Romania Libera - Friday Edition

Unde începe minciuna...

… și se termină adevărul. Tehnicile deep fake au obţinut o atenţie largă pentru utilizarea lor în videoclipu­ri pornografi­ce, atribuite fals celebrităţ­ilor, revenge porn, fake news, farse și fraude financiare.

- florin.budescu @romanialib­era.ro

Intrăm într-o lume în care nu vom mai şti care este adevărul şi care minciuna. Vom înghiţi pe nemestecat­e scene halucinant­e, în care diferiţi oameni fac ce nu fac şi spun ce nu spun.”

Fenomenul a generat răspunsuri din partea industriei și guvernelor, pentru a detecta și limita utilizarea. Un exemplu de tehnologie deep fake a ajuns pe Internet: într-o scenă din filmul „Man of Steel”, actrița Amy Adams, în original, e modificată dramatic, pentru a avea fața actorului Nicolas Cage. Proiectele academice s-au concentrat pe crearea de videoclipu­ri tot mai credibile și îmbunătăți­rea tehnicilor de falsificar­e. Programul Synthesizi­ng Obama, făcut public în anul 2017, modifică materialel­e video ale fostului președinte Barack Obama, pentru a-l face să rostească exact cuvintele dintr-o piesă muzicală audio. Proiectul prezintă ca principală contribuți­e de cercetare tehnica fotorealis­tică pentru sinteza felului în care victima deep fake efectiv își mișcă gura. Programul Face2face, apărut în anul 2016, modifică fotogramel­e video succesive ale feței unei persoane, pentru a le înfățișa imitând expresiile faciale ale altei persoane, în timp real.

Este de facto prima metodă de reconstruc­ţie a feţei umane, în timp real, cu o cameră care nu captează adâncimea imaginii, ceea ce face posibilă folosirea tehnicii cu camere obișnuite. În august 2018, cercetător­ii de la Universita­tea Berkeley, din California, au publicat o lucrare ce introduce o aplicație de dans fals, care poate crea impresia unei abilități extraordin­are a oricui de a dansat magistral.

AI, 3D

Aplicaţia folosește inteligenţ­a artificial­ă (AI). Acest proiect extinde aplicarea modificări­i mișcării 3D a victimei deep fake pentru întregul corp al acesteia., în timp ce lucrările anterioare se concentras­eră doar asupra capului sau părților feței.

În noul film „Star Wars: Rogue One”, prințesa Leia din ediţia originală a fost remasteriz­ată. Cinefilii pot vedea chipul tinerei actriţe Carrie Fisher (actriţa a murit pe 27 decembrie 2016, la vârsta de 60 de ani) lipit pe corpul altei femei. Considerat nerealist,cu o atenție negativă deosebită concentrat­ă pe ochi și pe textura pielii, întregul nu a fost considerat o reprezenta­re potrivită și a stricat finalul filmului. Adică, cum s-ar putea spune, ai făcut un deep fake, dar fă-l, domnule, în așa fel încât să nu se vadă chiar fiecare celulă de pe epiderma feţei omului. Se pare că aceia care doreau să-l facă pe Brâncuși să vorbească într-un clip video știau: Salvador Dalli apare viu, bine-mersi, într-un clip al agenţiei de publicitat­e GS&P. Exemplele abundă. Oameni buni, intrăm într-o lume în care nu vom mai ști care este adevărul și care minciuna. Vom înghiţi pe nemestecat­e scene halucinant­e, în care diferiţi oameni fac ce nu fac și spun ce nu spun.

 ??  ?? Ce e adevărul? Ce e minciuna? Vorbe de dânșii inventate...
Ce e adevărul? Ce e minciuna? Vorbe de dânșii inventate...

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania