Florin Budescu Deverul și marjele
Profitul unei firme are două surse: marja și deverul. Deverul înseamnă că ai cumpărători mulţi. Când nu ai mulţi cumpărători, adică nu ai dever, se declanșează mecanismul de a scoate profit din marjă.
O covrigărie din intersecţie vinde mult. Am fi surprinși ce cifră de afaceri are. Sunt terase fără pretenţii, care vând băuturi alcoolice, cu un asemenea dever, că sunt plătitoare de TVA datorită cifrei de afaceri relativ mari.
Dincolo de băncile negeluite, ori scaunele ieftine, din plastic, dincolo de nenumăraţii covrigi de 1 leu, gogoși și feliile de pizza fără număr, se află servicii de contabilitate care au de administrat relativ mulţi bani.
Dacă ai o piaţă și vinzi mult, profitul tău se constituie din vânzarea unui număr foarte mare de articole, pentru că ai dever. La fiecare produs în parte pui un profit mic, înmulţit cu numărul tău mare de articole vândute. La fel stau lucrurile în toate domeniile unde există dever, adică o subpiaţă funcţională.
În schimb, dacă în domeniul respectiv nu există dever, apar business-uri pe marje. Specifică mentalităţii românești este practicarea acestui gen de afaceri. Neavând foarte mulţi ani o economie funcţională de piaţă – și nici acum nu o avem pe multe subpieţe – s-a practicat tehnica marjelor acolo unde într-o economie funcţională există dever mare.
Marjele înseamnă că nu funcţionează principiul cererii și ofertei. Cererea mare aduce preţ mic, iar cea mică – preţ mare. Acest fenomen economic influenţează mentalitatea omului.
Am cunoscut un onorabil domn, cu studii superioare și specializare în străinătate, care mi-a spus senin, prin anii ’90: „De ce să fac zece covoare și apoi să mă spetesc o săptămână să le vând la preţ mic, când pot face unul singur, să-l vând mai scump, să fac același profit și să muncesc de zece ori mai puţin?“.
Cel care face zece covoare se adresează unei pieţe cu dever. Cel care vrea să facă unul singur și să muncească mai puţin se adresează marjelor. Vânzătorii de mașini scumpe precum Ferrari, Aston Martin sau Lamborghini, de exemplu, practică un business bazat pe marje, dar unul ce presupune foarte multă muncă și tehnologie de vârf. Dacia Renault, când vinde Logan, practică un business bazat pe dever.
Unele dintre cele mai greu de înţeles afaceri sunt cele practicate de bănci, pentru că marfa pe care o vând acestea e banul, iar pentru ele preţul banului e dobânda. Principalul mod în care fac profit băncile e activitatea de creditare. Ele au bani pe care trebuie să-i vândă, ca să facă profit.
Ca să primești credit, trebuie să fii însă bancabil, adică să îndeplinești, ca persoană fizică sau juridică, un set de condiţii de creditare. Dacă nu îl îndeplinești și banca îţi dă credit, aceasta riscă să se trezească într-o zi, când vei fi în incapacitate de plată, că pierde bani.
Din 700.000 de întreprinderi din România, numai 13.000 sunt eligibile la credite. 1,85%. Extrem de puţine. 40% din 600.000, pentru că 100.000 de întreprinderi nici nu dau bilanţ, au capital negativ, adică datoriile lor sunt mai mari decât întreaga lor avere și nu se pot împrumuta la bănci.
Jumătate din aceste 700.000 de întreprinderi (firme, companii de stat, regii autonome etc.) au pierderi. Exportul mare al României, să nu ne amăgim, îl fac în jur de 100 de mari actori economici, dintre care cei mai mulţi au capital străin. Sunt zeci de mii de întreprinderi în această ţară fără niciun salariat, care de obicei fac afaceri business-to-business. Multe sunt așa-numite „firme de subzistenţă“, care nu fac profit, ci sunt menite să aducă lunar un venit proprietarilor.
Este tipic unei economii slab dezvoltate, în care IMM-urile nu sunt profitabile sau luptă din greu pentru un profit mic. Asta nu e bine. Una dintre criticile aduse băncilor este că creditele pe care le oferă în România sunt mult mai scumpe decât cele pe care aceleași bănci le oferă în Germania sau în Franţa.
România e ultima ţară din UE-28 pe intermediere bancară, cu o rată sub 30%. 70% din bani lăcăresc în bănci, pentru că acestea nu au cui să-i vândă, neavând dever. Soluţia este practicarea marjelor, altfel nu ai cum să faci profit.
Instituţiile bancare sunt printre firmele care inspiră cea mai mare aversiune oriunde în lume. Bancarii nu sunt nici printre cei mai darnici, nici printre cei mai simpatici oameni din lume. Atunci când însă analizăm activitatea bancară trebuie, în pofida acestor realităţi, să fim reci, obiectivi și să ţinem cont de lucrurile pe care le-am explicat anterior. Așa cum băncile trebuie să respecte legea.