Mi­ra­co­lul ape­lor ter­ma­le nu la­să Băi­le Her­cu­la­ne să moa­ră

Romania Libera - Friday Edition - - Prima Pagina - S Ma­ri­us Ghi­le­zan

Ce mi­ni­mis? „Aju­tor de stat de până la 200.000 de eu­ro pen­tru fir­me­le ca­re ac­ti­ve­a­ză în sis­te­mul bal­near“, îi spun lui Va­si­le, cântă­reț din Con­sta­nța, ajuns chel­ner la Băi­le Her­cu­la­ne în ur­mă cu ce­va timp, pe ur­me­le unei fe­te de ca­re s-a îndră­gos­tit. „Ăsta e doar pen­tru bo­gați!“, zi­ce în re­pli­că.

Cum de s-a dis­trus așa o bi­ju­te­rie im­pe­ria­lă, lo­cul în ca­re Franz Io­sef venea cu fru­moa­sa lui Sis­sy?

Di­ve­rși oa­meni au pă­reri di­fe­ri­te. Ba că ăia de la Gu­vern sunt vi­no­vați, ba că Armaș, ca­re a vândut pe ni­mic ho­te­lu­ri­le.

Ti­neri ale­ar­gă prin ză­pa­da ume­dă. Puți­ne uti­la­je ro­bo­tesc pe stră­zi.Des­pre tro­tua­re sau par­cări nici nu poa­te fi vor­ba.

Res­tau­ran­tul la ca­re mă­nânc se închi­de ne­fi­resc de re­pe­de. Dau să ies din par­ca­re. Nu înain­te de a da la lo­pa­tă, sub pri­vi­ri­le an­ga­jați­lor ho­te­lu­lui în ca­re îmi dof­to­ri­cesc șa­le­le. Din spa­te­le meu, Her­cu­le tro­nea­ză îmblă­nit de ză­pa­dă.Mă­nânc și pri­vesc la un meci. Lu­mea ți­ne cu toa­tă lu­mea. Când să ies, un jan­darm, din mași­nă, mă apos­tro­fe­a­ză că am par­cat mași­na pe ca­ro­sa­bil. Îl întreb da­că știe vreun loc de par­ca­re. Urlă, e ile­gal. Îi spun să-și va­dă de tre­a­bă. Și dau să plec.

Doi ol­teni, oa­meni de afa­ceri, au „Dia­na“și „Afro­di­ta“, do­uă ho­te­luri fos­te ale sin­di­ca­te­lor. „Dă-mi pa­ce, sunt ale lui Ber­ce­a­nu“, îmi ex­pli­că un re­ce­pți­o­ner ca­re mă roa­gă să nu-i dau nu­me­le.

În anii 1996, de­pu­ta­tul Armaș, aju­tat de ta­tăl său so­cru, nu mai știe Va­si­le ca­re, fost ofițer de Se­cu­ri­ta­te, a luat tot pa­tri­mo­ni­ul. Și cum de l-a pră­du­it? – întreb mai mu­lți lo­cal­nici. Păi, le-a vândut unor evrei.

Cel mai trist, zi­ce Ana, asis­ten­tă la cen­trul bal­near, că a vândut și pa­tul lui Sis­sy. Păi nici co­mu­niștii n-au îndrăz­nit – șușo­tesc eu.

Nu exis­tă ni­ci­un su­per­mar­ket.Ad­mi­nis­tra­to­rii ho­te­lu­ri­lor au fă­cut front co­mun – mi se spu­ne. Păi, pri­ma­rul? – întreb. E fost șo­fer. „Nu pri­ce­pe ni­mic“.

N-ar fi buni ba­nii de la Gu­vern? „Iau doar cei cu re­lații“– ex­pli­că Ce­a­cea Lae, un pen­si­o­nar, gă­sit în cârci­u­ma de lângă bloc.

Sunt pes­te 14 iz­voa­re de apă ter­ma­lă. „Le-a con­ce­si­o­nat ăla de la Ro­man.“„Nu le dă la cei­la­lți, la­să să cur­gă în Cer­na“, sa­re un băr­bat între do­uă vârste.

„Ro­man“era pe tim­pul lui Ce­aușes­cu cel mai cău­tat ho­tel. Acum e plin de cei ca­re pre­fe­ră mo­can­ge­a­la, vor­ba unui re­gățe­an.

Ba­ze­le bal­nea­re sunt pes­te tot înve­chi­te. N-ar fi buni ba­nii de la Gu­vern. Pe doam­na doc­tor D o in­te­re­se­a­ză că nu sunt mij­loa­ce de tran­sport în co­mun și tre­bu­ie să plă­te­as­că 20 de lei pe zi pe ta­xi­u­ri­le co­mu­na­le. Dar Gu­ver­nul dă bani și pen­tru acest lu­cru – sar să ex­plic. Fe­mei­le de la ba­ză po­ves­tesc des­pre Moș Cră­ci­un și pre­te­nți­i­le ne­poți­lor. Una vor­bește cu fi­i­că-sa. E la Jum­bo la Ci­mișoa­ra – așa se pro­nu­nță în Ba­nat Ti­mișoa­ra. Con­ti­nuă po­vești­le des­pre ve­ve­rițe­le ca­re au luat în stă­pâni­re ca­sa de la km 23. Întreb de pe pa­tul un­de fac ul­tra­su­ne­te: Ga­gi­ci­le băi­eți­lor? Nu. Râd în ho­ho­te. „Alu­nă­re­se­le“, îmi ex­pli­că doam­na doc­tor,su­pă­ra­tă că soțul și fi­ul nu vor să vândă ca­sa din­spre Baia de Ara­mă. Ni­mă­nui nu-i pa­să de mo­der­ni­za­re.

În între­a­ga stați­u­ne sunt zeci de iz­voa­re,dar ni­cio ba­ză de tra­ta­ment des­chi­să pu­bli­cu­lui. Fi­e­ca­re ho­tel sau pen­si­u­ne fa­ce bani din apa ter­ma­lă. „Apa e ca un mag­net“, îmi ex­pli­că Va­si­le,cântă­rețul.

La „Șap­te Iz­voa­re“, lo­cul ame­na­jat em­pi­ric de Mi­ti­că și de un alt fi­zi­o­te­ra­peut, e sin­gu­ra baie des­chi­să. Li­be­ră, sub pla­pu­ma de chi­ci­u­ră din co­paci. La vreo 5,4 km de cen­trul stați­u­nii.

Frig. Co­paci că­zuți. Plin de muște­rii la apă cal­dă. Ies aburi. E mult mai pi­to­resc de­cât la Băi­le Fe­lix.

Una ce-și zi­ce Fe­li­cia se plânge că are co­les­te­ro­lul 400. Îl între­a­bă pe un tânăr, pro­ba­bil dis­tri­bu­i­tor de me­di­ci­nuri na­tu­ris­te,sau na­tu­ra­le, cum se zi­ce co­rect me­di­cal,ce bum­bi să ia.Ce­va cu Ome­ga 3, dar „du-te, măi, la dof­tor!“. Se as­cut dis­cuți­i­le des­pre slă­bit. Una cu un su­ti­en cât bo­xe­le lui Mick Jag­ger măr­tu­ri­sește că ea nu poa­te re­nu­nța la cli­să, dar se lau­dă cu găi­ni­le și rațe­le pe ca­re le îngri­jește. Îi re­co­mand o di­e­tă cu car­ne și le­gu­me. „Păi, de la înce­pu­tul lu­nii gă­tai cinci saci de crum­pi“, îmi re­pli­că zâmbind. Alte dur­du­lii, ce scot apa din ba­zin când fac lă­sa­rea mi­că,fac front co­mun. Nu se poa­te re­nu­nța la bu­nă­tăți.Aia nu e viață. Dar împă­ră­te­a­sa era su­plă – zic ca să nu tac.„Păi aia nu era bă­năța­nă“, sa­re una cu bur­ta cim­poi scoțian, roșie la față. Îi ex­plic că apa crește ten­si­u­nea. Dă-i pe pa­ce – sa­re unul ce se lau­dă că ha­lește 20 de mici oda­tă. Pen­tru că nu răz­bat cu pro­pu­ne­ri­le me­le ve­ga­ne,nu poți da iar­bă la cățe­le,le po­ves­tesc râzând că atunci când aud în Bu­cu­rești dez­ba­te­ri­le am­ple din pis­ci­nă des­pre cum e mai bi­ne să slă­bești le zic că la noi în Ba­nat se spu­ne „șe gra­să și șe fru­moa­să e“. Râd mu­i­e­ri­le cu pof­tă. Dar râd de lip­să de voi­nță. Pen­tru mu­lți, cli­sa e vi­ta­mi­nă da­că e mânca­tă cu ce­a­pă.

Pe dru­mul de întoar­ce­re,doi ar­bori că­zuți pe șo­sea.Aștept o oră să vi­nă ci­ne­va să-i mu­te. What­sApp-ul mă aver­ti­ze­a­ză „Has re­por­ted ahe­ad“, dar ni­mic des­pre blo­caj. Dau un check-in. No­tez im­pre­sii de la baia în aer li­ber.

Le po­ves­tesc mu­i­e­ri­lor că la Her­cu­la­ne con­cen­trația de sulf e de șa­se ori mai ma­re de­cât la Băi­le Fe­lix. Dar și cu pro­ble­me pen­tru cei cu ten­si­u­ne ma­re. Un­de e cald e loc de po­ves­te.Le spun des­pre Fran­ces­co Gri­sel­lini, ca­re la sfârși­tul se­co­lu­lui XVIII scria des­pre bă­nățe­nii ca­re veneau la Șap­te Iz­voa­re și dor­me­au noap­tea în pă­turi. Nu se scrie în „Isto­ria Ba­na­tu­lui“des­pre ce ano­timp vor­bea is­to­ri­cul.

Sol­dații ro­mani, mari iu­bi­tori de ther­me, con­ti­nui eu, au des­co­pe­rit că în ape­le sul­fu­roa­se de la Her­cu­la­ne se vin­de­cau de râie. Du­pă o se­rie de zâmbe­te, un băr­bat so­lid, plin de ine­le și cu la­nț gros cât trun­chi­ul mlă­di­os de bră­duț, zi­ce sec: „Păi de-aia am venit!“. Ca la un trăs­net, toți ies din apă. Cui să-i mai spui că râia nu se ia așa ușor. Instinc­tul de con­ser­va­re.

A do­ua zi, la sa­la de cu­prin­de­re în sârme vol­tai­ce. O bă­trână, veni­tă din­tr-un sat de lângă Me­ha­dia, își oblo­jește ar­tro­za. Îi spu­ne ne­poa­tei că azi-noap­te a dor­mit în so­ba ma­re pen­tru goști și „o dor, dra­cu­lui, tă­ce din cau­za fri­gu­lui“.Ci­ne­va se ui­tă mi­rat.Îi ex­plic că so­ba ma­re e ca­me­ra de oas­peți la bă­nățeni. Vor­be des­pre kor­hen le­ves.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.