Pentru înviere

de secol. Nu știu, dar nu părea un om al știinţelor exacte.

După mulţi ani, l-am rugat pe mai tânărul Tudor Vișan Miu (autorul unei prestigioase cărţi despre Clasa palatină, apărută la editura Corint), să-l însoţească la o Jamboree a Carcetașilor români. M-am întristat că nu m-a mai recunoscut. I-am urmărit îndelung mai puţin pașii mărunţiţi de vârstă, de artroza de care suferea orice apropiat de Centenar și mai mult privirile iscoditoare distribuite blitz printre tinerii cercetași români și străini. Nu mai auzea prea bine, dar când a fost să vorbească a stârnit extazul contemporanilor săi, cu vreo șapte decenii mai tineri.

Mi-am șoptit încă de la despărţire, că probabil e ultima dată când îl mai vedeam. Mi-am propus să fac un interviu cu dumnealui. Era, vorba cercetășiei “gata, oricând.” Dar timpul era extrem de întârziat și închis ca auzul său. Și iată că n-a mai avut răbdare. Dumnezeu l-a chemat pe Zamfi chiar în ajunul Înălţării Domnului. Să fie un semn divin?

Clasa palatină e întregită de ieri în cer. Gata, oricând, pentru înviere. ■