Romania Libera

Etapa din Liga I s-a încheiat cu două meciuri anoste

- Cristi Frisk

Etapa a 14-a din Liga I la fotbal, prima a returului din sezonul regulat, s-a încheiat cu două meciuri a căror calitate lasă mult de dorit. Concordia Chiajna a încheiat la egalitate, 0-0 cu Gaz Metan Mediaș, în timp ce Dinamo s-a impus în ultimul minut al prelungiri­lor, 1-0 cu FC Voluntari, în deplasare.

În ordine cronologic­ă, primul dintre aceste meciuri a fost cel de la Chiajna, în care Concordia a remizat, 0-0 cu Gaz Metan Mediaș. Oaspeții au avut trei absențe notabile, pe Fortes, Caiado, Yazalde, toți accidentaț­i,dar și pe Crețu,suspendat. Ely Fernandes a avut două lovituri periculoas­e de cap,însă portarul Greab,fost la Gaz Metan Mediaș,a parat în ambele situații.

Concordia Chiajna a jucat mult pe faza defensivă, mulțumindu-se cu acest egal, în timp ce Gaz Metan Mediaș a demonstrat de ce este singura echipă de pe poziție de playo™, cu golaveraj negativ.

După acest meci a rămas în istorie și o fază hilară, în care Nasser Chamed i-a lovit în aceeași fază, cu mingea, în părți sensibile ale corpului pe ambii fundași centrali ai gazdelor,Marc și Leca.

Dinamo a învins la Voluntari

Derby-ul ultimelor clasate a avut loc la Voluntari, unde localnicii și Dinamo se îndreptau spre o remiză albă considerat­ă echitabilă. După un joc la fel, neatractiv, fără un orizont prea clar, ambele echipe puteau contesta anumite decizii ale arbitrului.

În prima repriză, ilfovenii au avut un penalty clar la șutul lui Căpățână care l-a lovit în mână, în careu, pe Cooper. Mingea a venit de la o distanță apreciabil­ă,așa că panamezul putea să își retragă mâna de pe direcția șutului.

O fază oarecum asemănătoa­re s-a petrecut în ultimul minut de prelungiri al meciului. Nistor a șutat din afara careului, fundașul Voluntariu­lui, Zgrablic, a plonjat la sacrificiu, ca la hochei pe gheață, respingând balonul cu mâna. Diferența față de faza din prima repriză a fost că apărătorul a fost cu fața,nu cu spatele,precum în cazul lui Cooper.

Arbitrul piteștean Cătălin Popa a dictat penalty și l-a eliminat cu al doilea cartonaș galben pe Zgrablic. Căpitanul dinamovist Nistor a refuzat să execute, așa că mingea a fost așezată pe punctul cu var de portughezu­l Diogo Salomao. Acesta a trimis tehnic, pe jos, înscriind golul victoriei.

Duelul băncilor tehnice, între foștii coechipier­i de la Corvinul Hunedoara,Dinamo și echipa națională a României, a fost tranșat de Rednic, în fața lui Andone.

 ?? FOTO: AGERPRES ??
FOTO: AGERPRES
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania