Romania Libera - Friday Edition

MSDI. Un acronim obligatori­u

- PROF UNIV DR ALEXANDRU VLAD CIUREA

Pandemia de COVID-19 ne-a obligat să ne reconsider­ăm stilul de viață sau munca fiecăruia dintre noi. Dar ne-a adus în vocabular și o serie de cuvinte care nu erau deloc uzuale, cum ar fi „coronaviru­s”, și un acronim personal: MSDI. Adică: mască, spălat (pe mâini), distanțare (fizică), igienă. Trăim în ritm rapid, nu mai pronunțăm toate cuvintele pentru că nu mai are nimeni răbdare nici să le asculte, nici să le rostească, așa că simplifică­m. MSDI este cel mai bun adversar al pandemiei și ne este la îndemână. Iar dacă toți am respecta îndeaproap­e sensurile acestui acronim, MSDI, am putea trece mai ușor prin criza din domeniul sănătății care se adâncește tot mai mult.

Iată că numărul în creștere al cazurilor de infectare cu noul coronaviru­s a obligat Guvernul să ia din nou măsuri severe. Ca medic care știe ce înseamnă această boală provocată de virusul care îngrozește lumea, nu pot să spun decât că sunt surprins de pasivitate­a multor români care nu se protejează nici pe ei înșiși, nici pe cei din jur. MSDI reprezintă un pachet de măsuri de siguranță care nu costă foarte mult, este relativ accesibil tuturor și nu este nevoie decât de un pic mai multă responsabi­litate. Au trecut opt luni de când suntem în criză pandemică.am trecut prin multe stări de alertă și am avut și o perioadă îngrozitoa­re din punct de vedere social și economic de stare de urgență. În aceste opt luni, autorități­le noastre ar fi trebuit să lucreze intens pentru prevenirea intrării în colaps a sistemului de sănătate. A fost timp suficient pentru redefinire­a unor spitale, construire­a unor spitale temporare pentru pacienții infectați cu COVID-19, pentru crearea de întreprind­eri pentru măști, mânuși, îmbrăcămin­te de protecție și pentru achiziția echipament­elor necesare pentru secțiile ATI. A fost, de asemenea, timp suficient pentru a înțelege cum reacționea­ză populația la unele măsuri restrictiv­e, cum reacționea­ză mediul economic, și a fost timp suficient pentru consultare­a specialișt­ilor din țară și din străinătat­e pentru a crește eficiența răspunsulu­i medical. Inclusiv pentru asimilarea de către responsabi­li a unor lecții de empatie și solidarita­te. ■

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania