Sistemul de sănătate. Drumul spre echilibru
Îmi place să dau vești bune! Am scris de nenumărate ori despre problemele din sistemul de sănătate românesc. Am scris despre dotarea insuficientă a spitalelor și clinicilor, despre exodul medicilor sau despre condițiile în care lucra personalul medical. Inclusiv despre salariile nesatisfăcătoare dintr-un sistem vital al statului – sistemul de sănătate.
Dar, așa cum am scris ani la rând despre neîmpliniri, acum mă bucur să scriu despre realizări. Știu că drumul e lung, mai sunt multe lucruri de făcut în acest sistem, dar ar fi nedrept să nu constat că dezechilibrele – cel puțin o parte dintre acestea – s-au atenuat.
Numărul medicilor care vor să plece în străinătate a scăzut semnificativ.
Conform statisticilor întocmite de Colegiul Medicilor din România, numărul de solicitări depuse de personalul sanitar care vrea să profeseze în altă țară a scăzut semnificativ. Ministerul Sănătății a înaintat un procent de reducere cu 40% în 2017 față de anul 2016. Procentul crește pe măsură ce mărim intervalul de timp. Astfel, în 2010 au existat peste 2.800 de solicitări, față de 2017, când au fost depuse 1.200 de cereri. Peste 43.000 de medici au plecat din țară în perioada 2007-2016. Enorm!
Președintele Colegiului Medicilor, domnul doctor Gheorghe Borcean, atrăgea atenția, anul trecut, pe bună dreptate, că nu doar salariile mici sunt motiv de plecare, dar și parcursul de carieră și condițiile de muncă ale tânărului medic.
O parte dintre slăbiciunile sistemului de sănătate au fost eliminate prin creșterea salariului medicilor și al personalului medical. Dar și dotările au pornit pe un drum bun.
Investițiile în spitale au crescut.
Ministerul Sănătății a derulat mai multe programe prin Banca Mondială pentru dotarea cu aparatură medicală, CT și RMN, a spitalelor județene. După acestea, pe lista beneficiarilor de tehnică medicală avansată urmează alte spitale, din orașe mai mici.
Mă bucur să pot să arăt și aici câteva cifre dintr-un motiv foarte simplu: cifrele nu mint și indică parametrii corecți ai oricărei situații pe care îți propui să o analizezi. Astfel, în anul 2018, au fost contractate 16 CT-uri pentru mai multe spitale județene de urgență din țară. Au fost, de asemenea, cumpărate, tot pentru spitale din țară, 24 de aparate de rezonanță magnetică – RMN. Au mai fost investiții importante în ecografe Doppler, ventilatoare pentru nou-născuți, iar 7 centre medicale regionale au fost dotate cu unități mobile pentru depistarea cancerului de col uterin. Programele continuă și anul acesta.
Cu o floare nu se face primăvară, vor spune cârcotașii.
Este adevărat, sistemul nostru de sănătate are nevoie de mult mai multe resurse, atât umane, cât și materiale. Cele patru spitale mari, regionale, sunt, deocamdată, în stadiul de intenție. Numărul medicilor de familie este în continuare prea mic. Mai sunt încă spitale – și nu puține – care au nevoie de reabilitări importante. Lista cu probleme nerezolvate este lungă, iar așteptările oamenilor sunt firești.
Dar, așa cum spuneam, îmi place să aduc vești bune. După ani de bâlbâieli incredibile ale unor conducători ai sănătății, după surprinzătoarea și păguboasa politică de închidere a spitalelor (mai țineți minte, nu-i așa?), după un exod al medicilor care ne-a adus pe unul dintre ultimele locuri din Europa ca raport al numărului de medici la cel al pacienților, drumul spre echilibru pare că a început. Dar este un drum greu.
Trebuia să avem un sistem de sănătate performant până acum? După trei decenii de capitalism și mai bine de zece ani în Uniunea Europeană, așa ar fi trebuit. Dar, în timp ce la noi, ministru după ministru, se născocea câte o nouă „reformă” sterilă și demagogică (unde sunt cele 27 de spitale promise de către un ministru „entuziast”?), sistemele din celelalte țări făceau pași repezi înainte.
Deficitul cu care am plecat de la Revoluția din 1989, iar apoi deficitul ultimilor ani au făcut extrem de grea recalibrarea sistemului de sănătate românesc. De aceea, orice măsură bună poate fi minimizată de ansamblul deficitar. În egală măsură, nu poți să le faci pe toate deodată; reinventarea sistemului, stabilirea direcțiilor de dezvoltare și elaborarea politicilor de sănătate sunt procese de durată. Iar fără acestea nici un plan de investiții nu stă în picioare.
Scăderea numărului de medici care vor să plece în alte țări, dar și întoarcerea acasă a unora dintre cei care au ales să plece (sunt multe astfel de reportaje în mass-media) arată că lucrurile se mișcă în direcția cea bună. Programele de investiții – de asemenea. Începutul drumului spre echilibru pare să fi fost făcut. Sper ca acest drum să continue. Recunosc, sunt un neurochirurg foarte optimist!