Is­to­rie a li­te­ra­tu­rii ro­mâne de la ori­gini până în pre­zent”, pu­bli­ca­tă, pri­ma da­tă, la 1941: „Au­to­rul a avut gri­jă să-i dea lui Bo­lo­ga o ere­di­ta­te com­ple­xă, o co­pi­lă­rie cu cri­ze mis­ti­ce, ca­re să pre­dis­pu­nă la neu­ras­te­nia os­ci­la­ţi­ei (...) Lim­ba­jul lui es­te de un mis­ti­cism pro­fe­tic, cu o pu­ter­ni­că sen­ten­ţi­o­zi­ta­te ib­se­nia­nă(...)”. În acest are­al psi­ho­lo­gic de­sem­nat, păs­trând chiar și sen­ten­ţio zi­ta­tea cu re­plici me­mo­ra­bi­le, dar ieșind din ca­no­nul re­a­list al ro­ma­nu­lui, re­gi­zo­rul închi­pu­ie o re­veni­re post-mor­tem ci­cli­că a eu­lui spi­ri­tual al per­so­na­ju­lui, un fel de că­lă­to­rie cri­ti­că prin oglin­da pro­pri­ei exis­ten­ţe, deci ini­ţia­ti­că a pos­te­ri­ori, pe ca­lea mântu­i­rii di­vi­ne, a ilu­mi­nă­rii fi­na­le. Ci­cli­ci­ta­tea are însă și un re­vers ne­fast, evo­lu­ţia – ca­re ar tre­bui să fie vi­zi­bil as­cen­den­tă – a im­pac­tu­lui emo­ţi­o­nal și in­for­ma­tiv, fi­ind greu se­si­za­bi­lă de-a lun­gul spec­ta­co­lu­lui. Cheia ale­a­să îi ofe­ră to­tuși re­gi­zo­ru­lui po­si­bi­li­ta­tea de­cu­pă­rii și esen­ţia­li­ză­rii epi­soa­de­lor ca­re-i schim­bă via­ţa ero­u­lui, ac­cen­tuând dra­ma­tis­mul și par­că fa­ta­li­ta­tea des­ti­nu­lui său pă­mântesc.

Ten­tația vi­no­văți­ei

În in­ter­pre­ta­rea apli­ca­tă și de­vo­ta­tă a lui Mi­hai Stă­nes­cu, lo­co­te­nen­tul prins în men­ghi­na is­to­ri­ei are ce­va din ten­ta­ţia vi­no­vă­ţi­ei unui Ras­kol­ni­kov și din exal­ta­rea hi­e­ra­ti­că a unui Mâșkin. Nu e de mi­ra­re întru­cât e greu să tra­ver­se­zi ar­tis­tic câmpuri psi­ha­na­li­ti­ce fă­ră să te in­ter­sec­te­zi cu Dos­toi­ev­ski. Sunt apoi per­so­na­je­le din ju­rul lui Bo­lo­ga, nu­me­roa­se, nea­vând, toa­te, prea mult timp să se des­fășoa­re. Par­ti­turi mai ge­ne­roa­se au Cris­ti Ia­cob, foar­te cre­di­bil în Klap­ka; De­me­ter Andras, cu o in­ter­pre­ta­re con­ţi­nu­tă, in­te­ri­o­ri­za­tă a lui Var­ga; Răz­van Va­si­les­cu, bun ca de obi­cei, dar poa­te ușor mo­no­cord în ge­ne­ra­lul Karg; Andre­ea Va­si­le - Ilo­na, iu­bi­ta lui Bo­lo­ga, cu un joc sim­plu și frust; Andra­da Fus­caș, o in­ter­pre­ta­re se­ni­nă a ma­mei ero­u­lui și, no­tând ti­ne­re­ţea ac­tri­ţei, po­si­bil o proi­ec­ţie freu­dia­nă a per­so­na­ju­lui; Me­da Vic­tor, apa­ri­ţie func­ţi­o­na­lă în ro­lul so­ţi­ei, oa­re­cum ște­ar­să.

Într-un alt inel, ful­gu­rant, dan­se­a­ză mo­nștrii sa­cri – Ale­xan­dru Re­pan în Io­sif Bo­lo­ga (ca o con­fir­ma­re a cheii ale­se de re­gi­zor, oa­re e întâmplă­tor că Re­bre­a­nu l-a nu­mit pe tatăl ero­u­lui ca pe tatăl pă­mânte­an al lui Ii­sus?); Ma­ri­us Bo­do­chi, un pre­tor par­că dez­gus­tat de pro­pria an­che­tă; Ion Hai­duc, de o in­te­li­gen­tă hâtroșe­nie; Adrian Ti­ti­eni, un pre­ot re­trac­til. Nu în ul­ti­mul rând, Bog­dan Ne­chi­for și Mi­hai Bi­ca fac din per­so­na­je de plan trei, Cer­ven­ko și Gross, in­ter­pre­tări ca­re se ţin min­te. Co­pi­lul De­me­ter Albert de­bu­te­a­ză. Ham­let să ajun­gă!

Vi­zi­u­nea ori­gi­na­lă a re­gi­zo­ru­lui se bu­cu­ră de ima­gi­nea im­per­fec­ti­bi­lă in­stru­men­ta­tă de Da­ni­el Șer­bă­ni­că, de cos­tu­me­le spil­cu­i­te, atem­po­ra­le, foar­te com­me il faut ale Bris­te­nei de Saat­mari, de de­co­ru­ri­le me­ta­fi­zi­ce ale Ra­lu­căi Che­la­ru. Și de co­pi­lul-mi­nu­ne al com­po­nis­ti­cii ac­tua­le, Ma­tei Bu­cur Mi­hă­es­cu, au­tor al par­ti­tu­rii ori­gi­na­le, uni­ver­sul mu­zi­cal per an­sam­blu fi­ind mo­de­lat cu in­spi­ra­ţie de Mi­ha­e­la Con­stan­ti­nes­cu. De la dis­tan­ţă, sar­ci­na pro­du­că­toa­rei Clau­dia Ne­del­cu Du­ca în ges­ti­o­na­rea între­gu­lui so­bor de ta­len­te pro­ba­bil a fost una plă­cu­tă, dar cea a con­ci­li­e­rii ce­lor do­uă ge­nuri într-unul sin­gur a fost, în mod si­gur, una in­gra­tă.

Con­ven­ţia sce­na de scându­ră–pu­blic ver­sus con­ven­ţia ecran-pu­blic

Într-ade­văr, pro­ble­ma vi­ci­si­tu­di­ni­lor te­a­tru­lui fil­mat nu es­te no­uă și a fost întoar­să, ana­li­tic și pu­bli­cis­tic, pe toa­te păr­ţi­le – dar nu înse­am­nă că a fost și re­zol­va­tă. Apa­re clar o frac­tu­ră și de con­ven­ţie, și de re­cep­ta­re. Una es­te con­ven­ţia sce­na de scându­ră - pu­blic și alta es­te con­ven­ţia ecran-pu­blic. Te­a­trul și fil­mul fi­ind do­uă con­cep­te di­fe­ri­te, și con­trac­te­le de co­mu­ni­ca­re și re­cep­ta­re sunt di­fe­ri­te. Accep­tăm, de exem­plu, ca, pe sce­nă, un per­so­naj să mi­me­ze vi­zi­bil înjun­ghi­e­rea unui alt per­so­naj, dar pe ecran ace­e­ași re­zol­va­re tri­mi­te într-o cu to­tul altă di­rec­ţie. Tot ast­fel, a vor­bi ca în te­a­tru în film stri­că. Efor­tul con­ti­nuu din par­tea pu­bli­cu­lui de a adec­va re­gis­trul con­ven­ţi­ei de re­cep­ta­re nu-i es­te fa­vo­ra­bil nici „Apos­to­lu­lui Bo­lo­ga”. Exis­tă si­tua­ţii când o po­ves­te (în pri­mul rând fă­ră “ex­te­ri­oa­re”) poa­te fi tran­spu­să la fel de bi­ne și în te­a­tru, și în film, ve­zi, bu­năoa­ră, „Dois­pe­ze­ce oa­meni fu­ri­oși”. Dar un ro­man, ca­re la ur­ma ur­mei es­te de răz­boi, ris­că să pro­du­că frus­tra­re când pe ecran răz­boi­ul es­te mi­mat ca la te­a­tru. (De ce te­a­trul are me­reu par­te de mij­loa­ce fi­nan­cia­re pre­ca­re când re­pre­zin­tă, de fapt, ca­lea cea mai efi­ci­en­tă - de plă­ce­re, nu de cor­voa­dă - a edu­că­rii, a ci­vi­li­tă­ţii na­ţi­ei?)

Deși Dem­bin­ski, se­con­dat înde­a­proa­pe de o echi­pă tot de ar­tiști, reușește de ce­le mai mul­te ori să ne fa­că să ui­tăm de con­ven­ţii - înge­mă­na­rea for­ţa­tă a ce­lor do­uă ge­nuri es­te pre­zen­tă și poa­te știr­bi emo­ţia es­te­ti­că. În ace­lași timp, adu­când în dis­cu­ţie cu­vin­te gre­le - moar­te, răz­boi, na­ţi­u­ne, da­to­rie, co­nști­in­ţă - pi­e­sa-film (ca­re pre­su­pu­ne din par­tea pu­bli­cu­lui cu­noaște­rea te­mei­ni­că a tra­mei ro­ma­nu­lui), are, din­co­lo de ava­ta­ru­ri­le men­ţi­o­na­te, o sur­prin­ză­toa­re și ne­li­niști­toa­re mo­der­ni­ta­te. Con­frun­ta­rea atâtor per­so­na­je de nea­muri di­fe­ri­te – aus­triac, ro­mân, ceh, un­gur, croat, rus, evreu – într-o pla­să de răz­boi, e-ade­vă­rat, acum 100 de ani, dar în ca­re avo­ca­tul dia­vo­lu­lui ar pu­tea in­ven­ta ori­când o co­no­ta­ţie pre­mo­ni­to­rie, e de do­rit să ră­mână, în con­ti­nua­re, doar pe pânza ecra­nu­lui.

Una pes­te alta, pro­duc­ţia dem­bin­skia­nă, cu iri­za­ţii de psalm, din ca­re nu lip­sesc re­ver­be­ra­ţii din ma­rii re­gi­zori ruși, ne re­co­nec­te­a­ză la fi­lo­nul de pro­fun­zi­me al cul­tu­rii noas­tre cla­si­ce și re­a­prin­de in­ser­ţi­i­le ei te­ma­ti­ce de uni­ver­sa­li­ta­te, înscri­in­du-se, chiar da­că pe pla­nuri sti­lis­ti­ce di­fe­ri­te, într-o com­ple­me nta­ri­ta­te fe­cun­dă cu ce­a­lal­tă ope­ră de re­fe­rin­ţă în ma­te­rie, „Pă­du­rea spânzu­ra­ţi­lor”, în re­gia lui Li­viu Ci­u­lei. Să fie și sem­na­lul reînvi­e­rii pu­bli­cu­lui?.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.