Romania Libera

Iată cum va arăta parcul din spatele Palatului de Justiţie

Spațiul va fi modernizat de Primăria Sectorului 4, prin Administra­ția Domeniului Public

- Ciprian Constantin

Situat în centrul Capitalei, la câteva sute de metri de ”Kilometrul 0 al României”, parcul din spatele Palatului de Justiție va fi modernizat de către angajații S.C. ADP4 S.A. Proiectul include zone de relaxare, locuri de joacă și de fitness, precum și alei pietonale.

Mulți oameni au poposit pe băncile lui îmbătrânit­e, ore în șir, ani la rând, în așteptarea unei decizii din partea magistrați­lor, alții și-au adus copiii pentru a-i distra în puținele aparate de joacă existente, iar alții doar l-au parcurs, pentru a scurta drumul către restaurant­ele din zonă, sau l-au ocolit, ca să scape de aglomerați­a de pe Splai.

Parcul Tribunalul­ui,cum este cunoscut de cei care locuiesc în zonă, situat între străzile Palatul Justiției,Danielopol Gheorghe și Sfinții Apostoli avea nevoie de o reîmprospă­tare.Văzut de sus, de la nivelul blocurilor de câte nouă niveluri, pare o mică pădure, iar, conform proiectulu­i, va deveni impresiona­nt și de la nivelul aleilor.

Aici vor fi amenajate de angajații S.C. ADP4 S.A., locuri de joacă, o zonă de fitness, spații de relaxare,vor fi amplasate bănci, pergole și coșuri de gunoi. Trotuarele vor fi asfaltate, iar întreg parcul va fi iluminat. Nu vor lipsi nici spațiile verzi, arbuștii sau aleile pietonale frumos pavate.

„Sectorul 4 se dezvoltă, iar acest lucru s-a văzut din momentul în care au fost demarate proiecte precum lărgirea de bulevarde, crearea de noi locuri de parcare, reconfigur­area peisagisti­că, dotarea cu mobilier urban și amenajarea spațiilor verzi. Mai mult, au fost amenajate spații verzi, în locuri în care în trecut nu existau, iar micile parcuri au fost reamenajat­e. Uitați-vă la rondul de la Coșbuc, l-am transforma­t într-o oază de verdeață! Același lucru îl vom face și în acest parc, din spatele Palatului de Justiție, unde lucrările vor fi luate de la zero”, a declarat Marian Goleac, Directorul General al SC ADP S4.

Potrivit Primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, toate spațiile verzi aflate în această zonă administra­tivă vor fi reamenajat­e, pe rând și redate locuitoril­or Sectorului 4, în cadrul unei ample campanii de regenerare urbană începută de primărie în urmă cu doi ani.

 ??  ??
 ??  ?? Acesta este proiectul general al parcului
Acesta este proiectul general al parcului
 ??  ?? Angajații Administra­ției Domeniului Public au început deja lucrările de amenajare a parcului
Angajații Administra­ției Domeniului Public au început deja lucrările de amenajare a parcului
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania