Sărbătoare la Academia Română fostul deţinut politic Radu Ciuceanu celebrează 90 de ani și 25 de ani de la înfiinţarea INST
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române împlinește azi 25 de ani de la înființarea sa de către profesorul Radu Ciuceanu, azi în vârstă de 90 de ani, supraviețuitor al temnițelor bolșevice și luptător în Rezistența armată anticomunistă a generalului Ioan Carlaonț (Mișcarea Națională de Rezistență din Oltenia).
Institutul se remarcă printre cele ale Academiei prin două virtuți – număr redus de cercetători dar realizări excepționale: 146 de volume de publicate, între care și Enciclopedia Regimului Comunist din România, și o revistă de specialitate, Arhivele Totalitarismului, ajunsă la numărul 50. Biblioteca INST conține peste 2.000 de volume de istorie, un sfert din acestea prin contribuția directoratului. Institutul este celebrat azi în Aula Academiei Române printr-o sesiune specială la care iau parte Patriarhul României, Prea Fericitul Daniel, Presedintele Academiei, istoricul Ioan Aurel Pop, academicieni, oameni de cultură și invitați din partea autorităților naționale. L-am rugat pe academicianul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române și membru al Consiliului Științific al INST să ne spună câteva cuvinte despre opera științifică a lui Radu Ciuceanu. (Victor Roncea)
Lamura închisorilor. Lucrarea mărturisitoare a profesorului Radu Ciuceanu la INST
După ce fusese arestat și închis 15 ani (plus încă doi, de domiciliu obligatoriu) ca să se stingă vlaga tinereții sale, tânărul, ce se hrănise din visul de libertate pentru neamul său, era aruncat, iată, într-un altfel de întuneric, stârnit precum stihia pustiului din afara lumii, întunericul excomunicării, al morții civile. La venerabila vârstă de 90 de ani, profesorul și omul de mare frumusețe morală și extraordinară putere spirituală, ne cheamă să fim mărturisitori împreună cu Dsa și cu sfinții închisorilor, pe care îi proorocește trecuți în Sinaxar, ai unei teribile experiențe colective din veacul nostru, experiența războiului total împotriva omului și a lui Dumnezeu. La vremea împlinirii proorociei, vom găsi adăugată o filă, imediat după numele sfinților, în aceiași carte a memoriei colective, sub denumirea: „Drepții închisorilor”, și printre aceștia se va citi și numele omului de mare severitate cu sine, profesorul, istoricul, memorialistul, romancierul și, mai înainte de toate, dreptul întru suferința neamului său, Radu Ciuceanu. Când a creat Institutul pentru studiul totalitarismului a lăsat să se înțeleagă cel puțin trei lucruri: 1) studiul fără ură și părtinire, sine ira et studio, cum ne îndrumă bătrânul Tacitus, al regimurilor de opresiune și cruntă reprimare, este singura cale care ne ferește de ispita răzbunării fiindcă ne înzestrează cu memoria adevărului și adevărul nu este răzbunător ci eliberator, (așa putem tâlcui cererea pe care ne-a adresat-o, de dincolo de moartea trupească, un alt sfânt necanonizat al închisorilor comuniste, Mircea Vulcănescu: „Și să nu ne răzbunați”!); 2) studiul suferinței din închisorile comuniste ne va liniști sufletul fiindcă va contribui la triumful științei mărturisitoare care este din nou eliberatoare și luminoasă, drept-luminoasă căci adeverește că în cumplitele celule din închisorile comuniste a suferit eliberator însuși Hristos Domnul; 3) epistemologia științei închisorilor este calea către „învățătura cea bună“, care pune în fiecare cunoștință și în tot îndemnul, deodată cu adevărul, multă credință, iubire, smerenie, iertare și nădejde. Viața acestui om minunat, istoricul și dascălul suferinței îndreptătoare, le-a cumulat, ca cercetător și îndrumător, pe toate acestea și s-a făcut pe sine flacără și foc lămuritor pentru noi, pentru toți iubitorii de adevăr și de neam. Și-a iubit neamul cu prețul unei tinereți mutată în închisoarea anume izvodită de cei ce urăsc neamurile și pe Dumnezeu, a trăit după modelul lamurei (prin care avem pilda focului lămuritor ca să se aleagă aurul curat), a supraviețuit după modelul lăstarului prin care odrăslește viața trunchiului întreg, ceea ce l-a făcut mereu tânăr, cu fiecare prag al timpului, precum însuși mărturisește, preschimbând mărturia în cea mai frumoasă urare: „vă mărturisesc că mă simt mai tânăr decât oricând, ceea ce vă doresc și vouă. Aș vrea să văd tinerii României învățând din jertfa noastră pentru că numai în ei și în puterea Domnului ne mai stă speranța.“
Vă purtăm în suflet, iubite Dle Profesor, cu nădejdea că în toată călătoria noastră se va fi repetat, și în dreptul nostru, în vreo formă necercetată, adeverirea Domnului nostru Iisus Hristos: „străin am fost și M-aţi primit; în temniţă am fost și aţi venit la Mine” (Matei, 25, 35-36). Ne asociem și noi nădejdii Domniei Voastre că totuși martirii din închisorile anticristului bolșevic vor trece, cu nume și fără de nume, cât de curând, în Sinaxar, poate chiar deodată cu sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Domnul are grijă de Sfinții Săi și înfricoșătorul Său deget îi va înscrie cândva în Sinaxarul de pe pământ fiindcă în cel din cer deja sunt notați. Prin mucenicii și martirii temnițelor comuniste a trecut toată experiența și toată suferința cea din veac a neamului românesc. Încât, la finalul acestor prea-smerite gânduri aș adăuga patru versuri ale lui Arghezi, fiindcă simt că acestea ar putea fi așezate într-o prefață a memorialisticii profesorului și mărturisitorului Radu Ciuceanu:
La mulți ani de biruință Institutului pe care-l îndrumați și deopotrivă Domniei Voastre, Domnule profesor și om minunat, Radu Ciuceanu, și când vă fac această smerită urare mă și grăbesc să adaug, adeverind împreună cu psalmistul: „înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale”!