Numărul insolvenţelor noi a scăzut la jumătate în ultimii 10 ani
Piața românească a insolvenței s-a maturizat în deceniul care a urmat crizei economice din 2008, iar numărul de noi insolvențe s-a înjumătățit.
Perioada în care societățile comerciale intrau în insolvență pe bandă rulantă, iar de cele mai multe ori insolvența era sinonimă cu falimentul, pare să fi apus. Potrivit unui studiu realizat de Casa de Insolvență Transilvania (CITR), unul dintre liderii pieței de profil, România înregistra 16.499 de insolvențe noi în 2008, în timp ce pentru finalul acestui an cifra estimativă este de 8.300.
Între 2016 și 2018, numărul de companii intrate anual în insolvență s-a menținut relativ constant, la 8.300-8.600. Dintre acestea, între 175 și 200 sunt companii de impact (cu active care depășesc 1 milion de euro).
Procentul de companii nou-intrate în insolvență din totalul companiilor este de 0,99%, ceea ce plasează țara noastră pe aceeași linie cu alte state europene.„Piața de insolvență din România este una matură, comparabilă cu cea a Marii Britanii (0,93%) sau a Franței (1,78%) din punctul de vedere al companiilor intrate anual în insolvență raportat la numărul total de companii. În ansamblu, în ultimii 10 ani, aproape 179.000 de companii au intrat în insolvență, în timp ce peste 800.000 au fost înființate. Dacă în 2008 insolvența unei companii era cerută preponderent de creditori, astăzi, în procent de 63% debitorii sunt cei care solicită procedura, ceea ce ne arată că din ce în ce mai mulți înțeleg insolvența ca pe o stare de fapt, de altfel exact așa cum și este definită de lege“, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, CEO al CITR, la prezentarea studiului „10 ani de insolvență în România“.
Industria, serviciile și imobiliarele rămân vulnerabile
Sectoarele aflate constant în topul insolvenței companiilor de impact în 2016 și 2017 sunt, conform studiului citat, industria (cu 48% în 2017), serviciile (cu 17%) și domeniul imobiliar (cu 15%).Acestea rămân cele mai expuse și în continuare, se arată în document.
Din totalul de 870.000 de companii active din România în 2017, doar 3%, adică aproximativ 23.000, erau companii de impact. Dintre acestea, aproximativ 11.600 (50%) sunt în dificultate.Iar din cele în dificultate,aproximativ 4.500 sunt insolvabile (reprezentând 20% din totalul de 23.000).
„Avem o masă importantă de companii de impact în dificultate, iar băncile au început să manifesteze o prudență crescută în ceea ce privește finanțarea companiilor aflate în insolvență. Astfel, cred că este important să ne îndreptăm atenția spre proceduri de pre-insolvență, precum concordatul preventiv și mandatul ad-hoc. Am încredere că acestea pot reprezenta soluțiile viitorului pentru companiile în dificultate din România, la fel cum reorganizarea a fost o opțiune de succes în ultimii 10 ani“, a afirmat Vasile Godîncă-Herlea. Acesta a precizat că normele restrictive ale BNR cu privire la creditare obligă băncile să provizioneze integral orice împrumut acordat unei societăți aflate în insolvență, motiv pentru care instituțiile de credit nu mai acordă astfel de împrumuri. Dată fiind această situație, soluția viitorului pentru salvarea firmelor aflate în dificultate este finanțarea din perioada de pre-insolvență.
Investițiile oportuniste, calea spre pierzanie
Cât privește principalele cauze ale intrării în insolvență, acestea sunt, potrivit CEO-ului CITR, investițiile în activitățile non-core (altele decât cele din obiectul de activitate). De regulă, acestea sunt investiții oportuniste sau „la modă“,la care acționarii nu se pricep și pe care nu le pot gestiona eficient. Cele mai multe astfel de cazuri se referă la imobiliare. Majoritatea companiilor care au intrat în insolvență după 2008 se supraîndatoraseră pentru a investi în imobiliare, domeniu care părea atunci o „mină de aur“, care s-a prăbușit, însă, imediat după debutul crizei economice.
Alte cauze frecvente care au împins firmele spre insolvență sunt lipsa planificării strategice a afacerii și a resurselor, nepriceperea de a dezvolta o afacere după un anumit nivel, dependența de grup (pentru societățile care fac parte dintr-un astfel de entitate), îndatorarea firmei pe termen lung (de regulă în investiții nesustenabile), restrângerea accesului la finanțare. Motivele care țin de conjunctura piețelor (ex. modificări de salarizare, plata certificatelor verzi ș.a.) sunt pe ultimele locuri în acest clasament.