Să ne bu­cu­răm du­mi­ni­că! Se sfin­ţește Ca­te­dra­la Mântu­i­rii Ne­a­mu­lui!

Romania Libera - - Opinii -

Du­mi­ni­că are loc sluj­ba de sfi­nți­re a Ca­te­dra­lei Mântu­i­rii Ne­a­mu­lui. Pro­ba­bil cel mai im­por­tant, mai înă­lță­tor și mai însu­fleți­tor mo­ment al Cen­te­na­ru­lui.

Ge­ne­rația mea poa­te fi mândră că a reușit Re­vo­luția, dă­râma­rea unui re­gim ti­ra­nic, an­ti­creștin. Atunci, ti­neri fi­ind, n-am si­mțit emoți­i­le la am­pli­tu­di­nea ma­xi­mă. Nici când am in­trat în NATO și am ade­rat la UE – de­ca­lo­gul ge­ne­rați­ei me­le, așa cum ni l-a pre­di­cat Se­ni­o­rul – n-am fost atât de en­tu­ziaști. Azi e pri­lej de ma­xi­mă fe­ri­ci­re.

Poa­te că acum 28 de ani n-am ști­ut să ne bu­cu­răm des­tul. Fa­cem par­te din­tr-o ge­ne­rație împli­ni­tă abia de acum înco­lo. În vre­mu­ri­le trăi­te de noi s-a ri­di­cat cel mai im­por­tant și mai ge­ne­ros tem­plu al or­to­do­xis­mu­lui, Ca­te­dra­la Mântu­i­rii Ne­a­mu­lui, un sanc­tuar al bi­ne­cu­vântă­rii Dom­nu­lui, ca­re va ră­mâne în me­mo­ria tim­pu­lui drept una din­tre ce­le mai trai­ni­ce zi­diri ale Bi­se­ri­cii Orto­do­xe. Pen­tru împli­ni­rea vi­su­lui Re­gi­nei Ma­ria, ge­ne­rații între­gi au tru­dit, dar n-au reușit să îna­lțe ma­re­le tem­plu al închi­nă­rii că­tre uni­cul nos­tru stă­pân, Dum­ne­zeu.

Ca­te­dra­la Mântu­i­rii Ne­a­mu­lui e în pri­mul rând o fău­ri­re în me­mo­ria mar­ti­ri­lor ne­a­mu­lui, a mi­li­oa­ne­lor de os­tași ro­mâni mo­rți fă­ră lu­mâna­re pe tă­râm străin. Poa­te e mo­men­tul să le aprin­dem lu­mi­na în cel mai sfânt lă­caș al crești­nă­tății din zo­na de est a Eu­ro­pei. Să le adu­năm su­fle­te­le la ma­rea noas­tră săr­bă­toa­re crești­nă.

Si­gur că ne bu­cu­răm. Ge­ne­rația mea a reușit ce alții doar au vi­sat.

E tim­pul să ne ru­găm pen­tru pa­triar­hii noștri ple­cați la ce­ruri, pen­tru epis­co­pii uciși în tem­nițe­le co­mu­nis­te, pen­tru ță­ra­nii sim­pli ca­re au luat ca­lea mu­nți­lor aștep­tând ame­ri­ca­nii. Vi­sul nu le-a pu­tut fi mi­tra­liat. El se împli­nește azi prin re­a­li­tăți­le pe ca­re le trăim. Vi­ne Pa­triar­hul Con­stan­ti­no­po­lu­lui. E o da­ti­nă a Bi­se­ri­cii de Ră­să­rit ca Întâis­tă­tă­to­rul Bi­se­ri­cii de Ră­să­rit să adu­că ha­rul. Să bi­ne­cu­vânte­ze zi­di­rea. Se spu­ne că ci­ne va par­ti­ci­pa la sluj­ba reînvi­e­rii noas­tre întru Hri­sos, Împă­ra­tul fă­ră de moar­te, că­ru­ia îi închi­năm zil­nic ru­gă­ci­u­ni­le noas­tre, îi po­ves­tim în gând gri­ji­le și su­fe­ri­nțe­le, pen­tru a fi mai zdra­ve­ni și mai între­mați în a ne du­ce mai de­par­te mi­si­u­nea crești­nă, va fi mai fe­ri­cit.

Bu­ni­cul meu, pro­to­po­pul Moi­se din Ghi­lad, de un­de mi se tra­ge și nu­me­le (Ghi­la­dul fi­ind o co­mu­nă din ju­dețul Ti­miș), a fă­cut par­te din so­bo­rul de pre­oți ce a sfi­nțit Ca­te­dra­la Orto­do­xă din Ti­mișoa­ra, pro­ba­bil cel mai vene­rat loc din orașul meu și po­si­bil cel mai trai­nic. Fă­ră voi­nța Re­ge­lui Mi­hai, a mi­tro­po­liți­lor bă­nățeni, a pa­triar­hu­lui de atunci nu am fi avut o fru­mu­sețe de ca­te­dra­lă me­tro­po­li­ta­nă, de in­spi­rație bi­zan­ti­nă.

Vor­besc mu­lți des­pre pri­be­gie. Mai exis­tă se­meni de-ai noștri triști. Su­fe­rim ală­turi de su­fe­ri­nța ce­lor împo­vă­rați de gri­ji, de bo­li și de dez­nă­dej­de. Du­mi­ni­că avem pri­le­jul să-l slă­vim pe Dum­ne­zeu, să in­vo­căm ală­turi de Pa­triarh, de pre­oții ca­re îi vor fi ală­turi, de epis­co­pi și de mi­tro­po­liți și să ne ru­găm pen­tru ier­ta­rea pă­ca­te­lor se­me­ni­lor noștri, să ne ru­găm pen­tru întoar­ce­rea ce­lor ră­tă­ciți la da­ti­ni­le și tra­diți­i­le noas­tre mi­le­na­re.

Cre­di­nța în Dum­ne­zeu ne-a fă­cut să re­zis­tăm pes­te do­uă mii de ani în ca­lea fur­tu­ni­lor.

Ca­te­dra­la Mântu­i­rii Ne­a­mu­lui are hra­mul tu­tu­ror sfi­nți­lor. Vor fi po­me­niți atât cei ca­re ne-au întă­rit spi­ri­tul de ve­a­curi, cât și oa­me­nii sim­pli ca­re le-au pur­tat cu cin­ste nu­me­le de-a lun­gul vi­eții.

Să ne bu­cu­răm! Nu cred că exis­tă un creștin ca­re să nu se bu­cu­re du­mi­ni­că.

Ca­te­dra­la e un me­saj că­tre vi­i­tor al ce­lor ca­re au fost vred­nici de o ase­me­nea te­me­lie întru Hris­tos.

Nu ne te­mem. În spa­te­le nos­tru stă arma­ta de îngeri. Ce po­por din lu­me mai poa­te in­vo­ca un per­so­naj ase­me­nea lui Brânco­ve­a­nu, cel ca­re a de­cis să-și ape­re cre­di­nța cu prețul jert­fei co­pi­i­lor săi? Ca­re voi­e­vod al lu­mii a mai ri­di­cat atâtea lă­cașuri de cult pre­cum Ște­fan cel Sfânt?

Nu ne te­mem. De par­tea noas­tră e is­to­ria. Ală­turi de noi sunt crești­nii. Pur­tăm lu­mi­na ce­lor ce nu mai sunt prin­tre noi, spre veșni­ca lor po­me­ni­re.

Toa­te aces­tea fi-vor împli­ni­te, prin pu­te­rea da­tă de Dum­ne­zeu ie­rar­hi­lor Bi­se­ri­cii Orto­do­xe, vre­mel­ni­ci­lor con­du­că­tori, con­struc­to­ri­lor și cal­fe­lor ce au tru­dit pen­tru zi­ua înă­lță­rii. Deși nu se spu­ne acum în Post, aș spu­ne: Hris­tos a înviat și pen­tru noi. Noi, ro­mânii ca­re nu ne-am tră­dat ori­gi­ni­le crești­ne, nu ne-am vândut lif­te­lor străi­ne, am ră­mas să măr­tu­ri­sim voia lui Dum­ne­zeu.

Ne bu­cu­răm pen­tru că trăim acest mo­ment mag­ni­fic, unic în is­to­ria or­to­do­xis­mu­lui.

Ne bu­cu­răm pen­tru că avem ală­turi de noi toți sfi­nții. Ne bu­cu­răm că fa­cem par­te din­tre cei ca­re se bu­cu­ră la zi­diri trai­ni­ce.

Unul din­tre ma­rii pro­fe­sori ai Uni­ver­si­tății Bu­cu­rești, Ci­ce­ro­ne Po­ghirc, avea să ros­te­as­că o ma­xi­mă is­to­ri­că: Bi­se­ri­ci­le orto­do­xe au bo­lți ro­tun­de, li­ne, pen­tru a nu-l înțe­pa pe Dum­ne­zeu pre­cum ce­le ca­to­li­ce. Si­gur că bi­se­ri­ci­le frățești ne-au fă­cut să re­zis­tăm împreu­nă la asal­tul bar­ba­ri­lor și al ne­crești­ni­lor.

Se cu­vin cal­de mu­lțu­miri și închi­nări su­fle­tești Pa­triar­hu­lui Da­ni­el, cti­tor al Ca­te­dra­lei Mântu­i­rii Ne­a­mu­lui.

Să ne bu­cu­răm, dra­gi creștini! Să ne bu­cu­răm!

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.