Alianţa României cu Polonia, singurul interes geostrategic al SUA în Europa

Interesele de securitate ale Europei Occidentale au devenit divergente faţă de cele ale SUA, superputere care se bazează ca aliaţi în această parte de lume pe Polonia şi România în încercarea de a limita orice aspiraţii de hegemonie ale Rusiei. George Friedman, fondatorul furnizorului de informaţii şi prognoze geostrategice Stratfor, a explicat studenţilor români de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), cu o sinceritate brutală, noul context geopolitic, care sunt interesele americane în zonă, care sunt marjele de acţiune pe care le au şi până unde să avem aşteptări ca aliaţi.

Friedman, absolvent al City College of New York şi doctor în ştiinţe politice la Cornell University, se uită la previziunile sale din anul 2007 şi spune că acestea s-au adeverit. El afirma atunci că Rusia se va ridica din nou şi va redeveni agresivă. Singurul răspuns de apărare va fi proiectul Intermarium, promovat iniţial în perioada interbelică de generalul polonez Józef Piłsudski, erou al recâştigării independenţei Poloniei, şi care ar trebui să cuprindă spaţiul dintre Marea Baltică şi Marea Neagră.

„Mările vor deveni critice, iar ţările dintre ele vor avea un interes comun şi necesitatea de a acţiona împreună”, spune geostrategul american, adăugând că SUA vor deveni parte a acestei structuri informale. Spre deosebire de alte părţi ale Europei, Polonia şi România contează, aceasta fiind cea mai importantă alianţă geopolitică din zonă, în opinia americanilor. Născut la Budapesta în anul 1949, Friedman spune că şi Ungaria ar trebui să devină parte a proiectului, dar momentan alege să-şi joace propriul joc.

Care sunt interesele (eterne) ale Americii

SUA sunt o putere insulară. Imediat ce pune piciorul pe pământ, este copleşită numeric şi pusă în pericol. America de Nord este o insulă între două oceane. „Voi trăiţi şi muriţi în funcţie de Carpaţi. Noi murim şi trăim în funcţie de Atlantic şi Pacific”, spune Friedman, care înainte de a se lansa în economia privată a lucrat pentru o serie de entităţi gravitând în jurul Departamentului Apărării al SUA.

Politica externă americană a avut constanţă în ultima sută de ani, cu două obiective: primul este ca SUA să fie putere dominantă la Atlanticul de Nord şi Pacific prin forţa flotei sale comerciale, iar al doilea acela de a nu lăsa nicio putere hegemonică să se ridice în Eurasia, astfel încât să poată mobiliza resursele şi oamenii pentru ca apoi, construind o flotă puternică, să poată provoca America.

SUA au stat departe de Primul Război Mondial. Au intrat abia în momentul în care ţarul a abdicat şi au adus în numai 6 luni nu mai puţin de 1 milion de combatanţi. Ulterior, Germania s-a ridicat din nou şi a aplicat aceeaşi strategie, scoţând Franţa din război şi atacând Rusia. Poziţia iniţială a SUA a fost identică: nu avem de-a face. Nu era pentru că erau izolaţionişti întrucât erau profund implicaţi în China şi Filipine. Cum Franţa a căzut în 6 săptămâni, iar Germania avansa pe Frontul de Răsărit, America a intrat din nou în războiul european în ultimul moment, prin debarcarea din Normandia, în anul 1944.

De ce se deteriorează relaţia transatlantică

Înţelegând ameninţarea sovietică, americanii au rămas în Europa şi după război. Au fost aliaţi cu ţările vest-europene, care au priceput realitatea: „Aveau un inamic. Era în centrul Europei. Nu ştiau cât de departe intenţionează să meargă. Avea 5.000 de tancuri”.” Erau realităţile geopolitice care cereau această alianţă.

În prezent, europenii percep ameninţarea de la est ca fiind minimă şi, în mod raţional, au redus capacităţile militare, ceea ce îi nemulţumeşte pe americani. Regula de bază pentru o alianţă militară este să ai armată, spune Friedman. „Fără armată, este un cocktail. Cei de la Bruxelles sunt excelenţi la cocktailuri.”

Europenii vor să păstreze NATO ca un simbol al angajării SUA în apărarea Europei, dar nu o văd ca pe un angajament dacă trupele americane sunt în Polonia şi România. O văd ca pe o provocare. „Ei cred că este o problemă cu Rusia, SUA provoacă Rusia şi ar vrea să nu mai facem asta. Noi nu ascultăm”, afirmă geostrategul care în anul 2015 a părăsit Stratfor, pentru noua sa companie, Geopolitical Futures.

Europenii nu mai angajează cheltuieli militare nu pentru că sunt incompetenţi sau leneşi, ci pentru că aşa sunt interesele geostrategice. Ei ştiu că Rusia, pentru a ajunge în Europa de Vest, ar trebui să atace întâi Polonia şi România, iar SUA se vor implica urmărind propriile interese. Prin urmare, lasă în seama lor efortul militar şi de cheltuieli.

Care este reacţia la Washington? „America vede în NATO o problemă”, spune Friedman, adăugând că alianţa nord-atlantică este irelevantă pentru SUA atât din motivul neangajării europenilor, cât şi al lipsei de susţinere pentru poziţia americană în Pacific, de fapt, partea lumii unde ei au sângerat cel mai mult. „Ca american cu doi fii în armată, eu la Pacific mă uit!”

Cerinţele strategice ale anului 2018 nu mai sunt îndeplinite de NATO, din punctul de vedere american. „Relaţia transatlantică este încordată nu pentru că Donald Trump este un ticălos – este un ticălos –, nici pentru că Macron este scund – este foarte scund –, este încordată de fundamentele geopolitice”, rezumă Friedman.

Cât putem conta pe americani

Prin contrast, Polonia şi România apar ca aliaţi naturali. Problema este că SUA nu pot aduce masiv trupe să staţioneze având în vedere angajamentele la nivel global. Este ţinută o forţă minimă, astfel încât dacă ruşii trec graniţa în România, ar trebui să omoare americani, ceea ce ar înnebuni America. „Ţărilor nu le place ca America să înnebunească”, spune fondatorul Stratfor.

Planul este acela din timpul Războiului Rece, de a aduce întăriri. Acesta presupune debarcarea la Cherbourg, în Franţa, şi mărşăluirea rapidă a forţelor terestre prin Germania. Aici apare necunoscuta relaţiilor cu europenii şi înclinaţia acestora de a nu deteriora relaţiile cu Rusia. Ruşii nu vor ataca făţiş, spre exemplu, Lituania, ci vor face o provocare, pe care germanii şi francezii ar putea să vrea să nu o interpreteze ca un atac. Intervenţia SUA depinde de această decizie a europenilor. „Întrebaţi-i pe ei!”, spune Friedman.

Avertismentul său faţă de Rusia este interesant: „Vestea bună este că sunt mai slabi decât arată. Vestea proastă este că şi dacă sunt mai slabi decât par, tot sunt mai puternici... comparativ cu voi”.

Momentan, între Rusia şi România se interpune Ucraina, unde este un conflict îngheţat. „Din punctul de vedere al Americii, este o situaţie destul de satisfăcătoare. Ruşii sunt acolo, dar nu sunt la Carpaţi. Din punctul de vedere al Rusiei, este destul de satisfăcător. Americanii sunt aici, şi nu la Smolensk”, spune specialistul în relaţii internaţionale.

Americanii au interesul de a se opune unei eventuale ridicări a Rusiei ca putere hegemonică şi de aceea urmăresc să aibă un aliat în România. Au luat act că suntem aici. „România este unde este. Sunteţi aici de 100 de ani. Veţi fi şi peste 100 de ani”, a conchis Friedman.

George Friedman, fondatorul Stratfor: „Creșterea naţionalismului în Europa este rezultatul eșecului internaţionalismului“

Oficialii Uniunii Europene sunt în conflict cu unele ţări membre şi refuză să dea socoteală pentru propriile lor eşecuri. Este atitudinea care conduce la creşterea naţionalismului în Europa, conform lui George Friedman, specialist american în relaţii internaţionale. Aflat în România, fondatorul furnizorului de prognoze geostrategice Stratfor a fost întrebat la o conferinţă despre creşterea populismului în Europa. Nu este neapărat de acord cu termenul. „De fapt, ce se întâmplă în Europa este creşterea naţionalismului. Şi naţionalismul se ridică din cauza eşecului internaţionalismului”, a răspuns acesta.

În opinia sa, „UE nu a fost un succes”. S-a amestecat în vieţile interne ale ţărilor şi a acceptat ca sudul Europei să ajungă într-o poziţie catastrofală, cu şomaj de 1525%. Oficialii de la Bruxelles se mulţumesc să ofere justificări teoretice. Este ce fac şi specialiştii din SUA, care încearcă să explice indicatori economici deterioraţi din state precum Mexic şi San Salvador, dar măcar nu au responsabilitate, acestea nefiind în SUA.

Fundaţia democraţiei liberale, aminteşte Friedman, stă în dreptul de autodeterminare al naţiunilor, ceea ce înseamnă alegeri libere. UE nu respectă rezultatele alegerilor. Când sunt câştigători cei care nu le convin, spun că violează ceva.

Imaginea din afară este dezastruoasă: „Vedem acum UE în război cu Marea Britanie, amestecându-se în Irlanda, atacând Italia, atacând Polonia, atacând... România, Ungaria!” Este o idee nebunească să credem că vom avea o Uniune Europeană care să spună ţărilor ce să facă şi dacă ţările nu procedează în consecinţă, oficialii de la Bruxelles atunci să le atace. „Este originea creşterii populismului”, rezumă Friedman.

UE nu se achită de sarcini. În SUA, în anul 2008, când a apărut o catastrofă financiară, SUA au ajutat statele vulnerabile prin transferuri fiscale. Prin contrast, când în sudul Europei s-a întâmplat acelaşi lucru, iar semenii lor ar fi trebuit să îi ajute, germanii au spus: „Staţi aşa! Ăştia sunt, de fapt, greci!” În America nu se pune problema ca statul Texas să nu ajute statul New York. „Poate texanii nu ar vrea să ajute, dar nu au de ales”, spune Friedman.

Geostrategul american afirmă că în momentul de faţă nu e clar cum se autodefineşte Uniunea Europeană, dacă este federaţie sau dacă este organizaţie prin tratat. Deocamdată, este piaţa comună cea care funcţionează şi poate că lucrurile ar trebui să se limiteze aici. „Franţa nu ar trebui să spună Poloniei ce să facă judecătorii”, a conchis Friedman.