Catherine Durandin: „Ordinele la care se supunea Boia trebuie să fi fost foarte stricte“
Istoricul francez Catherine Durandin, expertă a Ministerului francez al Apărării și decorată cu Legiunea de Onoare, a lăsat să se înțeleagă, anul trecut, în cea mai recentă carte a sa, că istoricul Lucian Boia urma, în perioada comunistă, ordinele Securității. Autoare a mai multor lucrări de specialitate despre România, Durandin a afirmat și despre Mihnea Berindei, unul dintre fondatorii Grupului pentru Dialog Social, că a fost agent al Securității. Fragmentul în care Boia era expus de Durandin a fost cenzurat de ziarul „Adevărul“. După ce a fost inițial publicat, extrasul de mai jos a fost eliminat de la sursă, dar recuperat de la „Gazeta de Cluj“.
Catherine Durandin, mai 1980: „Am ajuns la București cu Air France la începutul după-amiezii. O ploaie cenușie cade peste pista cenușie a acestui aeroport militarizat. (…) Imediat ce am intrat în sala aproape pustie a aeroportului, aud la megafon că sunt rugată să mă prezint în faţa biroului de informaţii. Îngrijorată, înaintez, un bărbat înalt și solid, aproape gras, în jur de patruzeci de ani poate, mă salută, îmi întinde mâna și se prezintă: Lucian Boia, universitar, istoric, desemnat să mă «ajute» în cercetările mele. Trebuie să mă însoţească la hotel, să se informeze în legătură cu programul meu, pe scurt, să mă «ajute». L-am evocat pe acest ghid la începutul povestirii mele, fără să-l fi numit. Acum m-am răzgândit. (…)
A fost o lună în care am fost însoţită fără pauză. Lucian Boia venea să mă ia de la hotel la ora 8, mă însoţea la Biblioteca Academiei, se așeza lângă mine, verifica fișele prin care solicitam lucrările. Luam prânzul împreună, plecam din nou împreună la bibliotecă, la sfârșitul după-amiezii mă însoţea din nou la hotel. A fost inutil să-i explic ghidului meu că biblioteca îmi era cunoscută, știam organizarea fișierelor, ca și drumul până la hotel, și că venisem să-mi verific sursele și să-mi pun la punct bibliografia tezei: nu m-a slăbit deloc, îndeplinindu-și conștiincios sarcina. (...)
Ordinele la care se supunea Boia la vremea respectivă trebuie să fi fost foarte stricte: la sfârșitul acelei faimoase seri, ghidul meu m-a lăsat până la urmă să mă întorc singură la hotel cu autobuzul. Scufundată în gânduri, am uitat cu totul să cobor la staţia din apropierea Gării de Nord, unde trebuia, și am ajuns la cap de linie – o zonă industrială, de unde am fost obligată să refac traseul în sens invers… A doua zi dimineaţa, i-am povestit această mică aventură și Boia s-a panicat! Ce-am căutat eu la staţia de la cap de linie a acelui autobuz? Nimic, absolut nimic, a fost o greșeală datorată neatenţiei.
Au fost zile lungi și, în mod paradoxal, solitare în această companie permanentă care-mi interzicea, de fapt, să intru în contact cu prietenii mei. Mă feream să-i pun în pericol. Pe Șerban Rădulescu-Zoner, cu care m-am întâlnit la sala de lectură de la Biblioteca Academiei, Boia l-a repezit atunci când mi-a propus să mergem să fumăm împreună o ţigară în grădină. Nu am uitat formula: «Nu sunteţi autorizat să vorbiţi cu doamna Durandin», i-a spus lui Șerban. (...)
Prezenţa ghidului meu mă umilea. Îl simţeam, la rândul lui, plictisit și încordat. Am încercat să fac pe inocenta, mulţumindu-i la nesfârșit pentru devotamentul lui, până când, agasat, mi-a spus că-și făcea datoria!“