Ca­te­dra­la Na­ţi­o­na­lă a fost ri­di­ca­tă în po­fi­da ne­o­mar­xis­mu­lui glo­ba­list

Romania Libera - - Special - Ma­ri­us Ghi­le­zan

Ori­câte lif­te pă­gâne ar fi încer­cat să tul­bu­re mă­re­ţia zi­lei de du­mi­ni­că, când Sanc­ti­ta­tea Sa Bar­to­lo­meu, Întâis­tă­tă­to­rul Bi­se­ri­cii Bi­zan­ti­ne, venit din No­ua Ro­mă, să ofi­ci­e­ze ală­turi de Prea Fe­ri­ci­tul Da­ni­el, Pa­tria­rul Ro­mâni­ei, sfin­ţi­rea Alta­ru­lui Ca­te­dra­lei Na­ţi­o­na­le, bu­cu­ria zi­lei de ieri a crești­ni­lor ca­re nu s-au pre­dat noii or­dini im­pu­se de co­rec­ti­tu­di­nea po­li­ti­că a fost de­pli­nă.

Să ne bu­cu­răm că am bi­ru­it is­to­ria unei lun­gi aștep­tări. În ur­mă cu 140 de ani, Prin­ţul Ca­rol ce­rea Ca­me­rei Le­gi­u­i­toa­re apro­ba­rea pen­tru con­struc­ţia unei Ca­te­dra­le a Mântu­i­rii Ne­a­mu­lui. Pen­tru acest mă­reţ lu­cru a com­pus și un bu­get. Cri­ze­le suc­ce­si­ve nu i-au fă­cut po­si­bi­lă vre­rea.

În zi­ua de 20 mai 1920, ur­mașul său Fer­di­nand, con­si­de­rat cel Loial de că­tre ro­mâni, prin Hri­so­vul înain­tat Par­la­men­tu­lui, ce­rea ca slo­ve­le „Cu noi es­te Dum­ne­zeu” să ră­su­ne în Bi­se­ri­ca Mântu­i­rii, “pe ca­re sun­tem da­tori să o ri­di­căm în ca­pi­ta­la tu­tu­ror ro­mâni­lor, ca semn de mu­lțu­mi­re pen­tru aju­to­rul ce­lui Prea Înalt și ca sim­bol al uni­tății su­fle­tești a între­gu­lui neam și veșni­că po­me­ni­re ce­lor ră­po­sați pen­tru înfăp­tu­i­rea Ro­mâni­ei între­gi­te. Iar întru ace­as­ta slu­je­as­că-se de pil­dă bu­nii noștri stră­moși. Pil­dă să ne fie Ște­fan cel Ma­re, ca­re, du­pă lua­rea Chi­li­ei, mu­lțu­mi lui Dum­ne­zeu, dă­tă­to­rul bi­ru­i­nței, prin ri­di­ca­rea Mă­năs­ti­rii Put­na, de un­de a pur­ces atâta duh întă­ri­tor în vre­mi­le noas­tre de res­triște. Pil­dă să ne fie fău­ri­to­rul uni­tății noas­tre po­li­ti­ce de acum 318 ani, vi­te­a­zul Mi­hai Vo­e­vod, a că­rui mână s-a des­cleștat de pe sa­bia-i ful­ge­ră­toa­re ca să pu­nă o no­uă și pu­ter­ni­că pia­tră de te­me­lie Mi­tro­po­li­ei Ro­mânești din Alba-Iu­lia Arde­a­lu­lui, drept mu­lțu­mi­re Ce­lui Prea Înalt pen­tru bi­ru­i­nța îndrep­tăți­tei sa­le lup­te. Pil­dă să ne fie Ma­tei Vo­e­vod Ba­sa­rab, ca­re a se­mă­nat pă­mântul Ță­rii cu lă­cașuri dum­ne­zei­ești, ca mu­lțu­mi­re Ce­lui de Sus pen­tru aju­to­rul dat întru apă­ra­rea sfin­te­lor sa­le nă­zu­i­nțe. Iar aces­te lă­cașuri închi­na­tu-le-a el sfi­nți­lor mu­ce­nici os­tași în co­nști­i­nța drep­tei jert­firi a oște­ni­lor săi. Pil­dă să ne fie tot și­rul de stră­moși, înte­mei­e­tori de lă­cașuri dum­ne­zei­ești, pen­tru bi­ne­fa­ce­ri­le pri­mi­te de sus”, spu­nea loia­lul nos­tru Re­ge.

Vre­mu­ri­le nu l-au prea fe­ri­cit. Dum­ne­zeu l-a luat prea de­vre­me în lu­mea drep­ţi­lor. Re­gi­na Ma­ria, Ma­ma Ră­ni­ţi­lor, nu a gă­sit as­cul­ta­re la fi­ul său, nici la cla­sa po­li­ti­că.

Au venit cri­ze­le, ace­le trăiri lu­mești, în ca­re din când în când ni se ara­tă ză­dăr­ni­cia vi­e­ţii în lip­sa lui Hris­tos.

Să ne bu­cu­răm, am zis. Și ne-am bu­cu­rat. Crești­nii au sim­ţit sla­va și ha­rul mai mult de­cât fri­gul și îndu­ra­rea unui vânt os­til.

Pen­tru că la noi și ce­le sfin­te tre­bu­ie tul­bu­ra­te, s-a is­cat in­ci­den­tul cu pre­o­tul oprit să mai slu­je­as­că pe mo­tiv că din ac­ci­den­tul ru­ti­er în ca­re a fost im­pli­cat s-a sfârșit o via­ţă. A pre­fe­rat să-și dea foc în in­ter­sec­ţia din fa­ţa Ca­te­dra­lei căii dia­lo­gu­lui. Si­gur că bu­cu­ria împli­ni­rii unui se­col de aștep­tări ne-a fost preţ de câte­va cli­pe cu­tre­mu­ra­tă, dar nă­dej­dea că s-a împli­nit un vis mă­reţ, o ca­te­dra­lă mo­nu­men­ta­lă, va ră­su­na în me­mo­ria vi­i­to­ri­mii prin cre­ne­luri în pia­tră și șa­se clo­po­te, că ge­ne­ra­ţia noas­tră a fost vred­ni­că de con­struc­ţia ce­lui mai înalt lă­caș de cult or­to­dox. Nu a fost ușor. Ne­crești­nii au ri­di­cat mun­ţi de ocări, min­ţi­le tul­bu­ra­te de ide­o­lo­gii străi­ne lo­cu­lui au încer­cat să mi­ni­ma­li­ze­ze fău­ri­rea. Și așa ne gândim că ni­mic nu e ușor. Ori­ce con­struc­ţie pri­le­ju­i­ește atât tru­dă, dar și ne­caz. Ne­ca­zul ce­lor ce n-au pu­tut ză­dăr­nici lu­cra­rea mo­nu­men­ta­lă. Poa­te e mo­men­tul să ne amin­tim de Apos­to­lul Pa­vel ca­re spu­nea: „Ba mai mult, ne bu­cu­răm chiar și în ne­ca­zu­ri­le noas­tre”. El a vrut să se asi­gu­re că bu­cu­ria noas­tră nu es­te nu­mai în nă­dej­de, ci și în du­re­rea și în ne­ca­zu­ri­le ca­re înce­ar­că cre­din­ţa noas­tră și ca­re ne fac mai încre­ză­tori de fap­tul că sun­tem ade­vă­ra­ţii be­ne­fi­ciari ai nă­dej­dii sla­vei lui Dum­ne­zeu.

Vre­rea Dom­nu­lui a bi­ru­it. Sla­vă ce­ru­lui, sla­vă eroi­lor, sla­vă cle­ru­lui pen­tru împli­ni­rea unui vis se­cu­lar.

Ma­ri­le lă­cașuri de cult crești­ne din lu­me, fie că vor­bim de ce­le me­di­e­va­le, fie de ce­le mo­der­ne, au ce­va în co­mun: sunt proi­ec­te gran­di­oa­se închi­na­te lui Dum­ne­zeu și glo­ri­ei ce­rești de că­tre nați­uni re­cu­nos­că­toa­re, uni­te și cre­din­ci­oa­se. Ca­te­dra­le­le sau bi­se­ri­ci­le sunt ope­re de ar­tă și mi­nuni in­gi­ne­rești în ega­lă mă­su­ră. Sunt re­pre­zen­tări în pia­tră, sti­clă, me­tal și că­ră­mi­dă ale nați­u­nii înge­mă­na­te în ru­gă­ci­u­ne. Fi­rește, ave­au și un rol po­li­tic. Îți pu­te­ai da se­a­ma de mă­reția și pu­te­rea unei țări și din di­men­si­u­nea ca­te­dra­le­lor pe ca­re le con­stru­i­se.

În Bal­cani tro­na de mi­le­nii doar Ca­te­dra­la Sfânta So­fia din Con­stan­ti­no­pol. Era un sim­bol al mă­reți­ei Impe­ri­u­lui Bi­zan­tin și a re­li­gi­ei crești­ne. Atunci când Occi­den­tul se ri­si­pea, mo­nu­men­ta­la con­struc­ţie dă­dea o re­pli­că de cre­ne­luri și de mă­re­ţia bar­ba­ri­ei ce a ocu­pat Ve­chea Ro­mă.

Și sârbii s-au gândit la con­struc­ţia unei mă­re­ţii sim­bo­li­ce du­pă câști­ga­rea in­de­pen­den­ţei. Pla­nu­ri­le de con­stru­i­re a Ca­te­dra­lei Sf. Sa­va au înce­put în 1895, dar con­stru­cția efec­ti­vă va de­ma­ra la 10 mai 1935, în tim­pul dom­ni­ei Re­ge­lui Ale­xan­dru I, gi­ne­re­le Re­ge­lui Fer­di­nand și Re­gi­nei Ma­ria ai Ro­mâni­ei. Va­ra tre­cu­tă am ad­mi­rat mi­nu­nea mo­zai­cu­ri­lor cu pi­e­tre fi­ne. La fel ca bul­ga­rii.

Ori­ce pe­le­rin creștin cau­tă într-un oraș mai întâi tur­la bi­se­ri­cii și mult mai apoi ova­lul are­ne­lor de sport.

Avem, spre cin­stea cti­to­ri­lor, cea mai mă­re­a­ţă Ca­te­dra­lă din re­gi­u­ne. Pu­tea fi cea mai ma­re. Dar cum­pă­ta­rea Pa­triar­hi­ei a lă­sat loc de vene­ra­ţie la di­men­si­uni spi­ri­tua­le mai mari de­cât ce­le ale ar­ca­de­lor de pia­tră.

Să ne ne bu­cu­răm. A venit Bar­to­lo­meu, nu Ki­ril, cum bos­co­ro­de­au in­dig­na­ţii ca­re n-au să­dit un pom, dar­mi­te să ză­mis­le­as­că un rod întru cin­sti­rea sin­gu­ru­lui nos­tru stă­pân la ca­re ne închi­năm.

A fost frig în Ca­te­dra­lă, dar su­fle­te­le noas­tre împreu­nă au încăl­zit spi­ri­tua­li­ta­tea unui neam ce-l re­gă­sește me­reu pe Dum­ne­zeu, ori­cât de mul­te opre­liști s-ar iţi, pre­cum chi­ci­u­ra noap­tea. Și s-a fă­cut lu­mi­nă! Să ne bu­cu­răm.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.