Romania Libera

Cupluri de artiști

-

Între 6 și 10 decembrie, în galeriile UAP din București și în alte spații de expunere, unde accesul publicului va fi gratuit, Uniunea Artiștilor Plastici din România organizeaz­ă evenimentu­l „Arte în București“, o selecție de lucrări din creația a peste 50 de artiști bucureșten­i. Tema expoziției din cadrul „Arte în București – 2018“a fost inspirată de amplele dezbateri ce au animat societatea românească în această toamnă pe tema familiei și a cuplului.

„Astfel, expoziția prezintă pentru prima dată publicului creațiile realizate de cupluri de artiști, împreună sau individual, cele care au rezultat ca urmare a unor afinități personale sau acelea care provin din familii de artiști, întinse uneori pe mai multe generații. Deși la selecția lucrărilor s-a avut în vedere cea mai înaltă calitate artistică, aceasta este o expoziție în primul rând despre autorii ei“, declară Călin Stegerean, curatorul „Arte în București – 2018“. Astfel, la galeriile de artă Orizont, UNA Galeria, Galateca, Mobius Gallery – UnSpațiu, Lavacow și Căminul Artei vor putea fi admirate lucrări expuse de 50 de artiști plastici români. Inaugurare­a acestei expoziții va avea loc pe data de 6 decembrie, ora 16.00, la UNA Galeria, printr-o masă rotundă cu titlul „Amoruri și genealogii artistice“, la care vor participa criticii și istoricii de artă Ruxandra Garofeanu, Magda Cârneci, Călin Stegerean și Ioana Marinescu. „Arte în București“are două mize importante – culturală și educativă –, urmărind să fie un reper în dezvoltare­a viitoarelo­r direcții culturale. În fiecare an, „Arte în București“a reușit să aducă arta vizuală mai aproape de publicul larg. Astfel, ediția din 2016, de exemplu, a stat sub semnul generic „In–variabil“și a centrat resursele de creativita­te pe explorarea micro-teritoriil­or urbane rezultate din fragmentar­ea structural­ă a orașului în care trăim.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania