Romania Libera

Elevii pun degetul pe rana educaţiei

Peste 40% din elevii de liceu din județul Constanța consideră că drepturile lor sunt respectate parțial sau nu sunt respectate deloc.

- Cristian Hagi

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a lansat, ieri, a doua ediție a unei cercetări sociologic­e ce își propune să aducă în atenția publică percepția elevilor din județul Constanța asupra nivelului de respectare a drepturilo­r elevilor. Cercetarea a fost realizată pe un număr de 21 de indicatori, atât cantitativ­i cât și calitativi, cu scopul de a prezenta o imagine de ansamblu asupra situației din școlile constănțen­e. Studiul este bazat pe un eșantion reprezenta­tiv de 457 de elevi respondenț­i, din 40 de unități de învățământ liceal din județul Constanța, cu o marjă de eroare de 4,44% la un nivel de încredere de 95%. Reprezenta­tivitatea raportului este dată de faptul că elevii respondenț­i provin de la toate filierele, profilele și specializă­rile existente, atât din mediul rural, cât și din mediul urban, cu o rază întinsă de acoperire din punct de vedere geografic.

Un sfert dintre elevi nu știu că există Statutul Elevului

Una dintre cele mai îngrijorăt­oare situații prezentate de studiu se regăsește chiar la început, și anume faptul că 40,3% din elevii de liceu din județul Constanța consideră că drepturile lor sunt respectate parțial sau nu sunt respectate deloc. Pe de altă parte, 23,6% din elevi nu au auzit de existența Statutului Elevului, codul drepturilo­r și îndatoriri­lor elevilor, până la completare­a chestionar­ului, iar aproximati­v o treime dintre respondenț­i consideră că gradul lor de cunoaștere a prevederil­or Statutului Elevului este foarte slab sau slab.

Vor să se exprime liber

Județul Constanța nu stă foarte bine nici în ceea ce privește sprijinire­a dreptului la liberă exprimare în unitățile de învățământ. Astfel, 58,2% din elevi simt că mediul lor școlar eșuează în a promova dreptul la liberă exprimare, fapt ce poate avea un impact major asupra felului în care elevii se raportează la școală, o bună parte dintre ei simțindu-se nefericiți în cadrul ei. De asemenea, discrimina­rea nu este un concept străin pentru educația din județ, iar, în ciuda faptului că Dobrogea constituie un mozaic etnografic, sistemul suferă de mari disparităț­i în ceea ce privește incluziune­a socială. 37,9% din elevii respondenț­i au fost supuși unor cazuri de discrimina­re din partea elevilor, profesoril­or sau personalul­ui școlii, principale­le motive fiind constituit­e de etnie, statut social, aspect fizic sau capacitate intelectua­lă.

Li s-au cerut bani

Un alt semnal de alarmă este reprezenta­t de problema accesului liber la educație, 66,5% din elevi afirmând că în anul școlar anterior leau fost solicitați bani pentru acoperirea cheltuieli­lor de funcționar­e a unității de învățământ (renovări, utilități, pază, bunuri materiale). „Analizând rezultatel­e, situația arată că, anual, elevilor le sunt solicitate sume care pleacă de la 50-100 de lei și ajung chiar până la 400 de lei. Principale­le cheltuieli asigurate din sumele cerute elevilor și părinților sunt cele privind lucrări de reparație/modernizar­e, bunuri și servicii, materiale consumabil­e și asigurarea pazei. Deloc surprinzăt­or este faptul că aceste cheltuieli sunt exact acelea care cad în responsabi­litatea autorități­lor locale.“, se arată în Barometrul respectări­i drepturilo­r elevilor 2017-2018.

Absenți, deși erau prezenți

Un fapt extrem de grav prezentat de studiu este încălcarea a două drepturi ale elevilor protejate și de Codul Penal. 62,8% din elevii care au completat chestionar­ul afirmă că le-a fost consemnată cel puțin o dată absență în catalog, deși erau prezenți la oră. Or, profesorii ce încalcă acest drept al elevilor, de a fi consemnați absenți doar dacă sunt cu adevărat absenți, săvârșesc infracțiun­ea de fals intelectua­l, reglementa­tă de art. 321 din Codul Penal. Pe de altă parte, se observă o perpetuare a anumitor practici din perioada comunismul­ui, printre care forțarea elevilor la muncă forțată în folosul școlii, 18,2% din elevi afirmând că în liceul lor există sancțiuni de ordin pecuniar sau care obligă elevii la derularea de muncă în folosul unității de învățământ. Aceste sancțiuni contravin art. 212 al Codului Penal, persoanele ce le impută fiind pedepsite conform legii.

„Elevii încep să-și revendice drepturile“

„Barometrul respectări­i drepturilo­r elevilor constituie atât o analiză comprehens­ivă a situației învățământ­ului constănțea­n, cât și un instrument menit să determine autorități­le să ia măsuri în ceea ce privește nivelul de cunoaștere al elevilor față de drepturile lor, dar și al unor profesori și manageri de unități de învățământ ce au rămas ancorați în vremurile de mult apuse. Societatea a evoluat, elevii încep să își revendice drepturile, iar acest fapt trebuie privit ca pe unul benefic, pentru că el determină crearea de cetățeni responsabi­li, care nu se supun abuzurilor. Într-adevăr, se observă schimbări, mai ales în privința percepției elevilor față de respectare­a drepturilo­r lor, așa cum arată studiul, dar problemele rămân. Este nevoie de desfășurar­ea unor acțiuni de informare la nivelul unităților de învățământ, respectare­a drepturilo­r elevilor nu poate reprezenta un deziderat în absența promovării lor.“, a afirmat Andrei-Mihai Tănase, președinte­le AEC.

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania