Lupul care a uitat proverbele

De la fraţii Grimm până la Ion Creangă, lupul a fost întotdeauna personajul negativ din poveşti.

Cu lupul sovietic (Volk) seamănă şi Lupul imaginat de Dan Ursuleanu şi Geo Zlotescu, în paginile cărţii bogat ilustrate (sub formă de benzi desenate) „Lupul care a uitat proverbele”, apărută în 1981 la editura Junimea de la Iaşi.

De la fraţii Grimm până la Ion Creangă, lupul a fost întotdeauna personajul negativ din povești: „Scufiţa Roșie”, „Lupul și cei șapte iezi”, „Cei trei purceluși”, „Lupul și vulpea”, „Lupul și purcelușul”, „Lupul, calul și puiul de vulpe”, „Capra cu trei iezi”.

Tradiţia a continuat chiar și în timpul regimului socialist, când studioul de desene animate Soyuzmultfilm a produs (între 1969 și 1986) o serie de desene animate „Nu, pogodi, zaieţ” („O să vezi tu, Iepurilă!”), de mare succes la public în Uniunea Sovietică și în toate ţările socialiste. În acest serial, Lupul este portretizat ca un fel de huligan, șmecher, impertinent și fumător, dar ale cărui încercări de a-l prinde pe Iepure sunt întotdeauna dejucate de simpaticul pufos.

Cu lupul sovietic (Volk) seamănă și Lupul imaginat de Dan Ursuleanu și Geo Zlotescu, în paginile cărţii bogat ilustrate (sub formă de benzi desenate) „Lupul care a uitat proverbele”, apărută în 1981 la editura Junimea de la Iași.

Și seamănă nu doar grafic, ci mai ales din punct de vedere al umorului de bună calitate pe care îl degajă.

Cei doi autori au ales un mod inedit prin care să povestească copiilor de toate vârstele ce i se întâmplă Lupului dacă nu respectă proverbele (adică înţelepciunea populară):

„Lupul, din proverbe Multe a uitat

Și de-aceea află

Ce a căutat!”

În mod curios, Lupul poartă în permanenţă o uniformă verde de vânător, cu pălăriuţă, o geantă în bandulieră și o centură cu cartușe la brâu.

Autorii îi opun nu un iepure, ci șapte, așa cum e și logic, până la urmă, deși doar unul singur este numit – Pufuleţ.

În micile povești în versuri mai apar și alte personaje din pădure, tot antropomorfizate: Bunicul Iepuroi, Purcelul Ghiţă, Veveriţa, Doctorul Martin etc.

În prima povestire, „Bine faci, bine găsești”, iepurașii eliberează un purceluș mistreţ capturat de Lup. Acesta, ca să se răzbune, distruge grădina de legume a iepurașilor, semănând - în loc de varză - scaieţi. Iepurașii îi dau foc Lupului, dar acesta nu se lasă și dă iama în bucatele pregătite de iepurași pentru Bunicul Iepuroi. Evident, lăcomia sa se soldează cu... ”un costum curios, din frișcă și sos”!

În a doua povestire, „După faptă și răsplată”, iepurașii eliberează Veveriţa din ghearele Lupului, trântind un cogeamite bolovanul în capul său. Rănit, Lupul se duce la doctorul Moș Martin să-l oblojească, dar când acesta îi propune să-i taie un pic... „din gât și din picior”, el fuge mâncând pământul.

În cea de-a treia povestire, „Lupu-și schimbă părul”, Lupul se deghizează în dentist și mănâncă trei iepurași, dar ceilalţi se coalizează contra lui, îi prind coada în ușa cabinetului dentar și-l altoiesc cu ciomegele până-i sar din gură dinţii și din burtă toţi iepurașii înghiţiţi.

Apoteoza și deznodământul cărţii le găsim în cea de-a patra povestire, „Cine râde la urmă .... ”. Lihnit de foame și lacom peste fire, lupul îi înghite pe toţi iepurașii de poveste. Dar, umflat ca un balon, el explodează și iepurașii sunt eliberaţi din capcana pântecului său.

Finalul moralizator al cărţii este:

„Cine se-ndeamnă doar la rele

El însuși dă peste belele!” Veșnica luptă dintre bine și rău din toate basmele și poveștile lumii este redată într-o manieră inedită în cartea „Lupul care a uitat proverbele”. Dan Ursuleanu scrie frumoase povești în versuri, bazate pe zeci de proverbe din înţelepciunea populară românească, iar Geo Zlotescu le ilustrează magistral, printr-o abordare grafică sugestivă și convingătoare.

Gheorghe Zlotescu s-a născut în 1906, la Bacău. A făcut studii de arhitectură și de arte plastice. S-a afirmat de tânăr ca un pictor de talent, în anii ‘30 și ‘40 participând la numeroase saloane naţionale de artă. Talentul său a fost confirmat de multe cronici elogioase publicate în presa vremii, precum și prin faptul că, în 1943, a fost primit oficial în Corpul Artiștilor Plastici.

Din nefericire, atras de cântecele de sirenă ale propagandei legionare, a aderat la această mișcare încă din anii ‘30. Acest fapt a făcut ca, în 1945, după instaurarea regimului comunist, să fie epurat din rândurile Sindicatului Artelor Frumoase vreme de 3 ani. Acest fapt însemna, printre altele, că nu mai avea dreptul să publice sau să expună în această perioadă.

Dezgustat, dar și din prudenţă - o tentativă de revenire în viaţa publică ar fi adus în atenţie și trecutul său legionar, pentru care alţii făcuseră ani grei de închisoare -, Geo Zlotescu a trăit aproape tot restul vieţii anonim și la limita sărăciei, vânzând tablouri pictate de el, aproape clandestin, către persoane particulare. Printre acestea, Camelia și Dan Ursuleanu, cunoscuţi oameni de radio, cu care s-a și împrietenit.

Dan Ursuleanu (1942-2013) a rămas în memoria afectivă a unei întregi generaţii de români prin excelenta emisiune de radio „Exploratorii lumii de mâine” (din 1982). El însă a realizat numeroase alte emisiuni apreciate de copii și tineret și a publicat și mai multe cărţi.

Geo Zlotescu s-a stins din viaţă în 1983, la doi ani după apariţia cărţii „Lupul care a uitat proverbele”. Între timp, mai desenase ilustraţiile la un alt volum semnat de Dan Ursuleanu, „Povești cu poze și... pozne”, care va fi publicat postum, abia în 1989, la aceeași editură Junimea.

După schimbarea de regim în 1989, prietenii săi, în frunte cu Camelia și Dan Ursuleanu, i-au organizat două expoziţii retrospective, în 1998, la Bacău, și în 2012, la Palatul Suţu din București.

Din cauza destinului său zbuciumat și unor alegeri greșite în tinereţe, în ciuda evidentului său talent, Geo Zlotescu va rămâne în istoria artelor românești ca un artist nedreptăţit.

Criticul și istoricul de bandă desenată Dodo Niţă revizitează pentru copiii de azi poveștile și personajele care au fascinat generaţii întregi.