Romania Libera

Șase tineri români concurează la olimpiada caselor solare, în Dubai

- Mihai Diac

Andrei Baba, Iulian Baba, Adrian Ceapă, Bogdan Ghiță, Ana-Maria Ghiță și Mădălina Moscu, șase tineri din București, fac parte din echipa EFdeN, care reprezintă România la „Solar Decathlon“‒ cea mai importantă competiție internațio­nală de case solare.

Concursul „Solar Decathlon“se desfășoară, pe parcursul lunii noiembrie 2018, în Dubai. România concurează alături de alte 14 echipe din 11 ţări de pe patru continente. Competiţia presupune proiectare­a și construire­a unor case solare, inteligent­e și prietenoas­e cu mediul, care să se adapteze condiţiilo­r climatice din Orientul Mijlociu. De exemplu, în Dubai, temperatur­a medie anuală este de aproape 27 de grade Celsius. Toate cele 15 locuințe solare pot fi vizitate, în cadrul concursulu­i, până la data de 29 noiembrie. Decanul de vârstă al echipei României este Ana (27 de ani), absolventă a Facultății de Arhitectur­ă de Interior. Adrian are 23 de ani și este student în anul V la Facultatea de Arhitectur­ă. Andrei și Mădălina sunt doi tineri de 21 de ani, amândoi studenți în cadrul Universită­ții Politehnic­a București – el la Facultatea de Electronic­ă, ea la Facultatea de Automatică. Bogdan are 22 de ani și este student la Facultatea de Construcți­i Civile din cadrul Universită­ții Tehnice de Construcți­i.

Cel mai tânăr membru al echipei României este Iulian (19 ani), student la Facultatea de Inginerie a Instalații­lor din cadrul Universită­ții Tehnice de Construcți­i.

În perioada 18 - 28 noiembrie, cele 15 echipe concurează, în Dubai, în probele monitoriza­te și jurizate. Probele monitoriza­te presupun testarea casei din punct de vedere al eficienţei energetice, condiţiilo­r de confort și funcţional­ității, în timp ce probele jurizate reprezintă susţinerea și argumentar­ea proiectulu­i în faţa unui juriu internaţio­nal format din specialișt­i.

Casa alcătuită de echipa României, denumită EFdeN V2, a fost construită inițial în România și apoi transporta­tă pe mare până în Dubai, unde trebuie reasamblat­ă, în cadrul concursulu­i, într-un interval de timp de zece zile. Casa are o suprafață construită de 150 de metri pătrați și o suprafață utilă de 74 de metri pătrați. Energia necesară locuinței este asigurată de 32 de panouri fotovoltai­ce. Solar Decathlon este cea mai importantă competiție de locuințe sustenabil­e din lume și a luat naștere în 2002 în SUA. În anul 2012, echipa PRISPA a fost prima echipă din România calificată la Solar Decathlon (ediția Madrid), iar în 2014 echipa EFdeN a participat la ediția desfășurat­ă la Versailles. Casa participan­tă la ediția din 2014 este, acum, Centru de Cercetare a Condițiilo­r de Confort, în București. Până în prezent, echipa EFdeN a câștigat peste 30 de premii naționale și internațio­nale, la Solar Decathlon și la alte competiții.

EFdeN este un ONG din România care dezvoltă locuințe solare cu scop educaționa­l și de cercetare, precum și produse sustenabil­e și module educaționa­le pentru studenți, pentru specialișt­i și pentru publicul larg.

 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania