„De la SRI și Cotroceni chiar nu mai a să vină niște români dornici să se pun
RL:
Stimate domnule Gavrilă Filichi, au trecut, iată, 31 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la Brașov din 15 noiembrie 1987, și încă nu s-a aflat adevărul despre acest eveniment ce s-a constituit drept o trâmbiță a evenimentelor din decembrie 1989. Cum priviți această situație? V-ați împăcat cu ea?
Faptul că nici după 31 de ani trecuți de la evenimentul istoric din 15 noiembrie 1987 de la Brașov, care s-a constituit într-o veritabilă alarmă în blocul comunist din Răsăritul Europei, nu s-a aflat adevărul constituie o rușine pentru Justiția din România postdecembristă.
A fost o încercare de devoalare a celor responsabili de barbaria din timpul anchetelor de la Brașov și București, demers întreprins de fostul procuror general al României din acei ani, Gheorghe Robu, care în mod suspect ne-a părăsit, mergând să ancheteze pe cealaltă lume și... „batista a rămas pe ţambal“. Nimeni,niciunul dintre procurorii-bătăuși sau milițienii care ne-au torturat nu a fost cercetat, anchetat, judecat și condamnat.Zero.În țara care a condamnat comunismul, declarativ desigur, cu scop propagandistic și mistificator.
Gavrilă Filichi: De ce credeți că nu se doresc aflarea adevărului și pedepsirea vinovaților?
De ce nu se dorește aflarea Adevărului? Din punctul meu de vedere, răspunsul este simplu, se vede și de pe Lună! În structurile de putere din România anului 2018 există o continuitate toxică ce-și are rădăcinile adânc înfipte în sistemul bolșevico-comunist de dinainte de 1989.
Aflarea Adevărului despre ultimele trei evenimente importante care au marcat istoria recentă a României, 15 noiembrie 1987,22 decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990, ar însemna eliberarea spirituală a poporului român și, implicit, aruncarea la lada de gunoi a Istoriei a acestor „vârcolaci“.
Puteți să ne împărtășiți care au fost urmările arestărilor și anchetelor asupra camarazilor dvs. și a familiilor lor?
Sunt multe de povestit despre urmările anchetelor inumane la care au fost supuși mulți dintre colegii mei. Este o rană mereu deschisă, pentru cei care nu mai sunt printre noi, pentru cei rămași cu sechele grele pentru tot restul zilelor, și mai ales pentru cei care, din ce-am mai aflat de la persoane care ne-au căutat la sediul Asociației, imediat după căderea dictaturii, n-au mai venit niciodată,cel mai probabil,dormindu-și somnul de veci sub cruci fără nume...
În plan juridic a existat un proces stalinist, desfășurat la clubul Întreprinderii de Autocamioane Brașov, atent controlat de Securitate și monitorizat de la Cabinetul 1. Au fost judecați, condamnați și deportați în diferite zone ale țării 61 de muncitori,cea mai mare parte provenind de la Autocamioane, iar ceilalți de la diferite întreprinderi brașovene, care ni s-au alăturat pe parcursul revoltei,pe străzile orașului, de la Autocamioane până la actualul sediu al Prefecturii Brașov, atunci Județeana de Partid.
Printre cei 61 au existat frați, tată și fiu pe care Partidul și sluga preaplecată, Securitatea, i-au împrăștiat în toate zările. Au fost despărțiți frate de frate, tată de fiu și, „bonus“, soț de soție, tată de copii!
Doresc să amintesc în mod special situația zguduitoare a Angelicăi Vieru. Soțul ei, Vasile, a fost arestat, bătut în anchete nemiloase, deportat la Bârlad. A trecut la cele veșnice în scurt timp, pe 5 septembrie 1988, la Spitalul Fundeni, stabilindu-i-se diagnosticul de ciroză hepatică, deși înainte avusese nicio problemă cu ficatul. În urma lui au rămas cinci copii, pe care Angelica i-a crescut cu un devotament absolut.
Am văzut că ați fost chemat la Parchetul General în 2017. Citația-tip era de-a dreptul revoltătoare și definește pe măsură nivelul la care a ajuns statul azi. Vi se atrăgea atenția – dvs., victimă și parte vătămată – că dacă nu vă veți prezenta la audieri veți fi adus cu mandat și veți putea fi pasibil de o amendă de până la 5.000 de lei. Ce au vrut, să vă aresteze a doua oară? Ce s-a întâmplat la aceste audieri și după? Se petrecea acum exact un an.
Formularea de pe citația de la Parchetul Militar avea un conținut care datează din trista perioadă comunistă și care subliniază ce spuneam la început, că lucrurile sunt, din păcate, pentru România și pentru români, neschimbate în domeniul justiției.
Drept e că pe noi nu ne-a judecat atunci nici Statul de drept, nici Statul paralel. Pentru că încă nu intrasem pe tărâmul democrației originale. Ce s-a întâmplat? Nu s-a întâmplat nimic! S-au mai luat niște declarații de la niște oameni, care, nu-i așa?, aveau după 30 de ani o memorie... „fresh“! Pe unii, mai bătrâni și mai bolnavi, i-au băgat în panică...
Scriați că le solicitați directorului SRI și președintelui de la Cotroceni să-și
respecte promisiunile. Puteți să explicați cititorilor „României libere“la ce vă referiți și ce ați avea să le adresați acestor oficiali, acum, înainte de comemorarea a 31 de ani de la evenimentele din 15 noiembrie 1987? La ce vă așteptați de la autorități?
Hellvig a promis acum un an, în preajma împlinirii a 30 de ani de la evenimente,că „va face lumină“. Iar Iohannis, chiar la momentul comemorativ, pe 15 noiembrie 2017, a tăcut mefistofelic, deși el se proclamă pro-democrație, când iese în stradă cu „rezist-ul“. La 30 de ani de la prima revoltă anticomunistă dinainte de căderea regimului comunist și revenirea la democrație, nu am primit și nu s-a dat niciun mesaj de la Președinția României.Așa că,referitor la ce ne așteptăm de la cei mai sus menționați și de la instituțiile pe care le conduc, SRI și Cotroceni, chiar nu mai avem nicio așteptare, după trecerea acestui an. Doar să plece și să vină niște români dornici să se pună în slujba României și a românilor. „Deșteaptă-te, române!“a fost urmat, pentru prima oară, de „Jos Ceaușescu!“și „Jos Comunismul!“
Ca o mărturie pentru generațiile de azi, vă rugăm să rememorați acea zi și ce vi s-a întâmplat dvs. după.
Am mai spus-o,desigur,dar pentru dvs., pentru „România liberă“, de care mă leagă amintirile din anii ’90, când eram președintele Asociației și ne susțineați toate demersurile, o să reiau aceste rememorări negre și grele: Ziua de 15 noiembrie 1987 a picat într-o duminică. În zi de sărbătoare, toată suflarea de pe platforma Întreprinderii de Autocamioane Brașov era la lucru. Trecuseră mai bine de trei zile de când trebuia să fie făcută plata salariilor. De foarte multă vreme brașovenii nu mai știau ce-i aceea apă caldă. De la un timp, nici cea rece nu mai curgea. Gazul metan era mai mult oprit decât pornit, existând permanent riscul unor grave accidente. După raţionalizare, curentul electric devenise mai degrabă și el o simplă iluzie.Aceeași criză se