Romania Libera - Friday Edition
200 de ani de inginerie de construcţii în ţara noastră
Există în viață momente deosebite, de neuitat, care se dovedesc hotărâtoare pentru decenii întregi în evoluția unui domeniu de activitate.
Tot așa și în domeniul nostru, al construcțiilor, au fost astfel de momente –1818, 1862, 1881, 1886-1888, 1895, 1900-1910, 1918, 1927, 1940, 1977 – asupra cărora ne vom opri.
Mai întâi, însă, dați-mi voie să amintesc cuvintele prof. ing. Mihai Hangan care spunea: „Noi, constructorii, avem o specialitate creatoare, deosebit de frumoasă, care ne pune în situația ca pe urma fiecăruia din noi să apară rezultatele creației și muncii. Dar, aceste avantaje ale meseriei noastre ne impun și mai multe responsabilități și sarcini pe cât de frumoase, tot atât de grele“. Și adăuga: „Să nu caute a intra nimeni într-o specialitate de atât de înaltă responsabilitate dacă nu iubește și nu respectă această specialitate, căci rezultatele muncii lui nu vor putea fi cele dorite și așteptate și nici nu se va putea sustrage urmărilor“.
Să revenim la momentele amintite.
1818
La sfârșitul secolului al XVIII-lea lumea românească devenise foarte dornică ca „măsurarea pământului și a diverselor locuri de forme neregulate“, adică hotărniciile să se facă de către ingineri topografi.
De aceea, la 6 martie 1818, boierii Constantin Bălăceanu, Grigore Ghica și Iancu Golescu, în calitate de „efori“ai școlilor, au înaintat domnitorului Ion Caragea o anaforă prin care propuneau „să se instituie o școală superioară de învățătură românească“. Domnitorul aprobă anafora la 24 martie 1818.
Astfel că în anul 1818 – acum 200 de ani – încep primele cursuri de inginerie topografică predate de Gheorghe Lazăr. Dânsul preda singur aritmetica, geometria, trigonometria, geodezia sau ingineria câmpului, arhitectura și făcea ridicări topografice cu elevii pe teren.
Despre ardeleanul Gheorghe Lazăr, în fond părintele ingineriei de construcții din țara noastră, ar trebui să se vorbească cât mai des pentru a fi cunoscut de tot corpul tehnic de la noi.
Părinții copiilor pe care-i învăța Gh. Lazăr, în 1818, îi spuneau: „Ingineria vrem noi dascăle; să ne măsoare băieții moșiile; și de inginerie apucă-te să-i înveți, căci socoteala o învață ei în toate băcăniile“.
La Arhivele Naționale am găsit, păstrate cu grijă, o serie de planuri topografice realizate de Gheorghe Lazăr împreună cu studenții săi de la școala Sf. Sava întocmite în anii 1818 și 1820. Desenate pe calc pânzat – color, ele impresionează, prin starea perfectă, astăzi după 200 de ani.
Le prezentăm astăzi pentru prima dată: planul moșiei Obislavul, proprietatea Mănăstirii Glavaciog-J. Dâmbovița; planul moșiei Fântânele, proprietatea Mănăstirii Sărindar.
1862
Imediat după unirea din 1859, politica economică a noului stat român a fost anunțată în mesajul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 6 decembrie 1859. În acesta se arăta că „avem totul de creat, a întemeia creditul nostru public, a deschide drumuri, a face poduri, a înflori comerțul, a încuraja industria... a săpa canaluri, a întinde linii de drumuri de fier pe suprafața pământului nostru pentru înlesnirea comunicațiilor“.
Dar pentru realizarea acestui program de construcții erau necesare un corp tehnic care să poată proiecta și executa aceste lucrări, o organizare a activității lucrărilor publice și desigur baza materială și mijloacele bănești. Iată de ce, după perioada de tranziție prin care a trecut țara între 1859-1862 și o dată cu realizarea unirii definitive administrativă și politică – recunoscută de Poarta Otomană –, în anul 1862 la 22 ianuarie prin Decret Domnesc se constituie primul guvern comun al Țărilor Românești.
Iată mesajul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu semnătura sa, citit în Camera Deputaților la 24 ianuarie 1862 prin care anunța componența acestui guvern, în alcătuirea căruia se găsea și Ministerul Lucrărilor Publice. La 10 august 1862 se semna decretul de „Organizarea Ministerului Lucrărilor Publice și Statutul personalului administrativ și tehnic“.
Se cuvine să amintim că în anul 1868 – acum 150 de ani – Regele Carol I a înțeles să numească un inginer constructor în fruntea Ministerului Lucrărilor Publice pe Panaite Donici. Panaite Donici a fost o personalitate marcantă a corpului nostru tehnic. Lui i se datorează primele actele legislative din domeniu:
Regulamentul pentru organizarea administrației centrale a Ministerului Lucrărilor Publice; legea pentru drumuri; condițiile generale pentru întreprinderi de lucrări publice.
În același timp, convins de influența locuinței asupra „îmbunătățirii traiului cultivatorilor săteni“s-a adresat printr-o decizie ministerială arhitecților și inginerilor din țară „pentru a pregăti un proiect de casă pentru cultivatori în fiecare județ“. Portretul ministrului Panaite Donici împreună cu portretele altor miniștri le-am oferit U.T.C. ele aflându-se astăzi, aici, spre omagiere.
1881
În anul 1881 România va deveni Regat.
Domnia Regelui Carol I a fost pentru țara noastră începutul modernizării în toate domeniile printre care, cum era și firesc, construcțiile au ținut un loc de frunte. Lucrările publice ridicate în rodnica sa domnie reprezintă nu numai un admirabil efort material, moral și spiritual pentru climatul politic și mijloacele de înfăptuire din acea vreme, dar mai ales o mândrie a trecutului, o lecție pentru prezent și un stimulent pentru viitor.
Apreciind urgența formării unor tehnicieni români care să înfăptuiască programul de construcții propus, Regele Carol I susține în anul 1881 reorganizarea Școlii Naționale de Poduri și Șosele după programul propus de prof. ing. Gheorghe I. Duca, pe care îl numește director al Școlii prin decretul 1035/ aprilie 1881.
Iar pentru a se putea construi un local propriu al Școlii, prin buget, la 5 iunie 1884 se alocă suma de 800.000 lei (aur) pentru această construcție. Printre profesorii care au format generații de ingineri constructori trebuie amintiți: Anghel Saligny, Gh.I. Duca, Elie Radu, Alfons Saligny, C.M. Mironescu și Ion Ionescu-Bizeț pe care l-au numit, pentru preocupările sale de a promova istoria construcției, „un Iorga al construcțiilor“.
Tot în anul 1881, după inaugurarea în prezența Regelui Carol I a primei linii de cale ferată Buzău-Mărășești construită de inginerii români în frunte cu Dumitru Frunză și Ion G. Cantacuzino, a fost înființată prima societate a inginerilor constructori din țara noastră – Societatea Politehnică, al cărei sediu s-a construit în Calea Victoriei 118, sub îndrumarea Ministrului C. Olănescu.
1886-1888
Sunt anii în care se vor inaugura câteva simboluri ale orașului București: Școala Națională de Poduri și Șosele - 1886, Ateneul Român - 1888 și Palatul Băncii Naționale din strada Lipscani.
Tot acum inginerii constructori români, înțelegând importanța materialelor
de construcții în realizarea unei construcții, creează în anul 1886 primul Laborator de materiale de construcții la Școala Națională de Poduri și Șosele sub conducerea inginerului chimist Alfons Saligny născut în anul 1853 – acum 165 de ani – absolvent al Școlii de chimie din Berlin, sub îndrumarea renumitului profesor Hofmann. Acestui laborator, prof. ing. Alfons Saligny i-a consacrat întreaga sa viață.
Să nu uităm că mai mult de 50% din valoare, construcțiile noastre se datorează materialelor de construcții și calitatea lor este determinantă.
Iată Cererea lui I. Mincu pentru analiza cimentului Lafarge de la Palatul de Justiție.
1895
Este anul inaugurării podului peste Dunăre la Cernavodă; operă a inginerului Anghel Saligny, el avea cea mai mare deschidere de atunci în Europa, 196 m.
A fost deschis circulației în prezența Regelui Carol I.
1900-1910
1901 La propunerea profesorului inginer Anghel Saligny, Ministerul Lucrărilor Publice condus de tânărul inginer constructor Ion I.C. Brătianu organizează Consiliul Superior Tehnic al ministerului, care va analiza și aproba toate lucrările publice ale diverselor administrații.
El era alcătuit din personalități ale lumii tehnice din țara noastră.
1903 Mare promotor al noului material ce apăruse, la începutul secolului – betonul armat – prof. ing. Elie Radu, pentru a dovedi valoarea acestuia construiește în septembrie 1903, cu prilejul Expoziției Asociației Române pentru Înaintarea și Răspândirea Științei, o grindă de beton armat, cu deschidere de 8,0 metri, care citez: „încărcată cu numeroși saci de nisip, a răspândit încredere în acel material în toată capitala și la toți cei ce au venit de mai departe, ca să vadă expoziția“.
Mărturisesc că, din respect pentru înaintași și pentru realizările lor, în anul 1999 când am ocupat funcția de ministru al lucrărilor publice, am luat măsuri ca grinda de beton armat, construită în 1903 de prof. inginer Elie Radu să fie adusă din Splaiul Independenței unde se afla la sediul Facultății de Construcții Civile din Bulevardul Lacul Tei. Ea este plasată la intrare, străjuind formarea viitorilor constructori.
1904 În acest an, tot pentru a-i dovedi calitățile, prof. ing. Elie Radu înlocuiește la Spitalul Brâncovenesc planșeele din lemn cu planșee de beton armat.
Cu prilejul demolărilor din anul 1984 am scos o grindă dintr-unul din planșee, cercetându-i caracteristicile și încercând-o la INCERC. Atunci am obținut o imagine unicat, aderența oțel-beton pe un beton armat vechi de 80 de ani, cred că e unicat în țară și lume.
1906 Este anul în care s-a organizat Marea Expoziție cu prilejul a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. Atunci inginerii români au transformat mlaștina Filaretului în frumosul Parc Carol, cu impresionantele edificii, realizare făcută într-un an.
1906/1908 Tânărul inginer Gogu Constantinescu, discipolul lui Elie Radu, realizează Palatul Camerei Deputaților (azi Palatul Patriarhiei) din beton armat.
1910 Se inaugurează Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (astăzi Primăria Capitalei).
1918
La 1 decembrie 1918, când s-a desăvârșit Marea Unire, inginerul inspector general Anghel Saligny era ministrul Lucrărilor Publice în Guvernul condus de Ion I.C. Brătianu.
Convins de amploarea lucrărilor de refacere a construcțiilor distruse de război și de aceea a lucrărilor noi pentru consolidarea țării unite, dar și de rolul ce urma să-i revină C.T.S. în îndrumarea și supravegherea acestui domeniu, Anghel Saligny va înțelege necesitatea organizării pe baze noi a acestei instituții.
De aceea, în baza raportului său din 2 decembrie 1918, Consiliul de Miniștri promovează un proiect de lege relativ la C.T.S. Decretul regal e semnat de Regele Ferdinand la 21 decembrie 1918.
1922
Se construiește în numai 14 luni Catedrala Reîntregirii și tot complexul, locul în care Regele Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari.
1940 și 1977
Să mai amintim anii 1940 și 1977, când au avut loc marile cutremure ce au impus dezvoltarea ingineriei seismologice din țara noastră.
Închei cu un omagiu pe care am datoria să-l aduc ilustrului inginer Emil Prager la 130 de ani de la naștere, pe care l-am cunoscut în ultimii ani ai activității sale și care mi-a marcat profund destinul. Tot ceea ce am realizat în ultimii 30 de ani îi datorez dânsului.