O no­uă împă­rți­re a sfe­re­lor de in­flue­nță es­te ine­vi­ta­bi­lă

Romania Libera - - Prima Pagina - Ilie Șer­bă­nes­cu

Pen­tru a-și pro­mo­va in­te­re­se­le co­mu­ne, dar și in­te­re­se­le spe­ci­fi­ce, ma­ri­le pu­teri ale lu­mii își împart vas­tul are­al co­lo­nial de pe ma­pa­mond pe zo­ne (ge­o­gra­fi­ce) sau pe sec­toa­re (eco­no­mi­ce) de in­flue­nță toc­mai pen­tru ca in­ter­fe­re­nțe­le (și deci con­flic­te­le) să se re­du­că spre bi­ne­le co­lo­nia­list co­mun. Ulti­ma, dar nu cea din ur­mă, din­tre împă­rți­ri­le sfe­re­lor de in­flue­nță a avut loc puțin înain­tea in­tră­rii în se­co­lul XXI. Du­pă ce în anii ‘90 toa­te ță­ri­le fos­te co­mu­nis­te din Eu­ro­pa Cen­tra­lă și de Est au tre­cut cu ar­me și ba­ga­je în ta­bă­ra ca­pi­ta­lu­lui, ta­bă­ra res­pec­ti­vă, pli­nă de fos­te și ac­tua­le pu­teri co­lo­nia­le, a dat o bă­tă­lie de un de­ce­niu pe zo­na cu pri­ci­na, așa-zis ieși­tă din co­mu­nism, deci toc­mai bu­nă de in­trat în are­a­lul co­lo­nia­list. Din­co­lo de emoți­i­le ge­ne­ra­te din per­spec­ti­va trăi­to­ri­lor zo­nei, im­por­ta­nța con­cre­tă a aces­tei zo­ne – po­li­ti­că și eco­no­mi­că – se do­ve­dea, la sca­ră mon­dia­lă, de ran­gul doi, da­că nu chiar de ran­gul trei, de in­te­res. Fă­ră Ru­sia, ace­as­ta nu re­pre­zin­tă vreo ma­re însem­nă­ta­te. Or, Ru­sia, du­pă o pră­buși­re no­to­rie, reuși­se de­ja o re­cu­pe­ra­re, cel puțin în mă­su­ra în ca­re scă­pa­se de lațul co­lo­nia­list, in­di­fe­rent al că­reia din­tre pu­te­ri­le co­lo­nia­le.

Și atunci, Ame­ri­ca, pre­zer­vându-și fi­ef-uri­le tra­diți­o­na­le, a gă­sit mai pro­fi­ta­bi­lă pre­lua­rea jo­cu­ri­lor în Asia, că­tre ca­re se de­pla­sa cen­trul de pu­te­re eco­no­mic al lu­mii, lă­sând Eu­ro­pei de Vest nou-veniții din Eu­ro­pa Cen­tra­lă și de Est. Așa se ex­pli­că ab­sor­bția ra­pi­dă a prin­ci­pa­le­lor țări din Eu­ro­pa Cen­tra­lă și de Est în de­ja au­to­bo­te­za­ta Uni­u­ne Eu­ro­pe­a­nă, du­pă ce pur­ta­se di­fe­ri­te nu­me de la inau­gu­ra­rea din anii ‘60. În con­fi­gu­ra­rea de la înce­pu­tul ani­lor 2000 trăim și acum!

Dar vre­mu­ri­le și con­diți­i­le de la înce­pu­tul ani­lor 2000 au apus de­fi­ni­tiv. Deși nu se prea vrea a se ve­dea lu­cru­ri­le cu ochii de azi, aproa­pe to­tul es­te schim­bat. Ame­ri­ca nu mai es­te cea de atunci. A pi­er­dut te­ren. UE nu mai es­te cea de atunci. Com­pa­ra­tiv, a câști­gat te­ren. Nici Ru­sia nu mai es­te cea de atunci. A re­cu­pe­rat te­ren. Nici Chi­na nu mai es­te ce era atunci. A de­pășit mai mul­te te­re­nuri de joc. Ecuația s-a com­pli­cat. Cea bi­po­la­ră – ca­re a ges­ti­o­nat lu­mea du­pă cel de-al doi­lea răz­boi mon­dial – nu mai es­te po­si­bi­lă. Tre­bu­ie gă­si­tă o for­mu­lă ca­re să in­clu­dă ori­cum nou-veniții ce nu exis­tau prac­tic în pe­ri­oa­da răz­boi­u­lui re­ce: Chi­na și Ger­ma­nia.

Că lu­mea între­a­gă nu mai es­te cea de la înce­pu­tul ani­lor 2000 o ara­tă și fap­tul că la con­du­ce­rea ță­ri­lor mem­bre ale G20 (ce­le mai im­por­tan­te țări ale lu­mii) se aflau atunci, în aproa­pe toa­te, gu­ver­nări con­si­de­ra­te cu ve­deri li­be­ra­le, în timp ce acum avem, în su­per­ma­jo­ri­ta­tea aces­to­ra, gu­ver­nări con­si­de­ra­te ori au­to­cra­te, ori „po­pu­lis­te”, mai sim­plu spus - ca­re nu con­vin co­lo­nia­lis­mu­lui ac­tual: au­to­crații, pen­tru că îi ri­di­că aces­tu­ia în ca­le in­stru­men­tul sta­tal, iar așa-zi­sul „po­pu­lism”, pen­tru că îndrăz­nește, chiar din in­te­ri­o­rul unor sta­te-pu­teri co­lo­nia­le, să dea pri­o­ri­ta­te in­te­re­se­lor nați­o­na­le pro­prii, ta­xa­te drept îngus­te și de­păși­te. Ba­la­nța es­te alta și se schim­bă me­reu și me­reu!

Nici ecuația co­lo­nia­lă nu mai es­te ace­e­ași de la ulti­ma împă­rți­re a sfe­re­lor de in­flue­nță la înce­pu­tul ani­lor 2000. Ame­ri­ca – ma­rea pu­te­re mon­dia­lă - și-a re­for­mu­lat stra­te­gi­i­le și și-a rei­den­ti­fi­cat par­te­ne­rii, ri­va­lii, vrăj­mașii. Să fim se­ri­oși! Ru­sia nu fi­gu­re­a­ză prin­tre vrăj­mași, în ci­u­da zgo­mo­te­lor po­li­ti­ce, san­cți­u­ni­lor eco­no­mi­ce și altor ase­me­nea. Chi­na – ma­rea Chi­nă ca­re a tre­cut pe lo­cul doi în lu­me la pu­te­re eco­no­mi­că – ocu­pă to­tuși lo­cul doi și la ri­va­lii sau vrăj­mașii Ame­ri­cii. Pri­mul loc es­te ocu­pat însă de de­par­te, în ochii Ame­ri­cii, de Ger­ma­nia. Nu se prea dis­cu­tă în acești ter­meni, chiar se ezi­tă a se pu­ne pro­ble­ma în clar, dar asta es­te re­a­li­ta­tea: Ger­ma­nia es­te vă­zu­tă ca ina­mi­cul nu­mă­rul 1. Nu pen­tru că Ger­ma­nia ar fi pro­gre­sat într-atât eco­no­mic încât să ia lo­cul Ame­ri­cii pe po­di­um și nici pen­tru că UE, al că­rui con­du­că­tor evi­dent es­te Ger­ma­nia, ar fi de­venit pri­ma pu­te­re co­lo­nia­lă, ci pen­tru că stra­te­gii ame­ri­cani, și nu nu­mai ei, văd ca pe­ri­col înain­ta­rea unui alt Rei­ch ger­man (al IV-lea) pe ar­ti­cu­lația struc­tu­ri­lor de­ja con­sti­tu­i­te ale UE.

Indus­tria ger­ma­nă, ve­hi­cu­lul prin­ci­pal al co­lo­nia­lis­mu­lui ger­man, a ofe­rit în mod neaștep­tat ar­gu­men­tul fap­tic că Ger­ma­nia, ca­re se pre­gă­tea de al IV-lea Rei­ch, nu mai are le­gă­tu­ră cu mi­tu­ri­le pe ca­re cu di­bă­cie cau­tă să le pro­pa­ge în lu­me. A rei­eșit, du­pă in­ves­ti­gații nici mă­car apro­fun­da­te, că indus­tria au­to ger­ma­nă mi­nțea: îi mi­nțea pe cli­e­nți, mi­nțea au­to­ri­tăți­le cu pri­vi­re la pa­ra­me­trii în ca­re se lău­da a se înscrie. Mai rău, un la­nț întreg de co­ru­pție la cel mai înalt ni­vel cău­ta să aco­pe­re min­ci­u­ni­le. Ame­ri­ca­nii au lan­sat atac du­pă atac: Vol­kswa­gen, Au­di, Por­sche, BMW, Mer­ce­des, toa­te măs­lu­iau soft-ul de mă­su­ra­re a po­luă­rii. Mi­liar­de pes­te mi­liar­de de amen­zi. Mi­li­oa­ne de mașini re­che­ma­te în ser­vi­ce. Și afa­ce­rea, bi­ne bo­te­za­tă „Di­e­sel­ga­te”, es­te pro­ba­bil în pli­nă des­fășu­ra­re. Nici ce­le­bre­le Si­e­mens – pen­tru, am nu­mi noi mai pe ro­mânește, șpă­gi de-a bi­ne­lea! și Deut­sche Bank – pen­tru ma­ne­vra­rea ne­co­mer­cia­lă a do­bânzi­lor! – n-au scă­pat au­to­ri­tăți­lor ame­ri­ca­ne pu­se pe cău­tat.

Bu­ba ame­ri­ca­no-ger­ma­nă a spart și aproa­pe-aproa­pe de gra­nițe­le Ger­ma­ni­ei înseși. Con­flic­tul din Ucrai­na are toa­te in­gre­di­en­te­le unei in­tru­zi­uni mul­ti­ple din afa­ra ță­rii și poar­tă înde­o­se­bi am­pren­ta unei încer­cări reuși­te de des­ta­bi­li­za­re pe trai­ec­tul Ger­ma­nia-Ru­sia, ca o încer­ca­re de a împi­e­di­ca o înțe­le­ge­re po­li­ti­că între ce­le do­uă pu­teri, ali­men­ta­tă de com­ple­men­ta­ri­ta­tea eco­no­mi­că ex­ce­pți­o­na­lă a aces­to­ra. Vântu­ra­rea NATO pe la gra­nițe­le Ucrai­nei, ce­re­ri­le pre­ci­se ale SUA de a înzes­tra cu ar­ma­ment greu ve­ci­nii din NATO ai Ucrai­nei pro­be­a­ză nici dra­gos­te pen­tru Ucrai­na, nici os­ti­li­ta­te față de Ru­sia, ci ni­mic altce­va de­cât încer­ca­rea țin­ti­tă de a împi­e­di­ca Ger­ma­nia să ajun­gă la aran­ja­men­te pe zo­ne de in­flue­nță în re­gi­u­ne. Cri­ti­ci­le des­chi­se la adre­sa ga­zo­duc­te­lor ca­re le­a­gă Ru­sia di­rect de Ger­ma­nia prin Ma­rea Bal­ti­că, cu oco­li­rea Ucrai­nei și Po­lo­ni­ei, pre­cum și încu­ra­ja­rea ame­ri­ca­nă des­chi­să a Po­lo­ni­ei pen­tru o po­li­ti­că in­de­pen­den­tă vi­ze­a­ză tot Ger­ma­nia. Hao­sul po­li­tic din Ro­mânia are tot sor­gin­te într-o înfrun­ta­re ger­ma­no-ame­ri­ca­nă. Pen­tru Ro­mânia, eu­roa­tlan­tis­mul la ca­re se închi­nă a de­venit un non­sens, „eu­ro (adi­că Ger­ma­nia) și „atlan­tism” (adi­că Ame­ri­ca) sunt mai mult în des­pă­rți­re de­cât împreu­nă! In­te­re­sul mă­car apa­rent al Ame­ri­cii pen­tru Ro­mânia nu are ca ex­pli­cație de­cât si­tua­rea Ro­mâni­ei, ca și în ca­zul Ucrai­nei, pe tra­seul Ger­ma­nia-Ru­sia.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.