Sistemul medical sustine satul,

iar admininistratia actioneaza dupa reguli noi

Pe cale de consecință, managementul statului, asigurat de guvern în primul rând, este într-o situație aparent ciudată: statul nu este doctor, nu știe ce să facă, dar impune măsuri servindu-se de opiniile și indicațiile specialiștilor din domeniul medical aflați pe statul de plată al ...statului. Paradoxul merge și mai departe: foarte puțini specialiști din domeniul medical NU se află pe acest stat de plată. Prin urmare, deciziile din vremea acestei pandemii sunt exclusiv rezultatul acțiunii administrației publice. Meseria de medic este, conform definiției, una liberală. Nu în sens politic, firește, ci în sensul în care, dincolo de forma de plată a serviciului medical, exercitarea profesiunii se face în funcție de cunoștințele dobândite și certificate, de dreptul la liberă practică și exclusiv în interesul pacientului. Intervenția generală a statului în procesul medical din această perioadă de pandemie este, dacă vreți, o îngrădire a dreptului la sănătate din perspectiva relației medic-pacient, a statutului medicului de practicant al unei profesiuni liberale și a dreptului pacientului de a urma sfatul medicului căruia i se adresează.

Nu încerc să privesc această relație în cheie de bine sau rău. Chestiunea libertății este una deosebit de complexă. Dar încerc să atrag atenția că organizarea și funcționarea sistemului de sănătate este în fața unei provocări care afectează nu doar sănătatea sau economia, ci și logicile după care s-au definit cetățeanul și statul modern. Inclusiv relația dintre stat și cetățean.

În acest context – repet, ca să nu fiu greșit înțeles! – provocarea pandemiei și intervenția statului până în cele mai mici detalii în viața cetățenilor săi ne obligă să acordăm o atenție sporită modului în care exercițiul medical devine instrument de constrângere. Și să ne gândim cum putem moderniza regulile în așa fel încât restrângerea libertăților cetățenești să nu permită niciun abuz. Cum se întâmplă astăzi? Simplu, mai mulți specialiști în medicină indică repere, iar statul le transformă în obligații pentru cetățeni. Acest mod de lucru pare cel mai indicat în aceste momente. Dar acest mod de lucru scoate medicul din starea de independență și de apărător al sănătății pacientului său, obligându-l să adopte o „rețetă” pe care poate nu o încuviințează. Să fiu mai explicit: un pacient infectat cu noul coronavirus, dar care nu are simptome, urmează traseul obligatoriu stabilit de administrație, și anume internarea. Sunt însă mulți medici care ar recomanda asimptomaticilor izolare la domiciliu, pentru că asimptomatic nu înseamnă bolnav. Înseamnă doar că este purtător al virusului. Dar medicul nu poate decide decât în interiorul regulilor stabilite de managerii statului, iar atunci este pus în situația de a nu își respecta meseria. Meseria care îi spune să nu îl trimită pe pacientul asimptomatic la spital, ci acasă. ■

Organizarea și funcționarea sistemului de sănătate este în fața unei provocări care afectează nu doar sănătatea sau economia, dar și logicile după care s-au definit cetățeanul și statul modern.”