200 de ani de in­gi­ne­rie de con­struc­ţii în ţa­ra noas­tră

Romania Libera - Friday Edition - - Special - Pro­fe­sor in­gi­ner Ni­co­lae Noi­ca

Exis­tă în viață mo­men­te de­o­se­bi­te, de neu­i­tat, ca­re se do­ve­desc ho­tă­râtoa­re pen­tru de­ce­nii între­gi în evo­luția unui do­me­niu de ac­ti­vi­ta­te.

Tot așa și în do­me­ni­ul nos­tru, al con­stru­cți­i­lor, au fost ast­fel de mo­men­te –1818, 1862, 1881, 1886-1888, 1895, 1900-1910, 1918, 1927, 1940, 1977 – asu­pra că­ro­ra ne vom opri.

Mai întâi, însă, dați-mi voie să amin­tesc cu­vin­te­le prof. ing. Mi­hai Han­gan ca­re spu­nea: „Noi, con­struc­to­rii, avem o spe­cia­li­ta­te cre­a­toa­re, de­o­se­bit de fru­moa­să, ca­re ne pu­ne în si­tuația ca pe ur­ma fi­e­că­ru­ia din noi să apa­ră re­zul­ta­te­le cre­ați­ei și mun­cii. Dar, aces­te avan­ta­je ale me­se­ri­ei noas­tre ne im­pun și mai mul­te res­pon­sa­bi­li­tăți și sar­cini pe cât de fru­moa­se, tot atât de gre­le“. Și adău­ga: „Să nu cau­te a in­tra ni­meni într-o spe­cia­li­ta­te de atât de înal­tă res­pon­sa­bi­li­ta­te da­că nu iu­bește și nu res­pec­tă ace­as­tă spe­cia­li­ta­te, căci re­zul­ta­te­le mun­cii lui nu vor pu­tea fi ce­le do­ri­te și aștep­ta­te și nici nu se va pu­tea sus­tra­ge ur­mă­ri­lor“.

Să re­venim la mo­men­te­le amin­ti­te.

1818

La sfârși­tul se­co­lu­lui al XVIII-lea lu­mea ro­mâneas­că de­veni­se foar­te dor­ni­că ca „mă­su­ra­rea pă­mântu­lui și a di­ver­se­lor lo­curi de for­me ne­re­gu­la­te“, adi­că ho­tăr­ni­ci­i­le să se fa­că de că­tre in­gi­neri to­po­gra­fi.

De ace­ea, la 6 mar­tie 1818, boi­e­rii Con­stan­tin Bă­lă­ce­a­nu, Gri­go­re Ghi­ca și Ian­cu Go­les­cu, în ca­li­ta­te de „efori“ai șco­li­lor, au înain­tat dom­ni­to­ru­lui Ion Ca­ra­gea o ana­fo­ră prin ca­re pro­pu­neau „să se in­sti­tu­ie o școa­lă su­pe­ri­oa­ră de învăță­tu­ră ro­mâneas­că“. Dom­ni­to­rul apro­bă ana­fo­ra la 24 mar­tie 1818.

Ast­fel că în anul 1818 – acum 200 de ani – încep pri­me­le cur­suri de in­gi­ne­rie to­po­gra­fi­că pre­da­te de Ghe­or­ghe La­zăr. Dânsul pre­da sin­gur arit­me­ti­ca, ge­o­me­tria, tri­go­no­me­tria, ge­o­de­zia sau in­gi­ne­ria câmpu­lui, ar­hi­tec­tu­ra și fă­cea ri­di­cări to­po­gra­fi­ce cu ele­vii pe te­ren.

Des­pre ar­de­le­a­nul Ghe­or­ghe La­zăr, în fond pă­rin­te­le in­gi­ne­ri­ei de con­stru­cții din ța­ra noas­tră, ar tre­bui să se vor­be­as­că cât mai des pen­tru a fi cu­nos­cut de tot cor­pul teh­nic de la noi.

Pă­ri­nții co­pi­i­lor pe ca­re-i învăța Gh. La­zăr, în 1818, îi spu­neau: „In­gi­ne­ria vrem noi das­că­le; să ne mă­soa­re băi­eții moși­i­le; și de in­gi­ne­rie apu­că-te să-i înveți, căci so­co­te­a­la o învață ei în toa­te bă­că­ni­i­le“.

La Arhi­ve­le Nați­o­na­le am gă­sit, păs­tra­te cu gri­jă, o se­rie de pla­nuri to­po­gra­fi­ce re­a­li­za­te de Ghe­or­ghe La­zăr împreu­nă cu stu­de­nții săi de la școa­la Sf. Sa­va întoc­mi­te în anii 1818 și 1820. De­se­na­te pe calc pânzat – co­lor, ele im­pre­si­o­nea­ză, prin sta­rea per­fec­tă, astă­zi du­pă 200 de ani.

Le pre­zen­tăm astă­zi pen­tru pri­ma da­tă: pla­nul moși­ei Obis­la­vul, pro­pri­e­ta­tea Mă­năs­ti­rii Gla­va­ci­og-J. Dâmbo­vița; pla­nul moși­ei Fântâne­le, pro­pri­e­ta­tea Mă­năs­ti­rii Să­rin­dar.

1862

Ime­diat du­pă uni­rea din 1859, po­li­ti­ca eco­no­mi­că a no­u­lui stat ro­mân a fost anu­nța­tă în me­sa­jul dom­ni­to­ru­lui Ale­xan­dru Ioan Cu­za din 6 de­cem­brie 1859. În aces­ta se ară­ta că „avem to­tul de cre­at, a înte­meia cre­di­tul nos­tru pu­blic, a des­chi­de dru­muri, a fa­ce po­duri, a înflori co­me­rțul, a încu­ra­ja in­dus­tria... a să­pa ca­na­luri, a întin­de li­nii de dru­muri de fi­er pe su­pra­fața pă­mântu­lui nos­tru pen­tru înles­ni­rea co­mu­ni­cați­i­lor“.

Dar pen­tru re­a­li­za­rea aces­tui pro­gram de con­stru­cții erau ne­ce­sa­re un corp teh­nic ca­re să poa­tă proi­ec­ta și exe­cu­ta aces­te lu­crări, o or­ga­ni­za­re a ac­ti­vi­tății lu­cră­ri­lor pu­bli­ce și de­si­gur ba­za ma­te­ria­lă și mij­loa­ce­le bă­nești. Ia­tă de ce, du­pă pe­ri­oa­da de tran­ziție prin ca­re a tre­cut ța­ra între 1859-1862 și o da­tă cu re­a­li­za­rea uni­rii de­fi­ni­ti­ve ad­mi­nis­tra­ti­vă și po­li­ti­că – re­cu­nos­cu­tă de Poar­ta Oto­ma­nă –, în anul 1862 la 22 ia­nua­rie prin De­cret Dom­nesc se con­sti­tu­ie pri­mul gu­vern co­mun al Ță­ri­lor Ro­mânești.

Ia­tă me­sa­jul dom­ni­to­ru­lui Ale­xan­dru Ioan Cu­za, cu sem­nă­tu­ra sa, ci­tit în Ca­me­ra De­pu­tați­lor la 24 ia­nua­rie 1862 prin ca­re anu­nța com­po­ne­nța aces­tui gu­vern, în al­că­tu­i­rea că­ru­ia se gă­sea și Mi­nis­te­rul Lu­cră­ri­lor Pu­bli­ce. La 10 au­gust 1862 se sem­na de­cre­tul de „Orga­ni­za­rea Mi­nis­te­ru­lui Lu­cră­ri­lor Pu­bli­ce și Sta­tu­tul per­so­na­lu­lui ad­mi­nis­tra­tiv și teh­nic“.

Se cu­vi­ne să amin­tim că în anul 1868 – acum 150 de ani – Re­ge­le Ca­rol I a înțe­les să nu­me­as­că un in­gi­ner con­struc­tor în frun­tea Mi­nis­te­ru­lui Lu­cră­ri­lor Pu­bli­ce pe Pa­nai­te Do­nici. Pa­nai­te Do­nici a fost o per­so­na­li­ta­te mar­can­tă a cor­pu­lui nos­tru teh­nic. Lui i se da­to­re­a­ză pri­me­le ac­te­le le­gis­la­ti­ve din do­me­niu:

Re­gu­la­men­tul pen­tru orga­ni­za­rea ad­mi­nis­trați­ei cen­tra­le a Mi­nis­te­ru­lui Lu­cră­ri­lor Pu­bli­ce; le­gea pen­tru dru­muri; con­diți­i­le ge­ne­ra­le pen­tru între­prin­deri de lu­crări pu­bli­ce.

În ace­lași timp, con­vins de in­flue­nța lo­cu­i­nței asu­pra „îmbu­nă­tăți­rii trai­u­lui cul­ti­va­to­ri­lor să­teni“s-a adre­sat prin­tr-o de­ci­zie mi­nis­te­ria­lă ar­hi­te­cți­lor și in­gi­ne­ri­lor din ța­ră „pen­tru a pre­gă­ti un proi­ect de ca­să pen­tru cul­ti­va­tori în fi­e­ca­re ju­deț“. Por­tre­tul mi­nis­tru­lui Pa­nai­te Do­nici împreu­nă cu por­tre­te­le altor mi­niștri le-am ofe­rit U.T.C. ele aflându-se astă­zi, aici, spre oma­gi­e­re.

1881

În anul 1881 Ro­mânia va de­ve­ni Re­gat.

Dom­nia Re­ge­lui Ca­rol I a fost pen­tru ța­ra noas­tră înce­pu­tul mo­der­ni­ză­rii în toa­te do­me­ni­i­le prin­tre ca­re, cum era și fi­resc, con­stru­cți­i­le au ți­nut un loc de frun­te. Lu­cră­ri­le pu­bli­ce ri­di­ca­te în rod­ni­ca sa dom­nie re­pre­zin­tă nu nu­mai un ad­mi­ra­bil efort ma­te­rial, mo­ral și spi­ri­tual pen­tru cli­ma­tul po­li­tic și mij­loa­ce­le de înfăp­tu­i­re din acea vre­me, dar mai ales o mândrie a tre­cu­tu­lui, o le­cție pen­tru pre­zent și un sti­mu­lent pen­tru vi­i­tor.

Apre­ci­ind ur­ge­nța for­mă­rii unor teh­ni­ci­eni ro­mâni ca­re să înfăp­tu­ias­că pro­gra­mul de con­stru­cții pro­pus, Re­ge­le Ca­rol I su­sți­ne în anul 1881 re­or­ga­ni­za­rea Șco­lii Nați­o­na­le de Po­duri și Șo­se­le du­pă pro­gra­mul pro­pus de prof. ing. Ghe­or­ghe I. Du­ca, pe ca­re îl nu­mește di­rec­tor al Șco­lii prin de­cre­tul 1035/ apri­lie 1881.

Iar pen­tru a se pu­tea con­strui un lo­cal pro­priu al Șco­lii, prin bu­get, la 5 iu­nie 1884 se alo­că su­ma de 800.000 lei (aur) pen­tru ace­as­tă con­stru­cție. Prin­tre pro­fe­so­rii ca­re au for­mat ge­ne­rații de in­gi­neri con­struc­tori tre­bu­ie amin­tiți: Anghel Sa­lig­ny, Gh.I. Du­ca, Elie Ra­du, Alfons Sa­lig­ny, C.M. Mi­ro­nes­cu și Ion Io­nes­cu-Bi­zeț pe ca­re l-au nu­mit, pen­tru pre­o­cu­pă­ri­le sa­le de a pro­mo­va isto­ria con­stru­cți­ei, „un Ior­ga al con­stru­cți­i­lor“.

Tot în anul 1881, du­pă inau­gu­ra­rea în pre­ze­nța Re­ge­lui Ca­rol I a pri­mei li­nii de ca­le fe­ra­tă Bu­zău-Mă­rășești con­stru­i­tă de in­gi­ne­rii ro­mâni în frun­te cu Du­mi­tru Frun­ză și Ion G. Can­ta­cu­zi­no, a fost înfi­i­nța­tă pri­ma so­ci­e­ta­te a in­gi­ne­ri­lor con­struc­tori din ța­ra noas­tră – So­ci­e­ta­tea Po­li­teh­ni­că, al că­rei se­diu s-a con­stru­it în Ca­lea Vic­to­ri­ei 118, sub îndru­ma­rea Mi­nis­tru­lui C. Olă­nes­cu.

1886-1888

Sunt anii în ca­re se vor inau­gu­ra câte­va sim­bo­luri ale orașu­lui Bu­cu­rești: Școa­la Nați­o­na­lă de Po­duri și Șo­se­le - 1886, Ate­neul Ro­mân - 1888 și Pa­la­tul Băn­cii Nați­o­na­le din stra­da Lip­scani.

Tot acum in­gi­ne­rii con­struc­tori ro­mâni, înțe­le­gând im­por­ta­nța ma­te­ria­le­lor

de con­stru­cții în re­a­li­za­rea unei con­stru­cții, cre­e­a­ză în anul 1886 pri­mul La­bo­ra­tor de ma­te­ria­le de con­stru­cții la Școa­la Nați­o­na­lă de Po­duri și Șo­se­le sub con­du­ce­rea in­gi­ne­ru­lui chi­mist Alfons Sa­lig­ny năs­cut în anul 1853 – acum 165 de ani – ab­sol­vent al Șco­lii de chi­mie din Ber­lin, sub îndru­ma­rea re­nu­mi­tu­lui pro­fe­sor Hof­mann. Aces­tui la­bo­ra­tor, prof. ing. Alfons Sa­lig­ny i-a con­sa­crat între­a­ga sa viață.

Să nu ui­tăm că mai mult de 50% din va­loa­re, con­stru­cți­i­le noas­tre se da­to­re­a­ză ma­te­ria­le­lor de con­stru­cții și ca­li­ta­tea lor es­te de­ter­mi­nan­tă.

Ia­tă Ce­re­rea lui I. Min­cu pen­tru ana­li­za ci­men­tu­lui La­far­ge de la Pa­la­tul de Jus­tiție.

1895

Es­te anul inau­gu­ră­rii po­du­lui pes­te Du­nă­re la Cer­na­vo­dă; ope­ră a in­gi­ne­ru­lui Anghel Sa­lig­ny, el avea cea mai ma­re des­chi­de­re de atunci în Eu­ro­pa, 196 m.

A fost des­chis cir­cu­lați­ei în pre­ze­nța Re­ge­lui Ca­rol I.

1900-1910

1901 La pro­pu­ne­rea pro­fe­so­ru­lui in­gi­ner Anghel Sa­lig­ny, Mi­nis­te­rul Lu­cră­ri­lor Pu­bli­ce con­dus de tână­rul in­gi­ner con­struc­tor Ion I.C. Bră­tia­nu or­ga­ni­ze­a­ză Con­si­li­ul Su­pe­ri­or Teh­nic al mi­nis­te­ru­lui, ca­re va ana­li­za și apro­ba toa­te lu­cră­ri­le pu­bli­ce ale di­ver­se­lor ad­mi­nis­trații.

El era al­că­tu­it din per­so­na­li­tăți ale lu­mii teh­ni­ce din ța­ra noas­tră.

1903 Ma­re pro­mo­tor al no­u­lui ma­te­rial ce apă­ru­se, la înce­pu­tul se­co­lu­lui – be­to­nul ar­mat – prof. ing. Elie Ra­du, pen­tru a do­ve­di va­loa­rea aces­tu­ia con­stru­i­ește în sep­tem­brie 1903, cu pri­le­jul Expo­ziți­ei Aso­ciați­ei Ro­mâne pen­tru Înain­ta­rea și Răs­pândi­rea Ști­i­nței, o grin­dă de be­ton ar­mat, cu des­chi­de­re de 8,0 me­tri, ca­re ci­tez: „încăr­ca­tă cu nu­me­roși saci de ni­sip, a răs­pândit încre­de­re în acel ma­te­rial în toa­tă ca­pi­ta­la și la toți cei ce au venit de mai de­par­te, ca să va­dă ex­po­ziția“.

Măr­tu­ri­sesc că, din res­pect pen­tru înain­tași și pen­tru re­a­li­ză­ri­le lor, în anul 1999 când am ocu­pat fun­cția de mi­nis­tru al lu­cră­ri­lor pu­bli­ce, am luat mă­suri ca grin­da de be­ton ar­mat, con­stru­i­tă în 1903 de prof. in­gi­ner Elie Ra­du să fie adu­să din Splai­ul Inde­pen­de­nței un­de se afla la se­di­ul Fa­cul­tății de Con­stru­cții Ci­vi­le din Bu­le­var­dul La­cul Tei. Ea es­te pla­sa­tă la in­tra­re, stră­ju­ind for­ma­rea vi­i­to­ri­lor con­struc­tori.

1904 În acest an, tot pen­tru a-i do­ve­di ca­li­tăți­le, prof. ing. Elie Ra­du înlo­cu­i­ește la Spi­ta­lul Brânco­venesc pla­nșe­e­le din lemn cu pla­nșee de be­ton ar­mat.

Cu pri­le­jul de­mo­lă­ri­lor din anul 1984 am scos o grin­dă din­tr-unul din pla­nșee, cer­ce­tându-i ca­rac­te­ris­ti­ci­le și încer­când-o la INCERC. Atunci am obți­nut o ima­gi­ne uni­cat, ade­re­nța oțel-be­ton pe un be­ton ar­mat ve­chi de 80 de ani, cred că e uni­cat în ța­ră și lu­me.

1906 Es­te anul în ca­re s-a or­ga­ni­zat Ma­rea Ex­po­ziție cu pri­le­jul a 40 de ani de dom­nie a Re­ge­lui Ca­rol I. Atunci in­gi­ne­rii ro­mâni au tran­sfor­mat mlaști­na Fi­la­re­tu­lui în fru­mo­sul Parc Ca­rol, cu im­pre­si­o­nan­te­le edi­fi­cii, re­a­li­za­re fă­cu­tă într-un an.

1906/1908 Tână­rul in­gi­ner Go­gu Con­stan­ti­nes­cu, dis­ci­po­lul lui Elie Ra­du, re­a­li­ze­a­ză Pa­la­tul Ca­me­rei De­pu­tați­lor (azi Pa­la­tul Pa­triar­hi­ei) din be­ton ar­mat.

1910 Se inau­gu­re­a­ză Pa­la­tul Mi­nis­te­ru­lui Lu­cră­ri­lor Pu­bli­ce (astă­zi Pri­mă­ria Ca­pi­ta­lei).

1918

La 1 de­cem­brie 1918, când s-a de­să­vârșit Ma­rea Uni­re, in­gi­ne­rul in­spec­tor ge­ne­ral Anghel Sa­lig­ny era mi­nis­trul Lu­cră­ri­lor Pu­bli­ce în Gu­ver­nul con­dus de Ion I.C. Bră­tia­nu.

Con­vins de am­ploa­rea lu­cră­ri­lor de re­fa­ce­re a con­stru­cți­i­lor dis­tru­se de răz­boi și de ace­ea a lu­cră­ri­lor noi pen­tru con­so­li­da­rea ță­rii uni­te, dar și de ro­lul ce ur­ma să-i re­vi­nă C.T.S. în îndru­ma­rea și su­pra­ve­ghe­rea aces­tui do­me­niu, Anghel Sa­lig­ny va înțe­le­ge ne­ce­si­ta­tea or­ga­ni­ză­rii pe ba­ze noi a aces­tei in­sti­tuții.

De ace­ea, în ba­za ra­por­tu­lui său din 2 de­cem­brie 1918, Con­si­li­ul de Mi­niștri pro­mo­ve­a­ză un proi­ect de le­ge re­la­tiv la C.T.S. De­cre­tul re­gal e sem­nat de Re­ge­le Fer­di­nand la 21 de­cem­brie 1918.

1922

Se con­stru­i­ește în nu­mai 14 luni Ca­te­dra­la Reîntre­gi­rii și tot com­ple­xul, lo­cul în ca­re Re­ge­le Fer­di­nand a fost înco­ro­nat re­ge al Ro­mâni­ei Mari.

1940 și 1977

Să mai amin­tim anii 1940 și 1977, când au avut loc ma­ri­le cu­tre­mu­re ce au im­pus dez­vol­ta­rea in­gi­ne­ri­ei seis­mo­lo­gi­ce din ța­ra noas­tră.

Închei cu un oma­giu pe ca­re am da­to­ria să-l aduc ilus­tru­lui in­gi­ner Emil Pra­ger la 130 de ani de la naște­re, pe ca­re l-am cu­nos­cut în ul­ti­mii ani ai ac­ti­vi­tății sa­le și ca­re mi-a mar­cat pro­fund des­ti­nul. Tot ce­ea ce am re­a­li­zat în ul­ti­mii 30 de ani îi da­to­rez dânsu­lui.

Ghe­or­ghe La­zăr

Pro­fe­sor in­gi­ner Ni­co­lae Noi­ca

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.