O istorie a Revoluţiilor și consecinţele lor pentru familie (2)

Roberto de Mattei (n. 21 feb. 1948) este un istoric italian romano-catolic. Este Președinte al Fundației Lepanto (Roma – Washington) și editor-șef al periodicelor italiene „Radici Cristiane” (Rădăcini creștine), „Nova Historica” și „Corrispondenza Romana”. Profesor asociat la Universitatea Europeană din Roma,unde coordonează cursurile de Științe Istorice și unde a predat Istorie modernă și Istoria creștinismului. Cunoscut ca un critic al pontificatului Papei Francisc.

La cel de-al patrulea Forum anual pentru Viață organizat la Roma de „Vocea familiei”, profesorul De Mattei a dat citire acestui eseu.

De Sade enumera ca realizări revoluționare următoarele: blasfemia, furtul, crima și orice tip de perversiune sexuală,incest,viol,sodomie: „Nu a fost niciodată considerată pofta ca fiind o crimă (infracțiune) la oricare dintre națiunile înțelepte ale pământului… Toți filozofii știu foarte bine că declararea poftei ca fiind crimă a fost din cauza impostorilor creștini”. El imaginează construirea unor locuri, în toate orașele, unde „toate sexele, toate vârstele, toate creaturile vor fi oferite capriciilor libertinilor care vor veni să se distreze ei înșiși, iar supunerea cea mai completă va fi regula celor prezenți,cel mai mic refuz fiind pedepsit imediat de către cel care l-a suferit (refuzul)”.

Cineva poate în mod liber să dea curs impulsurilor și dorințelor, inclusiv cele de împerechere cu animale, deoarece nu există nici o diferență calitativă între oameni și animale: ambele se nasc, procreează și mor. Pentru Sade, viața nu este nimic altceva decât materie în mișcare. Moartea nu este mai mult decât o „transmutare” la temelia căreia este „mișcarea perpetuă, care este adevărata esență a materiei”.

De Sade nu doar propune ca țel final plăcerea individului, dar merge mult dincolo de acest lucru. El vrea să ne convingă că viciul este o virtute, că oroarea este frumoasă și că și chinul este plăcere. În acest sens, viziunea sa asupra lumii este satanică. Diavolul, la prima vedere, pare un înger de lumină care urmează să fie adorat, dar va atinge triumful său final când va fi adorat în toată oroarea lui, făcându-ne să credem că suferințele din Iad sunt o culme a plăcerii.Aceasta este filozofia care stă la baza celor „120 de zile ale Sodomei”,în cazul în care bărbați și femei, bătrâni și copii mici, mamele și copiii lor, și tații și copiii lor decid să practice incest, viol, coprofagie, necrofilie și tot felul de aberații.

Fiecare diferență sexuală este distrusă. Scopul suprem este de a elimina toate diferențele și inegalitățile în scopul de a aduce societatea la haosul primordial. Noirceul,un personaj din (cartea lui de Sade) Juliette spune: „Vreau să se căsătorească de două ori în aceeași zi. La 10 dimineața, îmbrăcat ca o femeie,vreau să mă căsătoresc cu un bărbat; la 12, îmbrăcat ca un bărbat,vreau să mă căsătoresc cu un homosexual îmbrăcat ca o femeie”. Toată „teoria de gen” este deja conținută în aceste cuvinte.

De Sade a petrecut ultimii ani ai vieții într-un azil de nebuni. Nechibzuința lui lucidă l-a făcut un profet al Revoluției. Erik KuehneltLeddihn îl definește ca fiind „sfântul patron al tuturor mișcărilor de stânga”. Ultimele două secole au văzut planurile sale realizate, într-o mare măsură. Ceea ce încă nu s-a întâmplat este, probabil, parte din viitorul nostru. Îi suntem datori pentru că nu a ascuns niciunul dintre obiectivele Revoluției.

În timp ce a fost teoretizat pan-sexualismul revoluționar o dată cu De Sade, Revoluția Franceză a început, odată cu introducerea divorțului în 1791, un proces de reformă radicală a instituției familiei, reformă pe care Codul lui Napoleon o va extinde la întregul continent.

Socialismul utopic al lui De Sade și Charles Fourier (1772-1837), care, în cartea sa „Falansterul”, a pledat pentru libertatea fără inhibiții a pasiunilor pentru a ajunge la cel mai înalt punct al evoluției sociale, a fost apoi depășit de așa-numitul „socialism științific” al lui Karl Marx (1818-1863) și Friedrich Engels (1820-1895).

Etnologul american Lewis Henry Morgan (1818-1881), pornind de la relațiile de familie existente între irochezii din America de Nord, a produs o istorie fantastică a familiei, urmărind originile unei mulțimi primitive, în care relațiile sexuale erau total promiscue, și nu obiect al unor norme. Marx și Engels au subscris cu entuziasm la această idee materialistă care confirma teoriile darwiniste. Broșura lui Engels „Originea familiei, a proprietății private și a statului” (1884) este un atac asupra instituțiilor fundamentale ale societății, pentru a aduce utopic „societatea fără clase”, care este societatea în totalitate egalitară: fără familie, fără proprietate privată, fără stat,fără Dumnezeu.

Revoluția Rusă

Revoluția Rusă a adus Revoluția Franceză la apogeu. În trenul sigilat care în aprilie 1917 a adus înapoi la Petrograd „revoluționari profesioniști”, împreună cu Lenin, Zinoviev și Radek a călătorit și Inessa Armand (1874-1920), membru al Comitetului Executiv al Partidului Bolșevic, fondatoare a „Zhenotdell”, „departamentul feminin” al partidului; o femeie care a avut încredere absolută în Lenin,iubitul ei. Ea a murit de holeră în 1920 și a avut onoarea de a fi îngropată în „Cimitirul Roșu” sub zidurile Kremlinului, împreună cu principalii protagoniști ai Revoluției. Numele ei este mai puțin remarcat decât al Alexandrei Kollontai (1872-1952), dar influența ei asupra lui Lenin a fost, probabil, mai mare. Inessa Armand și Alexandra Kollontai au pledat public pentru dragoste liberă și au luptat pentru introducerea divorțului și a avortului în Rusia. Ele au fost convinse că eliberarea sexuală era o premisă necesară pentru înfăptuirea unei societăți socialiste. La 17 decembrie 1917, la câteva săptămâni după ce bolșevicii au venit la putere, a fost legalizat divorțul și în 1920 a fost legalizat avortul; a fost prima dată în lume când procedura a fost disponibilă fără restricții; prostituția și homosexualitatea au fost dezincriminate în 1922.

Troțki a scris în 1923: „Prima perioadă distructivă în viața familiei este încă departe de a fi terminată. Procesul de dezintegrare este încă în plină desfășurare”.

Kollontai a scris în 1920, în a doua ediție a revistei Komunistka: „În locul familiei individuale și egoiste, se va dezvolta o mare familie universală a muncitorilor, în care toți muncitorii, bărbați și femei, vor fi tovarăși mai presus de toate. Așa vor fi relațiile dintre bărbați și femei în societatea comunistă. Aceste noi relații vor asigura pentru omenire toate bucuriile unei dragoste necunoscute în societatea comercială (capitalistă), de o iubire care este liberă și se bazează pe adevărata egalitate socială a partenerilor… steagul roșu al revoluției care flutură deasupra Rusiei și care acum este arborat și în alte țări ale lumii proclamă pogorârea pe Pământ a Raiului la care omenirea a fost aspirantă de secole”.

În Rusia și în Germania, în anii 1920 și 1930, tranziția de la Revoluția politică la revoluția sexuală a fost formulată. În 1922, a avut loc o întâlnire la Institutul Marx-Engels din Moscova condus de David Ryazanov (1870-1938), pentru a examina conceptul de Revoluție culturală, o revoluție totală care ar implica omul însuși, natura sa, obiceiurile sale, profunzimea eului său.

Institutul Marx-Engels din Moscova a fost conectat la instituții similare născute în aceiași ani. În 1919, dr. Magnus Hirschfeld (1868-1935) a înființat la Berlin Institut für Sexualwissenschaft (Institutul pentru Sexologie), cu scopul de „normalizare” a homosexualității. În 1921, Hirschfeld a organizat Primul Congres pentru reformă sexuală, ceea ce a condus la formarea Ligii Mondiale pentru Reformă Sexuală, o ligă de coordonare a cunoștințelor despre creșterea activității sexuale. Grigory Batkis, director al Institutului din Moscova pentru Igienă Sexuală, a condus delegația sovietică la prima conferință a Ligii Mondiale pentru Libertate Sexuală.