„Șa­gu­niștii“– prin­tre frun­tașii Ma­rii Uniri

Romania Libera - - Opinii - PROF. DR. ALE­XAN­DRU VLAD CI­U­REA

Fi­e­ca­re zi ca­re ne apro­pie de 1 de­cem­brie 2018 mă obli­gă par­că să mă aplec și mai mult asu­pra is­to­ri­ei noas­tre. M-a pa­si­o­nat din­tot­de­au­na isto­ria, dar acum, fi­ind con­tem­po­ran cu Cen­te­na­rul Ma­rii Uni­rii, emoți­i­le sunt și mai mari. Cu atât mai mult cu cât, ca ab­sol­vent al Co­le­gi­u­lui Nați­o­nal „Andrei Șa­gu­na” de la Brașov, am avut pri­vi­le­gi­ul de a stu­dia la „um­bra” unor ade­vă­rați pa­tri­oți, oa­meni de stat ca­re au par­ti­ci­pat la ma­re­le eveni­ment. Am fost elev al ce­le­bru­lui li­ceu și am mers pe ace­le­ași co­ri­doa­re, am tre­cut prin ace­le­ași cla­se prin ca­re au pășit mul­te din­tre per­so­na­li­tăți­le Uni­rii.

Va­si­le Gol­diș a fost pro­fe­sor la Li­ceul „Andrei Șa­gu­na”

Unul din­tre frun­tașii ac­tu­lui de la Alba Iu­lia es­te Va­si­le Gol­diș, ca­re a pre­dat la „Andrei Șa­gu­na” is­to­rie, ro­mână și ma­ghia­ră timp de 12 ani. Un pro­fe­sor dur, des­cris ast­fel de Sex­til Pușca­riu: „Le­cți­i­le lui erau cla­re și ade­sea cal­de, dar îi lip­sea cu to­tul con­tac­tul cu ele­vii săi. Când co­bo­ra de la ca­te­dră, se îndrep­ta cu pași gră­biți că­tre ieși­re, fă­ră să se ui­te îna­poi. Foar­te in­te­li­gent și cult, el era su­pe­ri­or ce­lor mai mu­lți co­le­gi: foar­te bun ro­mân, el avea și un tem­pe­ra­ment de lup­tă­tor mi­li­tant”.

Va­si­le Gol­diș es­te cel ca­re scrie și Re­zo­luția de la Alba Iu­lia și o ci­tește în fața Ma­rii Adu­nări. Dar ro­lul lui Va­si­le Gol­diș es­te de­ter­mi­nant și în cur­sul eveni­men­te­lor ce au dus la Ma­rea Uni­re. Ală­turi de frun­tașii Par­ti­du­lui Nați­o­nal Ro­mân, a re­dac­tat la Ora­dea, pe 12 oc­tom­brie 1918, un do­cu­ment ce ur­ma să fie pre­zen­tat Par­la­men­tu­lui de la Bu­da­pes­ta. Cu­vin­te­le sa­le au ră­mas în is­to­rie: „Pe te­mei­ul drep­tu­lui fi­resc că fi­e­ca­re nați­u­ne poa­te dis­pu­ne, ho­tă­rî sin­gu­ră și li­be­ră de soar­ta ei - un drept ca­re es­te acum re­cu­nos­cut și de că­tre gu­ver­nul un­gar prin pro­pu­ne­rea de ar­mis­tițiu a mo­nar­hi­ei -, nați­u­nea ro­mână din Arde­al și Unga­ria do­rește să se fo­lo­se­as­că de acest drept ca, li­be­ră de ori­ce înrâu­ri­re străi­nă, să ho­tă­ras­că sin­gu­ră pla­sa­rea (așe­za­rea) ei prin­tre nați­u­ni­le li­be­re (…)”.

Lu­cian Bla­ga, elev al li­ceu­lui brașo­ve­an și par­ti­ci­pant la Ma­rea Adu­na­re

Încerc să îmi ima­gi­nez acel mo­ment… În mu­lți­me se afla un alt elev al Co­le­gi­u­lui „Andrei Șa­gu­na”, Lu­cian Bla­ga. El a des­cris at­mos­fe­ra de la Alba Iu­lia, măr­tu­rie pe ca­re o re­ci­tesc de­se­ori: „În di­mi­neața zi­lei de 1 de­cem­brie, ca la un sem­nal, lu­mea ro­mâneas­că a pur­ces spre Alba Iu­lia pe jos și cu că­ruțe­le. Era o di­mi­neață re­ce, de iar­nă. Pe o par­te a șo­se­lei se du­ce­au spre Alba Iu­lia, scârțâind prin fă­gașe­le ză­pe­zii, că­ruțe­le ro­mânești. Bu­che­te de chi­o­te și bu­cu­rie, al­că­tu­ind un sin­gur tir, iar pe ce­a­lal­tă par­te se re­tră­gea în ace­e­ași di­re­cție ar­ma­ta ger­ma­nă ce venea din Ro­mânia, tun du­pă tun, ca niște pumni strânși ai tă­ce­rii. La Alba Iu­lia nu mi-am pu­tut fa­ce loc în sa­la Adu­nă­rii. Ave­am, în schimb, avan­ta­jul de a pu­tea co­lin­da din loc în loc, toa­tă zi­ua, pe câmpul un­de se adu­na po­po­rul. Era o roi­re de ne­cre­zut. Pe câmp se înă­lțau, ici-co­lo, tri­bu­ne­le de un­de ora­to­rii vor­be­au nați­ei. Pe vre­mea ace­ea nu erau mi­cro­foa­ne, încât ora­to­rii, cu glas prea mic pen­tru atâta lu­me, tre­ce­au de la o tri­bu­nă la alta. În zi­ua ace­ea am cu­nos­cut ce înse­am­nă en­tu­zias­mul nați­o­nal, sin­cer, spon­tan, ire­zis­ti­bil, or­ga­nic, ma­siv, al ora­to­ri­lor de la tri­bu­nă”.

Din ga­le­ria de per­so­na­li­tăți a co­le­gi­u­lui fa­ce par­te și Octa­vian Go­ga, su­pra­nu­mit „Po­e­tul Uni­rii”.

Va­si­le Gol­diș i-a fost pro­fe­sor de lim­ba ro­mână. De alt­fel, Gol­diș l-a nu­mit mai târziu pe Octa­vian Go­ga „po­e­tul pă­ti­mi­rii noas­tre”. Iar Go­ga l-a nu­mit pe Gol­diș „pă­rin­te al pa­tri­ei”. Tână­rul elev frec­ven­ta cer­cul de li­te­ra­tu­ră al li­ceu­lui și îi im­pre­si­o­na pe das­că­li și co­le­gi cu ver­su­ri­le lui. De alt­fel, în ca­drul aces­tor so­ci­e­tăți cul­tu­ra­le ro­mânești s-a năs­cut și a cres­cut de-a lun­gul ani­lor de di­nain­tea Uni­rii acest ide­al, ace­as­tă do­ri­nță de a afir­ma cât mai răs­pi­cat spi­ri­tul nați­o­nal. Octa­vian Go­ga nu doar a scris, dar a fost și pe fron­tul din Do­bro­gea ca sim­plu sol­dat, iar mai apoi a de­venit mem­bru al Con­si­li­u­lui Nați­o­nal Ro­mân Pro­vi­zo­riu cre­at la Pa­ris în 20 sep­tem­brie 1918. Acest for a su­sți­nut în fața opi­ni­ei pu­bli­ce eu­ro­pe­ne ne­ce­si­ta­tea Ma­rii Uniri, iar Octa­vian Go­ga a fost cel ca­re a ți­nut un stră­lu­cit dis­curs la con­sti­tu­i­rea lui.

Un alt „șa­gu­nist” es­te Sex­til Pușca­riu, par­ti­ci­pant ac­tiv la uni­rea Bu­co­vi­nei cu ța­ra.

Du­pă stu­di­i­le li­ce­a­le la Brașov, Sex­til Pușca­riu își con­ti­nua stu­di­i­le la uni­ver­si­tăți din Ger­ma­nia, Fra­nța și Aus­tria. Es­te pro­fe­sor și apoi de­can al Fa­cul­tății de Fi­lo­so­fie din Cer­năuți, în pa­ra­lel edi­tând zia­rul „Gla­sul Bu­co­vi­nei”. În pri­mul nu­măr, 14 in­te­lec­tua­li sem­nea­ză un text fă­ră echi­voc – du­pă cum spu­ne și ti­tlul – „Ce vrem?”: „Vrem să ră­mânem ro­mâni pe pă­mântul nos­tru stră­moșesc și să ne ocârmu­im sin­guri, pre­cum o cer in­te­re­se­le noas­tre ro­mânești. Nu vrem să ce­rșim de la ni­meni drep­tu­ri­le ca­re ni se cu­vin”. Era 22 oc­tom­brie 1918.

Lis­ta „șa­gu­niști­lor” ca­re au par­ti­ci­pat la fa­ce­rea Ro­mâni­ei Mari es­te lun­gă și poa­te nu toți sunt cu­nos­cuți de ma­re­le pu­blic. Dar me­ri­tă amin­tiți: Ale­xan­dru La­pe­da­tu, Andrei Bârse­a­nu, au­to­rul po­e­zi­ei „Pe-al nos­tru ste­ag e scris Uni­re” sau Vir­gil Onițiu. Cu toții au con­tri­bu­it, de-a lun­gul ani­lor, la ce­ea ce Co­le­gi­ul „Andrei Șa­gu­na” de­veni­se în prag de Uni­re: „o po­doa­bă a ro­mânis­mu­lui ar­de­le­an”.

Și cu toții – ei, noi, cei de azi și cei de mâi­ne – am mers, mer­gem și vom mer­ge pe ace­le­ași co­ri­doa­re, sub ve­ghea mi­tro­po­li­tu­lui Andrei Șa­gu­na cel lu­mi­nos, cel hi­ro­to­nit cu ha­rul ce­ru­ri­lor, cel ca­re a pus, la 17 sep­tem­brie 1851, nu doar pia­tra de te­me­lie a șco­lii, ci a atâtor ide­a­luri de­veni­te fap­te. Cin­ste lor!

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.