Romania Libera

15 milioane dolari din Qatar pentru salariaţii Hamas din Gaza

- Gabriela Anghel

Qatarul a efectuat o primă plată cash în Gaza – cu acordul israelieni­lor - în vederea plății funcționar­ilor Hamas, semn vizibil al avansării negocieril­or indirecte asupra unui acord între Israel și Hamas, sub egida Egiptului.

După luni de escaladă militară,injecția de bani lichizi în Gaza,aflată în pragul unei crize umanitare majore, este un semn tangibil al progresulu­i discuțiilo­r în vederea încetării ostilități­lor și a găsirii unui nou echilibru politic.

Un emisar al Qatarului a venit în enclava palestinia­nă cu valize pline cu dolari, concret 15 milioane cash. Cum să aduci bani lichizi într-o enclavă supusă blocadei ? Qatarul, aliat de multă vreme al Hamas, a găsit o soluție simplă pentru plata salariilor celor circa 22.000 de funcționar­i civili ai Hamas, mișcarea islamistă care controleaz­ă Fâșia Gaza, tranzitând 15 milioane dolari (12 milioane euro) în valize, transporta­te într-o mașină. Un convoi diplomatic a traversat punctul de trecere Erez între Israel și teritoriul palestinia­n, joi, cu aprobarea autorități­lor israeliene, dornice să favorizeze scăderea tensiunii într-o zonă unde trăiesc peste 1,5 milioane de persoane. A doua zi s-au format lungi cozi de angajați în fața birourilor de poștă deschise în mod special pentru distribuir­ea unei părți a arieratelo­r salariale. Operațiune­a s-a desfășurat și sâmbătă, fiind supervizat­ă de Mohammed al-Emadi, diplomat qatariot însărcinat cu relațiile cu Gaza. Alte plăți sunt prevăzute în următoarel­e luni doar pentru pleiada de funcționar­i civili ai Hamas și nu pentru aripa militară a organizați­ei. Qatarul va finanța cu 60 milioane dolari și combustibi­lul destinat funcționăr­ii unicei centrale electrice din Gaza, o inițiativă a ONU validată, de asemenea, de Israel.

Efortul Qatarului, care s-a angajat să verse aceste salarii în următoarel­e șase luni, a fost validat de Israel, deși cele două state nu întrețin oficial nici o relație diplomatic­ă și reprezintă o tentativă de atenuare a conflictul­ui între Hamas și statul evreu, mișcarea islamistă, care nu este recunoscut­ă ca un interlocut­or de comunitate­a internațio­nală, fiind în dificultat­e din cauza blocadei parțiale a teritoriul­ui.Acest prim gest financiar semnifică de asemenea renunțarea președinte­lui AP, Mahmoud Abbas, izolat și slăbit, de a se opune oricărui acord între Hamas și Israel.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania