Statul paralel (nu) există
Statul paralel nu există. Se proclamă din amvonul corectitudinii politice. ”Statul paralel nu există” - zic trâmbiţele sistemului, în chip de meliţă. Clae, grămadă, pe net sau prin instituţii, pe unde își mai cară acoperirea.
Statul paralel nu există, în măsura în care Securitatea n-a trimis români la moarte, pentru că niciodată nu a fost deferită unei instanţe de judecată, ca instituţie criminală. Securitatea nu mai are nume. S-a travestit.
După ieșirea din peșteră, oamenii lui Platon nu vedeau lumina. Așa au fost educaţi să urmărească umbrele, mânuite de cel din spatele focului. Cine era individul de la maneta de schimb? Niciodată nu s-a expus, plenar, în toată splendoarea sa. Minţile cutezătoare au înţeles că între abilităţile sale de a juca partitura umbrelor și Big Brother-ul lui Orwell există o legătură, o punte, un simbol. Pentru că toate trebuie exprimate simplu, mulţimii psihologice nărăvite să fie războinice sau gata de parastas, în funcţie de deciziile Șamanului, i s-au desanat libertăţi de mișcare în ţarc. Răii i-au spus ideologie. Pedagogii progresului: rezistenţă.
Se ia una bucată de tarla publică, în timp ce băieţii caută tema indignării, reţelele ies gata camuflate din tranșee cu gura plină și vocea învârtoșată.
Statul paralel nu există pentru caii purtători de ochelari. Acţiunile acestui organism de tip gelatină sunt translucide pentru cei ieșiţi de sub dușul de cap.
Cine organizează ideologia? Am răspunde că aceleași forţe ca ale întunericului din Peștera lui Platon. Unele creează cauze, altele doar umbre, scopul rămânând mereu același.
Statul paralel nu există, la fel cum nu există Ministerul Adevărului, o instituţie inventată de Orwell doar pentru a descrie crepusculul lumii noi, a dictaturii.
Statul paralel nu există, cum nici rezistenţa din munţi pentru tinerii care n-au văzut vreun rând prin manualele de istorie.
Statul paralel este văzut, chiar simţit contondent, de cei ce nu-și apleacă spinările, porecliţi indezirabili. Unii n-au mai scăpat din ghearele instituţiilor de forţă. S-au dus spre cimitir pentru că n-au cedat. Nu s-au făcut - ca alţii - sifonari, acele organisme vii, fără coloane vertebrale, care mustesc la ore de vârf și de maximă audienţă, fie pe micile ecrane, fie pe marile câmpuri de bătălii politice.
Deep-state-ul american e doar în imaginaţia președintelui și a majorităţii republicane. Sufragetele, devenite astăzi servitoare protestatare, nu protestante, cum ar spune un profesor de la SNSPA, dat cu rezistenţa, nu au în silabus cuvintele nepotrivite lor. Ele au cu dânsele doar paragrafe utile luptei din romanul distopic al lui Margarete Atwood.
Nu se ascultă telefoanele celor care dansează cu umbrele prin pieţe și aprind beculeţe la un semn, la o poruncă. Lor li se transmit doar stări, naturelul simţitor le e stimulat de o cauză, mereu alta, să nu se plictisească luptătorul gol pe cap, dar înarmat cu poftă de rebeliune, de învins vrăjmașul bogat.
Statul paralel nu există în măsura în care nici haiducii nu existau decât în minţile oamenilor simpli, dornici de revoltă.
Statul paralel e o nălucă. Îl văd doar împilaţii. Nu și vidrele în căutare de o plasă de pește.
Lupta se ascute, ca odinioară, între cei ce văd și cei ce nu văd.
Și de aici toată nebunia. A trecut vremea când grupurile de tineri jucau lapte gros sau leapșa. Acum li se arată un deget și sunt scărpinaţi la vanităţi pentru a răspunde, precum cel tras de cheiţă, cu indignarea.
În vremea gadget-urilor și a nedusului la bibliotecă, furia vanitoșilor se stârnește mai ușor decât petardele de pe stadioane, locul emblematic al eroismului celor ce privesc lupta.
Fosta procuroare care ancheta „legionarii” din 13-15 iunie, Monica Macovei, a modificat toate legile justiţiei, a schimbat opt procurori-șefi, a intrat cu băieţii, fără ORNIS, în arhivele SIPA, acum aceștia au organe de presă și grade în servicii. Toţi colonei. Nu există stat paralel. Raluca, fata sa din casă, a făcut SRI-organ de anchetă. Cine să vadă, cine să audă?
Mariana Rarinca a fost executată de Livia Stanciu, judecătoarea care a acuzat-o de șantaj. A stat nevinovată aproape 200 de zile la închisoare. Livia Stanciu e servită cu sentinţe pe bileţel. Statul paralel nu există.
Parchetele, tribunalele, judecătoriile nu au semnat protocoale cu SRI.
Klaus Werner Iohannis nu a avut nouă dosare penale.
Augustin Lazăr, cel care semna primele Protocoale Secrete încă din 1998, nu a pus în dosarul de candidatură transmis la Cotroceni ordonanța de clasare a dosarului președintelui, ci grefiera.
Nu există stat paralel. Judecătoarea Drașnoveanu, care a dat decizia în dosarul retrocedărilor FDGR, a ajuns directoare de cabinet la ministrul Justiției, Raluca Prună. Cea care avea să-l propună pe Augustin Lazăr lui Iohannis și care n-a văzut nici o ordonanță de clasare.
Raluca Prună a emis celebra OUG 6/2016 prin care SRI devenea organ de urmărire penală.
Prună a secretizat arhiva SIPA. Raluca a fost crescută de Monica Macovei. Nu există stat paralel. Laura Codruţa Kövesi nu stătea pe canapeaua din casa lui Gabriel Oprea în așteptarea rezultatului Referendumului de demitere a președintelui.
Mircea Gutău a supravieţuit unei tentative de omor în pușcărie.
Dan Adamescu a fost ucis în pușcărie pentru că nu a vrut să predea ASTRA Asigurări, o firmă cu 28% cotă de piaţă, băieţilor care luaseră deja șpaga de la Vienna Insurance Group.
Nu există stat paralel. Judecătorul Stan Mustaţă a fost ucis în pușcărie. Nu există stat paralel. Există percepţii diferite, așa cum exista odată un grup care vedea că împăratul e gol. Mulţi nu vedeau. E dreptul fiecăruia să aibă propriile vedenii, dar să nu vină să stârnească jihadul împotriva fiinţelor natural înzestrate cu retină, nu cu plasticuri reflectorizante care pricep ce văd doar la semnalul ni-no, ni-no!