Romania Libera - Friday Edition
DOSARUL REVOLUȚIEI: CĂPITANUL COSTINEL MIREA ÎMPUȘCAT DE SECURITATEA PE CARE PROCURORII O „EVITĂ” ?
Înalta Curte de Casație și Justiție decide astăzi dacă dosarul Revoluției merge la judecată. Dovezi: Căpitanul (R) Costinel Mirea, unul din eroii Revoluției române, a fost împușcat cu un glonț de calibru sub 6 mm, ce nu se afla în dotarea Armat
Înalta Curte decide azi dacă trimite în judecată dosarul Revoluției Vineri, 9 octombrie, va avea loc la Camera Preliminară a Secției Penale a ICCJ, pronunțarea pe partea procedurală în dosarul Revoluției (1045/1/2019/a1). În acest dosar, pentru împușcarea a peste patru mii de revoluționari și militari, dintre care peste 1,000 uciși, au fost trimiși în judecată doar trei inculpați, printre care Ion Iliescu. În cazul în care cercetarea penală va fi considerată corectă și completă, dosarul va fi trimis spre judecare. În caz contrar, se va întoarce la procurori.
Căpitanul (R) Costinel Venus Mirea este unul din eroii Revoluției române din decembrie 1989. El a fost împușcat în timp ce se afla în misiune de luptă împotriva a doi teroriști care trăgeau dintr-un bloc asupra civililor și unității sale militare. Unul din cei doi l-a lovit cu un glonț de calibru sub 6 mm, care l-a lăsat paralizat pe viață. Gloanțe de acest tip nu se aflau în dotarea armatei române la acea dată. În schimb, le avea Securitatea - după cum o demonstrează procesele verbale găsite recent la CNSAS[1]. Cei pe care îi urmărea ofițerul erau îmbrăcați în combinezoane negre, echipamentul luptătorilor USLA a Securității.
De 30 de ani, Costinel Mirea se deplasează într-un cărucior. Este unul din puținii revoluționari răniți considerați “mari mutilați”. Acest lucru însă nu l-a împiedicat să încerce să afle cine l-a împușcat, lăsându-l invalid pe viață.
Vorbind cu aceștia, Căpitanul Mirea s-a convins că atacurile au avut peste tot același tipar, mai exact au fost plănuite cu minuție și executate cu precizie de luptători antrenați pentru lupta de gherilă urbană.sunt 30 de ani de când Costinel Mirea se luptă pentru aflarea adevărului. Este important de menționat că nu s-a plâns niciodată de starea sănătății sale și că nu are un parti-pris ideologic.
Ceea ce nu a putut să accepte a fost tocmai cinicul postulat al fostului șef al DSS. Domnul Milea este liderul organizației de revoluționari răniți din județul Dolj. De-a lungul timpului, căpitanul în rezervă a adunat un solid material probator într-o carte pe care a publicat-o recent: “Vă mulțumim pentru libertate! 1989-2019”. El și-a studiat cu atenție dosarul întocmit de procurori la începutul anilor ’90.
Tot materialul probator al procurorilor i-a dovedit, în mod covârșitor, că teroriștii diversioniști au existat în carne și oase. Că mulți dintre aceștia, nu numai la Craiova, dar și în întreaga țară, aveau combinezoane negre (și nu erau tanchiști, cum au pretins unii procurori). Că aveau arme speciale, care nu existau în dotarea armatei: arme de calibru redus, cu țeava scurtă și pat rabatabil, pentru o mai bună disimulare; arme cu dispozitive de ochire pe timp de noapte; unele cu amortizor de zgomot sau ascunzător de flacără la gura țevii. Adică exact tipul de arme din procesele verbale amintite, pe care Securitatea le-a predat armatei abia pe 4 ianuarie 1990. Cu zeci de mii de gloanțe lipsă. Costinel Mirea a aflat din declarațiile medicilor că multe din gloanțele găsite în victime, dar și cele care au produs răni
transfixiante (ca în cazul său), erau de același calibru special. A aflat că ceea ce a văzut cu ochii săi după 22 decembrie 1989 în Craiova s-a întâmplat aidoma în toată țara: majoritatea focurilor de armă diversioniste au fost trase noaptea, către unitățile militare și alte obiective strategice păzite de militari și revoluționari. Caracteristicile identice au denotat o organizare și o organizație unitare: focuri sporadice, semi-automate, la intervale de 10-15 minute, cu scopul vădit de a crea panică și haos în armată. În timp, ofițerul a constatat că diversioniștii au făcut parte din rețeaua de luptă „pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic” pregătită de Ceaușescu și Securitate, pentru eventualitatea când dictatorul ar fi fost înlăturat de la putere de o revoltă internă sau de către propria armată. Concluzia sa, care coincide cu cea a cărții recent apărute Trăgători si mistificatori, contrazice, cu probe greu de ignorat, rechizitoriul Secției Parchetelor Militare din dosarul Revoluției aflat astăzi la ICCJ.
23 decembrie: Terorist prins și eliberat de trupe de Securitate în combinezoane negre
Extras din plângerea depusă la Parchetul General al ofițerului Milea: „Începând din 23 decembrie au fost prinși unii teroriști. Un grup de revoluționari a venit cu un terorist, un tânăr până̆ în 30 de ani, care vorbea românește. Arma pe care revoluționarii o găsiseră asupra lui nu era în dotarea armatei. Era o armă de calibru mai mic,sub 6 mm,un gen de Beretta.tipul era tumefiat de lovituri și a fost introdus în arestul unității.
Arma de tip Beretta se afla în arsenalul Securității:
Pistol Beretta și alte arme de calibru mai mic (4mm, 5,6mm, 6mm, 6.35mm) cu pat rabatabil, din unități și direcții ale Securității: UM 0107 (parte din Centrala de Informații Externe – CIE – a Securității), UM 0770 (Unități ale Securității din “Sectorul special”), UM 0201, UM 0672 (Filaj), 1UM 0625 (Direcția a Iiia,contraspionaj). Caracteristicile teroristului pe care l-am văzut s-au regăsit și la alți trăgători prinși sau împușcați în alte orașe, în situații similare: în genere în salopete negre, cu arme scurte, cu pat rabatabil, de calibru redus. Apartenența teroristului la rețeaua de luptă de rezistență pregătită de Securitate este susținută atât de armamentul găsit asupra sa cât și de modul cum a fost eliberat:
După̆ câteva ore a venit un ARO blindat cu un echipaj de 5 cadre militare USLA, îmbrăcați în combinezoane negre, din cadrul unității de la Securitatea cu trupe. Erau înarmați cu pistoale mitralieră cu țeavă̆ scurtă și cu pat rabatabil. Trei au intrat în unitate, doi au rămas acolo la automobilul respectiv pentru a prelua prizonierul. Eu am intrat într-o discuție cu cei care au rămas la ABI, în apropiere de punctul de control. I-am întrebat de ce au venit și de ce îl preiau. Mi-au dat de înțeles că au venit la ordinele șefilor, inclusiv comandantul Roșu. L-au preluat pe prizonier și au plecat cu el motivând: “avem posibilitatea să-i anchetăm. Suntem în legătură̆ cu procurorii civili și militari”.
Costinel Mirea cere restituirea acestui dosar la Parchet pentru completarea urmăririi penale.
El știe că pentru unii, o astfel de decizie ar putea să pară că îndepărtează momentul dreptății. Sau că pentru alții, șansele unei anchete juste, care să-i găsească pe trăgătorii securiști, ar fi minime. (Cum a spus-o și Iulian Vlad, de altfel). Știe că sunt mulți care spun “măcar Iliescu să înfunde pușcăria!”.
Costinel Mirea nu ia în considerare nici “daunele morale și materiale” pe care le-ar primi din partea statului român în cazul unei condamnări grabnice. “Daune” cu atât mai absurde cu cât partea
“responsabilă civilmente”, în acest moment, este chiar Ministerul Apărării, adică instituția fără aportul căreia, cel puțin după fuga dictatorului, Revoluția română din 1989 poate că n-ar fi învins. Ca și ceilalți revoluționari autentici, Costinel Mirea dorește mai presus de orice, dreptatea. El nu acceptă să se fi jertfit doar pentru niște “daune morale”; și cu atât mai puțin, pentru diversiunea juridică care este Rechizitoriul aflat acum în instanță: o batjocorire a momentului când poporul său s-a ridicat să-și recâștige libertatea, pe care el însuși a încercat s-o apere cu arma în mână.
Plângerea penală adresată Gabrielei Scutea, Procurorul General al României
Este un probator concludent atât pentru cazul Mirea, cât și pentru alte victime ale contrarevoluției Securității din decembrie 1989. Un probator pe care procurorii nu vedem cum ar mai putea să-l ignore. Ca mulți procurori militari care în acei ani au făcut jocul Securității, în septembrie 1990,Alexandru Ion,locotenet major de justiție la Procuratura Militară Craiova, a închis dosarul lui Costinel Venus Mirea cu “NUP” (neînceperea urmăririi penale), fără ca măcar să audieze victima(!). Procurorul de asemenea a ignorat în mod flagrant probele pe care le adunase. Or, din acele probe rezultă fără dubiu că victima nu a fost lovită de “un glonț rătăcit” al militarilor, ci, cum spuneam, de un glonț de calibru redus, tras dintr-o armă cu amortizor, de un trăgător în combinezon negru, care l-a împușcat cu intenție.
Adevărul revoluției nu a fost decis oficial.
Ziarul România Liberă a fost vocea libertăților românilor din timpul Revoluției române. Și a plătit scump pentru asta. Dovada stă în fondatorii săi, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă și Ștefan Niculescu Maier care au plătit cu propria libertate: pe 22 decembrie 1989, în timpul Revoluției române, Petre-mihai Băcanu este eliberat din închisoare și devine director al ziarului, iar Anton Uncu, Mihai Creanga și Ștefan Niculescu Maier au fost la rândul lor eliberați din domiciliul forțat și s-au alăturat lui Petre Mihai Băcanu la România Liberă. De 30 de ani dezinformarea securistă a lansat „legende” ale Revoluției. În schimb s-au creat mistificări și vina a fost de multe ori aruncată pe turiști străini, armata română/dia, Kgb-iști ruși sau filo-ruși, etc.
Din probatoriul, mărturiile și memoriile victimelor consultate de RL nu există probe pentru susținerea acestor acuzații. Dar și dacă ele ar exista, anchetarea și trimiterea în judecată a celor care, conform probelor au tras în români după 22 decembrie 1989 este o datorie față de popor, față de țară și față de partenerii actuali ai României. Probatoriul strâns de ofițerul Milea nu poate fi luat în derâdere. Susținerile sale, în calitate de martor ocular sunt coroborate cu a multora dintre colegii săi și a victimelor supraviețuitoare. Într-un proces corect, judecătorul este cel care decide credibilitatea acestora. Este de datoria anchetatorilor, prin lege, să includă „first hand evidence” – dovezi la prima mână. Ori „omiterea” , „luarea în derâdere” a acestora aduce grave prejudicii actului de înfăptuire a justiție în cel mai de interes dosar pentru națiunea română. ■