Antho­ny Eso­len: Nu po­ţi avea o cul­tu­ră a vi­e­ţii fă­ră o cul­tu­ră

Romania Libera - - Special - Tra­du­ce­re din re­vis­ta „Cri­sis“de Ni­nel Ga­nea

Ar tre­bui să fie lim­pe­de că es­te mult mai ușor să dis­tru­gi de­cât să con­stru­i­ești. O bom­bă sau o ghi­u­lea ar pu­tea pul­ve­ri­za într-o se­cun­dă ca­te­dra­la con­stru­i­tă în cin­ci­zeci de ani de mâini și mi­nți ome­nești.

Ce es­te ade­vă­rat pen­tru clă­diri es­te ade­vă­rat și pen­tru cul­tu­ră în ge­ne­ral.

În pri­me­le și întu­ne­ca­te­le zi­le al ce­lui de-Al Doi­lea Răz­boi Mon­dial, bri­ta­ni­cii de la Dun­kirk, ca­re ave­au în spa­te ma­rea, iar în față ar­ma­ta ger­ma­nă, au tri­mis aca­să un me­saj for­mat din trei cu­vin­te: „Și da­că nu“. A fost un me­saj fa­bu­los de­oa­re­ce, chiar da­că ger­ma­nii reușe­au să-l in­ter­cep­te­ze și să-l de­crip­te­ze, nu le-ar fi fo­lo­sit la ni­mic. „Și da­că nu“... ce?

Dar ar­ma­ta știa că en­gle­zii vor înțe­le­ge. Era mai mult de­cât un me­saj pri­vind stra­te­gia. Prin­dea ese­nța răz­boi­u­lui însuși, o bă­tă­lie pen­tru su­pra­vi­ețu­i­rea cul­tu­rii și ci­vi­li­zați­ei eu­ro­pe­ne în fața idei­lor bol­na­ve ale ce­lui de-Al Trei­lea Rei­ch. Sur­sa ci­ta­tu­lui pro­vi­ne din po­ves­tea ce­lor trei ti­neri evrei Șa­drac, Meșac și Abed-Ne­go, cap­ti­vi în Ba­bi­lo­nul an­tic, ca­re au re­fu­zat să slu­je­as­că și să se închi­ne în fața sta­tu­ii re­ge­lui Na­bu­co­do­no­sor. Re­ge­le, plin de mânie, i-a che­mat înain­tea sa și le-a ce­rut să se ple­ce, alt­fel îi va arun­ca în cup­to­rul de foc. Re­pli­ca lor a fost băr­bă­te­as­că și di­rec­tă: „Da­că, într-ade­văr, Dum­ne­zeul nos­tru Că­ru­ia Îi slu­jim poa­te să ne sca­pe, El ne va scă­pa din cup­to­rul cel cu foc ar­ză­tor și din mâna ta, o, re­ge! ȘI chiar DA­CĂ NU ne va scă­pa, ști­ut să fie de ti­ne, o, re­ge, că noi nu vom slu­ji dum­ne­zei­lor tăi și înain­tea chi­pu­lui de aur pe ca­re tu l-ai așe­zat nu vom că­dea la pă­mânt!“. Bri­ta­ni­cii s-au pus atunci pe tre­a­bă. Erau oa­meni obișnu­iți, ori­ci­ne avea o bar­că și o ini­mă ca­re bă­tea căl­du­ros pen­tru Dum­ne­zeu și ța­ră. Au tre­cut Ca­na­lul, sfi­dând ina­mi­cii, și au sal­vat mai bi­ne de 300.000 de sol­dați.

Întâmpla­rea sur­prin­de mai mult de­cât un lim­baj co­mun. Sur­prin­de un mod co­mun de viață, o per­spec­ti­vă co­mu­nă asu­pra vi­eții. Cu­vin­te­le mă­rețe ale ve­chii Bi­blii a Re­ge­lui Ia­cob, o ope­ră de înal­tă cul­tu­ră, erau de­ja de mult timp ca­pa­bi­le să in­spi­re și să însu­flețe­as­că vi­eți­le oa­me­ni­lor sim­pli.

Acel me­saj nu ar pu­tea fi tri­mis astă­zi, nici în Anglia, nici în Ame­ri­ca. Ar fi de neînțe­les. Și nu pen­tru că s-a schim­bat cul­tu­ra. Ci pen­tru că a fost dis­tru­să, iar cei mai ener­gici de­mo­la­tori au fost toc­mai oa­me­nii ca­re ar fi tre­bu­it să ai­bă gri­jă de ea: învăță­tori, pro­fe­sori, oa­meni de stat, ar­tiști.

Tho­mas Mol­nar a vor­bit des­pre acest fe­no­men: „Cul­tu­ra a ajuns să însem­ne... tot ce­ea ce se întâmplă să atra­gă ate­nția unui grup: con­cer­te­le rock pen­tru lu­mea a treia înfo­me­ta­tă; cul­tu­ra dro­gu­ri­lor și alte sub­cul­turi; sec­te și cul­te; ex­ce­se și abe­rații se­xua­le; blas­fe­mii pe sce­ne­le te­a­tre­lor și pe ecra­ne; obi­ec­te ob­sce­ne și înfri­coșă­toa­re; înve­li­rea în plas­tic a Pont-Neuf sau a coas­tei ca­li­for­ni­e­ne; dis­tru­ge­rea fa­mi­li­ei și a altor in­sti­tuții; înfățișa­rea ci­u­dați­lor, a ab­je­cți­ei, a bol­na­vi­lor. Aces­te pro­du­se in­stant, me­ni­te să ofe­re sa­tis­fa­cție ime­dia­tă unei so­ci­e­tăți rup­te de ră­dă­cini și tra­diție, nea­gă fun­cția me­di­e­rii și a ma­tu­ri­ză­rii în fa­voa­rea in­co­e­ren­tu­lui, a lip­sei de for­mă și a res­pin­gă­to­ru­lui“.

Toa­te aces­tea se întâmplă într-o sin­gu­ră zi la școa­la dum­nea­voas­tră, la CBS, BBC, CBC, The New York Ti­mes, Gug­gen­heim, Broad­way, Har­vard, Hol­ly­wood, Cos­mo­po­li­tan, pe ca­na­lul Play­boy Chan­nel, pe Yo­ung Adult Fic­ti­on, în să­li­le Con­gre­su­lui, cu Plan­ned Pa­ren­thood și ma­ga­zi­nul „Adult“fă­ră fe­res­tre. Ne do­rim să ne creștem ti­ne­rii într-o cul­tu­ră a vi­eții. Foar­te bi­ne și fru­mos! Dar asta înse­am­nă că avem ne­voie de o cul­tu­ră, iar așa ce­va nu se întâmplă de la si­ne, mai ales astă­zi, când toa­te fo­rțe­le „edu­cați­ei“și ale in­dus­tri­ei di­ver­tis­men­tu­lui lo­vesc toc­mai împo­tri­va po­si­bi­li­tății cul­tu­rii. Ima­gi­nați-vă un loc dis­trus com­plet. Fi­e­ca­re clă­di­re ve­che și vene­ra­bi­lă a fost fă­cu­tă mo­loz. Oa­me­nii se ușu­re­a­ză pe stra­dă. Une­ori, fac aco­lo și sex. „Mu­zi­ca“ lor es­te puțin mai mult de­cât mor­măi­turi și ge­me­te. Con­du­că­to­rii lor sunt co­ru­pți. Sunt su­te de mii de că­rți ve­chi în mor­ma­nul de pia­tră și ci­ment ca­re fu­se­se pe vre­muri bi­bli­o­te­ca. Ma­jo­ri­ta­tea aces­tor că­rți sunt cu mult pes­te pu­te­rea oa­me­ni­lor de a ci­ti. Îl iau în de­râde­re și în bat­jo­cu­ră pe Sha­kes­pe­a­re pen­tru că nu-l înțe­leg. Nu au au­zit nici mă­car de Ver­gi­liu. Mu­lți oa­meni se de­dau la ca­ni­ba­lism.

Însă se poa­te să mai ai o amin­ti­re înde­păr­ta­tă a unui fel de viață mai fru­mos. Așa­dar, ai ajuns la un ade­văr im­por­tant. Es­te com­plet de neînțe­les pen­tru ma­jo­ri­ta­tea ce­lor ca­re scor­mo­nesc prin mo­loz, ca­re te iau în de­râde­re și te nu­mesc pu­ri­tan, nean­der­tha­lian, că­lu­găr me­di­e­val, ne­bun, un dușman al să­ra­ci­lor ș.a.m.d. Ade­vă­rul tău sim­plu es­te ur­mă­to­rul: es­te greșit a mânca oa­meni. Ei bi­ne, ace­as­ta nu es­te nea­pă­rat o re­ve­lație, dar es­te un înce­put. Așa­dar, ce vei fa­ce? Vei fi mu­lțu­mit să spui „co­pi­ii mei vor fa­ce tot ce fac cei­la­lți, dar nu vor mânca oa­meni“? Vor fi su­boa­meni și sub­cul­tu­ra­li­zați, dar gus­tu­ri­le lor cu­li­na­re vor fi mă­car un pic mai ra­fi­na­te? Asta e tot? Vei spu­ne „fa­mi­lia noas­tră nu es­te an­tro­po­fa­gă, dar ne vom tri­mi­te co­pi­ii să fie învățați de ace­lași pro­fe­sor ca toți cei­la­lți co­pii“, cel cu pri­vi­rea per­ver­să, ca­re se bă­lă­cește în mur­dă­rie, dis­prețu­i­tor față de ori­ce înțe­lep­ci­u­ne a tre­cu­tu­lui? În acest punct se află astă­zi pă­ri­nții pro-viață.

Ar tre­bui să aștep­tăm o mână de aju­tor din lo­curi pre­cum Ya­le? Aces­te uni­ver­si­tăți spon­so­ri­ze­a­ză ex­hi­biți­o­nis­mul se­xual cu târfe și co­mer­cia­nți de ju­că­rii se­xua­le. Aju­tor de la școa­la lo­ca­lă? Ar fi ca și cum te-ai aștep­ta să spu­nă ne­cu­ra­tul ru­gă­ci­u­nea cu ti­ne. Nu te poți aștep­ta la aju­tor din par­tea „cul­tu­rii“, pen­tru că nu mai exis­tă o cul­tu­ră, doar res­tu­ri­le a ce­ea ce era pe vre­muri o cul­tu­ră.

Ce vei fa­ce atunci? Întoar­ce-te, omu­le! Es­te tim­pul să re­faci și să re­con­stru­i­ești.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.