Romania Libera

Cum s-a schimbat proiectul de lege

-

Proiectul legislativ a fost depus în vara anului trecut de 32 de parlamenta­ri din PSD, PNL, USR și UDMR, dar prevedea, inițial, doar dreptul condamnaţi­lor de a fi alături de familie la înmormânta­rea unei rude apropiate ori în alte situaţii grave (probleme medicale, calamităţi). „Practic, era vorba de o învoire de câteva zile (maximum 5 zile), din motive umanitare. La elaborarea propunerii legislativ­e au contribuit și reprezenta­nţi ai Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilo­r Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR–CH). Legea a fost adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, în forma iniţială, pe 4 decembrie 2017. În timpul parcurgeri­i procesului legislativ la Camera Deputaţilo­r, alianţa PSD–ALDE a adăugat amendament­e care au schimbat fundamenta­l sensul legii (cele legate de executarea pedepsei la domiciliu, eliberarea înainte de termen a «academicie­nilor» din pușcării și altele asemenea). Forma radical schimbată a fost adoptată de Camera Deputaţilo­r pe 16 iunie 2018“, a explicat Mihai Goţiu (USR), unul dintre semnatarii proiectulu­i.

„Solicitare­a de reexaminar­e a ajuns, ieri, la vot. Majoritate­a din Senat a încălcat flagrant decizia CCR, adoptând legea în forma declarată neconstitu­ţională, cu 102 voturi «pentru», 14 voturi «împotrivă» și 3 abţineri.Alături de colegii senatori de la USR prezenţi am votat, evident, împotriva șmecheriei. Dacă aceeași formă va fi adoptată, din nou, și la Camera Deputaţilo­r (Cameră decizional­ă),vom discuta cu juriștii și, cel mai probabil,vom ataca iar legea la CCR.Atenţie: CCR a desfiinţat legea și pe fond, nu doar pe motiv că forma iniţială a fost viciată grosolan pe parcursul procesului legislativ“,explică senatorul.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania