Co­ri­gen­ţa preșe­din­te­lui la ma­te­ria de ba­ză

Romania Libera - - Prima Pagina - Ma­ri­us Ghi­le­zan

Klaus Wer­ner Io­han­nis re­fu­ză și a do­ua oa­ră să nu­me­as­că mi­niștri pro­puși de pre­mi­er, încăl­când De­ci­zia CCR nr. 98/2008, ca­re in­ter­zi­ce preșe­din­te­lui Ro­mâni­ei să re­fu­ze a do­ua pro­pu­ne­re pen­tru fun­cția de mi­nis­tru, în ca­zul unei re­ma­ni­eri gu­ver­na­men­ta­le.

Între­bat de că­tre un re­por­ter când va fa­ce pu­bli­ce mo­ti­ve­le re­fu­zu­lui, cel con­si­de­rat de că­tre o in­stan­ţă de ju­de­ca­tă drept “cum­pă­ră­tor de ca­se cu rea-cre­din­ţă”, pu­ţin strâmb, a spus că “are ar­gu­men­te de le­ga­li­ta­te, dar avem și ar­gu­men­te de opor­tu­ni­ta­te“. A anun­ţat că echi­pa sa lu­cre­a­ză la o ana­li­ză, fă­ră a men­ţi­o­na ce com­pe­ten­ţe au “ju­zii de mi­niștri”. Si­gur că e les­ne de pri­ce­put ci­ne-i fa­ce ar­gu­men­ta­ţia, că doar nu o să stea să chi­ţi­bușe­as­că

prac­tici con­sti­tu­ţi­o­na­le când gri­ji­le ale­ge­ri­lor pre­zi­den­ţia­le și ale “me­ri­ta­te­lor” va­can­ţe sunt atât de mari.

Sfi­de­a­ză și blo­che­a­ză sta­tul nu doar pen­tru a fi pe pla­cul nu­cleu­lui dur al re­zis­ten­ţei, ci și pen­tru a le fi pe plac cer­be­ri­lor ca­re dij­mu­i­esc mul­ti­na­ţi­o­na­le­le în nu­me­le “sfântu­lui duh” al si­gu­ran­ţei na­ţi­o­na­le.

În za­dar se aște­ap­tă o dre­ap­tă și cum­pă­ta­tă chib­zu­in­ţă. N-ai de la ci­ne să mai aștep­ţi. Omul încal­că cu bu­nă ști­in­ţă ori­ce pre­ve­de­re con­sti­tu­ţi­o­na­lă, ac­ţi­o­nând ase­me­nea lui Lu­do­vic al XIV-lea - “sta­tul sunt eu”, de par­că tu­bu­la­tu­ra se­cre­tă din­tre oa­me­nii pă­du­ri­lor și fi­cu­sul din pa­la­tul pre­zi­den­ţial ar avea vreo dis­po­zi­ţie le­ga­lă. Poa­te doar bi­no­mia­lă, dar și aia dea­su­pra le­gii.

Omul mai are no­uă luni de man­dat și cal­că toa­te pre­ve­de­ri­le con­sti­tu­ţi­o­na­le, pen­tru că știe că nu mai e timp pen­tru sus­pen­da­rea sa.

E în sta­re să pro­mi­tă ori­ce, de la mântu­i­rea de da­to­rii a mul­ti­na­ţi­o­na­le­lor până la vânza­rea su­ve­ra­ni­tății ță­rii. Nu­mai să mai ia un man­dat.

Pro­ble­ma e că nu­cleul dur al in­dig­na­ţi­lor, acea pătură so­cia­lă în sta­re să se re­vol­te până și pen­tru că în cur­tea Gu­ver­nu­lui sunt prea mul­te tu­fe de Ve­ne­ţia, e ar­vu­nit de Da­cian Ci­o­loș, acel ne­cu­vântă­tor ca­re n-a cu­te­zat să grăias­că încă des­pre can­di­da­tu­ra la preșe­din­ţie, în sta­re să-i ba­ge pe băi­e­ţii preșe­din­te­lui în func­ţie, echi­pa des­pre ca­re fu vor­ba, în șe­din­ţă. Da­că-s doi pu­te­rea (nu) crește și poa­te de aia i-a pro­mis lui Ma­cron ma­rea și pac­tul pen­tru mi­gran­ţi, nu de­par­te de Mar­rac­kesh.

Are ţu­că­lari, clan­ţe și bir­jari, ma­juri de pre­să și in­fan­ţi de on­li­ne ca­re să-l ape­re de no­ta­rea în ca­ta­log a co­ri­gen­ţei de la ma­te­ria de ba­ză: con­sti­tu­ţi­o­na­lis­mul. Sunt un­de­va în jur de un mi­li­on de co­ri­fei ai cau­zei lui, de­bi­li­za­ţi de pro­pa­gan­dă. Ei văd ruși, pe­na­li, an­ti­eu­ro­peni, tot ce le po­run­cește mai­o­ri­mea de pre­să să va­dă. Dar cu mi­li­o­nul nu treci pârle­a­zul. Aici e dis­con­for­tul și agi­ta­ţia.

„De înda­tă” pen­tru el înse­am­nă cinci tur-re­tu­ruri, ca-n smash-uri­le de la Mia­mi, și o pi­rue­tă cu ne­vas­ta ce­as la mână și pen­du­lă în su­fra­ge­rie. Men­ţi­ne ten­si­u­nea. Cum i se va mo­ti­va re­fu­zul?

De­ci­zia 356/2007 a CCR are pre­ve­deri cla­re: "Pot fi mem­bri ai Gu­ver­nu­lui per­soa­ne­le ca­re au nu­mai ce­tățe­nia ro­mână și do­mi­ci­li­ul în ța­ră, se bu­cu­ră de exer­ciți­ul drep­tu­ri­lor elec­to­ra­le, nu au su­fe­rit con­dam­nări

pe­na­le și nu se gă­sesc în unul din­tre ca­zu­ri­le de in­com­pa­ti­bi­li­ta­te pre­vă­zu­te la art. 4 alin. (1)”.

Le­gea nr. 90/2001, pri­vind orga­ni­za­rea Gu­ver­nu­lui, sta­bi­lește im­po­ra­bi­li­tă­ţi­le, par­don in­com­pa­ti­bi­li­tă­ţi­le ce­lor ca­re sunt de­sem­na­ţi mem­bri ai ca­bi­ne­tu­lui.

Pu­bli­cul încă nu știe că Olgu­ţa Vasilescu și Mir­cea Dră­ghici ar avea alte func­ţii pu­bli­ce de au­to­ri­ta­te, că ar exer­ci­ta func­ţii de re­pre­zen­ta­re co­mer­cia­lă sau că ar fi mem­bri în CA-uri­le com­pa­ni­i­lor de stat. Sau până la anun­ţul că mo­men­te­le de gândi­re pro­fun­dă se încheie cu fum alb pe coșul pre­zi­den­ţial au timp băi­e­ţii să fa­bri­ce nis­cai­va do­sa­re sau alte ba­za­co­nii, îmbu­ca­te de re­zis­ten­ţi. Le-ar re­tra­ge și ce­tă­ţe­nia da­că ar avea pu­teri.

E clar că la­bo­ra­to­rul e cel ca­re-l ser­vește și gândește

pen­tru el, ma­gis­trul, ple­ni­po­ten­ta­tul la ori­ce și la ni­mic. Li­ber de cor­do­nul om­bi­li­cal, ar fi ca pa­să­rea ce­ru­lui, pe ca­re de mul­te ori na­sul său pe sus o între­ce.

De Tai­ca La­zăr, cel ca­re a fe­re­cat cu șap­te la­că­te do­sa­re­le cu ca­se­le ob­ţi­nu­te de fa­mi­lia pre­zi­den­ţia­lă, nu se mai au­de ni­mic. Tre­bu­ia să-l re­vo­ce. Pro­pu­ne­rea era cla­ră. Ca­lis­tra­tul de do­sa­re ale re­vo­lu­ţi­ei e tot în post. Pre­cum mu­tul din Gar­da El­ve­ţia­nă, că­ru­ia va­sa­lii Pa­pei i-au tăiat lim­ba să nu mai măr­tu­ri­se­as­că pa­pa­raz­zi­lor când mai ie­se Sanc­ti­ta­tea Sa să mă­nânce o pră­ji­tu­rea.

Preșe­din­te­le re­fu­ză să-l co­boa­re din ca­pra po­du­lui pe dis­tin­sul său ha­le­bar­di­er, vaj­nic apă­ră­tor al tu­ru­lui de pantaloni. Prin re­fu­zul de a emi­te de­cre­tul de re­vo­ca­re a aces­tu­ia, preșe­din­te­le co­mi­te un act

de re­năși­re au­gus­ti­nia­nă și tre­ce­rea împreu­nă, în lip­sa san­ti­ne­le­lor, pes­te Po­dul Min­ci­noși­lor, tur­nat în "Füle-i hámor", nu în ca­tar­si­sul pe­nal doar pen­tru unii.

Klaus Wer­ner Io­han­nis e tot mai ri­gid în sin­gu­ră­ta­tea găr­zi­lor sa­le pre­to­ri­e­ne. Să­ra­cul, din prea mul­ţi hris­te­vi și re­ci­clări ide­o­lo­gi­ce, s-a ur­cat în tur­nu­ri­le pre­zi­den­ţia­le și re­fu­ză să se mai dea jos. E prea impe­rial. Și mult prea co­vă­sit în man­tia de Înalt prea Te­mut. Ui­tă că și alţii au fost tră­da­ţi de Uni­tă­ţi. Ace­le en­ti­tă­ţi obișnu­i­te să cânte la cel pu­ţin do­uă me­se. Isto­ria l-ar pu­tea învă­ţa că cei ce te-au pus tot ei te omoa­ră.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.