Romania Libera

O altă molimă face ravagii în ţară

- Marilena Dan

România ar putea rămâne și fără oi, după ce pesta africană a decimat mare parte din populația de porci. O boală cumplită a ovinelor, scrapia, face ravagii în turme. Ca și în cazul pestei porcine africane, pentru scrapie nu există tratament.

Scrapia a reapărut în luna august a.c., după ce anul trecut a omorât 700 de oi. Cele mai multe pagube înregistra­te în ultimele luni sunt în județele

Mureș și Sibiu, unde se află și cele mai mari efective de oi din țară.Aici au fost depistate mai multe focare și au fost ucise câteva mii de oi, într-o încercare disperată de a limita extinderea molimei.

Au fost omorâte inclusiv oile sănătoase care au trăit în lor generală se depreciază România, iar această boală cu atât mai mult cu cât din anul 2003 în Ro- fie selectate numai exemplarel­e vecinătate­a celor bolnave. progresiv. este fatală pentru ovine. În există riscul să nu mai fie mânia, dar este prezentă pe imune. “Prin acest Proprietar­ii vor fi despăgu- județul Mureș au fost ucise acceptate ovine la export din aproape întreg mapamondul. mecanism de selecţie dirijată biți, a anunțat Ministerul deja 2.000 de ovine și confir- cauza suspiciuni­lor legate “Nu există elemente de pro- și coordonată știinţific Agricultur­ii. mate noi focare de scrapie, de prezența bolii. “În aceste filaxie pentru boală. Ea a fost la nivelul întregii Europe, Scrapia este o boală degenerati­vă după cum a precizat și Direc- condiții, am solicitat Comi- depistată pe la 1700,în Anglia, dar și a lumii, se consideră și fatală, care afectează ția Sanitar-Veterinară Mureș. siei Europene, în baza proceduril­or dar a fost diagnostic­ată 200 că într-un interval viitor de sistemul nervos central Mare grijă, domnule Daea, parlamenta­re de care de ani mai târziu, prin anii timp vor putea fi selecţiona­te al oilor și caprelor. Face parte că ne moare oaia! La fel ca în dispun,să îmi transmită care 1930. Singurele teritorii considerat­e numai exemplarel­e dintr-un grup de afecțiuni cazul pestei porcine africane, sunt recomandăr­ile pentru improprii acestei care au rezistenţă specifică neurologic­e cunoscute sub guvernanți­i PSD-ALDE nu au autorități­le române în vederea boli sunt Australia și Noua la scrapie, iar biologic să se denumirea de encefalopa­tii învățat nimic din lecțiile anterioare, prevenirii extinderii epidemiei Zeelandă. În rest, boala este elimine riscul de apariţie a spongiform­e transmisib­ile. dat fiind că și anul de scrapie și sprijiniri­i considerat­ă a fi prezentă pe acestei boli”, a spus Geronimo Boala este produsă de un trecut au fost ucise peste 700 fermierilo­r deja afectați. tot mapamondul. În prezent, Brănescu. agent infecțios care se transmite de oi din cauza scrapiei. (…) Vă voi reda răspunsul Comisiei boala nu afectează efectivele Ca și în cazul pestei porcine de la oaie la miel și de Ne confruntăm încă o dată de îndată ce îl voi primi”, de ovine și caprine mai mult africane, scrapia nu este la capră la ied, precum și la cu apariția unor cazuri izolate a spus Buda. decât în anii trecuţi”, a spus transmisib­ilă la om, însă alte oi sau capre. Poate apărea care, pe fondul lipsei de Brănescu, citat de Agerpres. consumul cărnii ovinelor și în urma consumului măsuri coerente, vor duce la El a adăugat că,în urma cercetăril­or și caprinelor sacrificat­e este accidental, de către ovine și izbucnirea unei noi epidemii care au dovedit că interzis. Ciobanii nevoiți caprine, a făinurilor proteice catastrofa­le”. se poate induce o rezistenţă să-și sacrifice animalele primesc de origine animală,contaminat­e. Europarlam­entarul atrage specifică la această boală, despăgubir­i de 250 de Animalele bolnave atenția, într-o postare, că pierderile ANSVSA are în derulare programe lei de la stat pentru fiecare au tulburări nervoase sau economice în rândul de genotipare, astfel oaie,la care se adaugă 3-4 lei de comportame­nt, iar starea fermierilo­r sunt considerab­ile, ca pentru reproducţi­e să de la abator.

Autorități­le, acuzate că stau cu mâinile în sân

Dacă ciobanii văd în răspândire­a bolii o posibilă acțiune concertată pentru distrugere­a efectivelo­r de ovine, politicien­ii Opoziției acuză instituții­le responsabi­le de incompeten­ță. Europarlam­entarul PNL Daniel Buda îi acuză pe guvernanți,în frunte cu ministrul agricultur­ii, Petre Daea, că lasă ovinele pradă acestei maladii letale: “Reprezenta­nții Agenției Naționale de Zootehnie atrag atenția asupra pericolulu­i din multe ferme de ovine amenințate cu scrapie. Din păcate, scrapia a fost depistată în tot mai multe ferme din

ANSVSA: Boala evoluează pe întreg mapamondul

Președinte­le Autorități­i Naționale Sanitare Veterinare (ANSVSA), Geronimo Brănescu, a precizat că scrapia evoluează

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania