Pe pă­rin­te­le Schlat­tner Dum­ne­zeu l-a vrut aici

Romania Libera - - Opinii - MA­RI­US GHI­LE­ZAN

De Cen­te­nar, mi-am pro­pus să vor­besc des­pre oa­meni fru­moși, des­pre fi­i­nțe plă­cu­te lui Dum­ne­zeu și des­pre plu­ra­lis­mul et­nic al po­po­ru­lui ro­mân.

Pă­rin­te­le Schlat­tner din Roșia, ju­dețul Si­biu, e o le­gen­dă vie, dar și un exem­plu al ma­rii tre­ceri de la Scho­pen­hauer la tăl­mă­ci­rea me­sa­je­lor con­ser­va­toa­re ale pă­mântu­lui că­ru­ia îi apa­rți­ne cu între­a­ga fi­i­nță.

„Când în pă­du­ri­le și mlaști­ni­le un­de astă­zi se află Ber­li­nul creștea pir, aici, în Tran­sil­va­nia, se cânta nem­ţește și se ros­te­au ru­gă­ci­uni la­ti­nești. Asta înse­am­nă ve­chi­mea să­se­as­că! Iar da­că astă­zi vă pot sa­lu­ta în lim­ba noas­tră co­mu­nă, ger­ma­na, acest lu­cru îl da­to­rez Pa­tri­ei me­le, Ro­mânia, ca­re ni­ci­o­da­tă nu ne-a inter­zis lim­ba ma­ter­nă, nici chiar în ace­le no­uă luni de zi­le, de la 23 au­gust 1944 la 9 mai 1945, când Re­ga­tul ro­mân s-a aflat în răz­boi cu Rei­ch-ul ger­man“– cu ast­fel de vor­be își întâmpi­nă pe­le­ri­nii.

Albul din pă­rul său e albul împli­ni­rii. În duh și spi­rit. E re­pli­ca ză­pe­zi­lor de altă­da­tă.

Din înă­lți­mea ce­lor 85 de ani și pos­tu­ra dre­ap­tă, as­cul­tându-i po­vețe­le, n-ai cum să nu fii mândru că ești con­tem­po­ran cu un ma­re ro­mân.

La fel ca mu­lți et­nici ger­mani, du­pă al doi­lea răz­boi mon­dial a pi­er­dut to­tul. Anii de pușcă­rii nu l-au înco­voiat. Co­mu­niștii i-au gă­sit ulu­i­toa­rea vi­nă de a nu cu­noaște pă­ca­tul de­lați­u­nii. Re­fu­zând să toar­ne, a îndu­rat fri­gul din tem­nițe­le co­mu­nis­te. Go­li­ci­u­nea su­fle­te­lor ră­tă­ci­te l-a împli­nit. L-au fă­cut să se înzdră­veneas­că. A lu­crat la mun­ci­le de jos. Ani de zi­le i s-a re­fu­zat drep­tul de a ur­ma cur­su­ri­le uni­ver­si­ta­re. L-a pa­si­o­nat hi­dro­lo­gia. În ti­ne­rețe ci­tea Scho­pen­hauer. Acum s-a lă­mu­rit cu el. În ce­le din ur­mă, co­mu­niștii l-au lă­sat să ter­mi­ne Te­o­lo­gia. N-ai cum să-ți fie frig avându-l în pre­aj­mă. Arde de nați­o­na­lism. De acel nați­o­na­lism lu­mi­nat des­pre ca­re vor­bea Iu­liu Ma­niu.

Cât de mai­es­tu­os poa­te su­na cu­vântul Pa­trie în gla­sul lui Egi­nald Nor­bert Schlat­tner. Cât de mic e vin­di­ca­ti­vul de pe por­ta­ti­vul Fa­ce­book ca­re con­tes­tă con­stru­cția Ca­te­dra­lei!?

Pri­vin­du-l și as­cul­tându-l, poți spu­ne că e un su­flet să­nă­tos. Vi­oi. Par­ti­ci­pa­tiv. Poar­tă o au­ră, în con­trast cu ne­gu­ra ce­lor ca­re re­fu­ză să-și vin­de­ce întu­ne­ri­cul, ha­lou.

Eu nu l-am cu­nos­cut. Dar i-am ci­tit de de­par­te gându­ri­le. Car­tea sa „Dum­ne­zeu m-a vrut aici“e un elo­giu adus nați­u­nii ro­mâne.

Pă­rin­te­le Schlat­tner păs­to­rește o bi­se­ri­că me­di­e­va­lă, ve­che de opt se­co­le, doar pen­tru șa­se-șap­te sași. La sluj­be­le lui vin pe­le­rini. Dar și or­to­do­cși. Și ți­gani.

Un spi­rit viu. O fi­i­nță plă­cu­tă lui Dum­ne­zeu, un măr­tu­ri­si­tor al înțe­le­ge­rii mul­ti­et­ni­ce n-are cum să nu fie oco­lit de spi­ri­tua­li­ta­te și de di­plo­mați.

Într-o vre­me în ca­re ro­mâni­lor le e ruși­ne că sunt ro­mâni, pă­rin­te­le l-a întâmpi­nat, se zi­ce, pe mi­nis­trul fe­de­ral Otto Schi­ly cu îndem­nul: „N-ai voie să vor­bești așa de fru­mos des­pre Ro­mânia, că nu te cre­de ni­meni“. Între­bat ce le-a spus de­le­gați­lor ger­mani de la cel mai înalt ni­vel, a răs­puns sim­plu că a do­rit să le de­mon­stre­ze că ro­mânii sunt eu­ro­peni prin vo­ca­ţie și ţi­nu­tă, că ace­as­tă ţa­ră vi­ne din is­to­rie cu „ac­qu­is“-ul co­mu­ni­tar însușit, pe ca­re-l și de­pășește la ca­pi­to­lul to­le­ran­ţă fa­ţă de mi­no­ri­tă­ţi. De la obraz, i-a spus înal­tu­lui oas­pe­te că, în Ger­ma­nia, da­că vrea să-și dea o fi­i­că la o școa­lă mu­sul­ma­nă nu poa­te. I-a re­co­man­dat să o adu­că în Ro­mânia, la Ba­ba­dag. I-ar mai fi spus, con­form sur­se­lor, că în Ro­mânia, un loc unic în Eu­ro­pa, abe­ce­da­rul se ti­pă­rește în ze­ce lim­bi. Nu exis­tă un po­por mai to­le­rant de­cât po­po­rul ro­mân. Sunt vor­be­le unui nea­mț mândru de pa­tria sa, Ro­mânia.

Când uno­ra le e greu să pri­ve­as­că o ca­te­dra­lă, când alto­ra nu le pri­esc înă­lță­ri­le spi­ri­tua­le, pă­rin­te­le Schlat­tner am­pli­fi­că ro­ua îndu­ră­rii (me­ta­fo­ra lui Cor­ne­liu Co­po­su) unui neam cu o tra­diție mi­le­na­ră, dar ca­re nu știe să fie mândru de ce­ea ce es­te.

La o con­fe­ri­nță in­ter­nați­o­na­lă, ți­nu­tă un­de­va în Po­lo­nia, le-ar fi spus ofi­cia­li­lor că des­pre do­uă lu­cruri n-a au­zit în ce­le trei zi­le ale lu­cră­ri­lor: des­pre Dum­ne­zeu și des­pre Ro­mânia. Se dis­cu­ta des­pre mult in­vo­ca­ta iden­ti­ta­te nați­o­na­lă.

Da­că aș avea pu­te­rea, l-aș in­vi­ta la sum­mit-ul din mai 2019 să le vor­be­as­că șe­fi­lor de stat și de gu­vern ai ță­ri­lor eu­ro­pe­ne des­pre ce­le do­uă lu­cruri ui­ta­te: Dum­ne­zeu și Ro­mânia. Din sa­tul său până în Si­biu sunt câți­va ki­lo­me­tri. Dar ani-lu­mi­nă de­păr­ta­re de nați­o­na­lis­mul pur, fer­me­că­tor, în sta­re să ro­de­as­că un pă­mânt greu de plă­mă­dit.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.