Ma­ri­us Ghi­le­zan De la jus­ti­ţia so­cia­lă a lui Ma­niu la cul­tul pro­cu­ro­ri­lor

Romania Libera - - Prima Pagina - MA­RI­US GHI­LE­ZAN

Cen­te­na­rul Ma­rii Uniri s-a ce­le­brat ce­re­mo­ni­os fă­ră evo­ca­rea ilus­tru­lui frun­taș Iu­liu Ma­niu, ar­ti­zan al de­ci­zi­ei uni­ce în is­to­ria po­po­ru­lui ro­mân. Câte­va pa­ras­ta­suri, evo­cări în gru­puri ne­re­pre­zen­ta­ti­ve, elo­gii din par­tea foști­lor ţă­ră­niști nu pot con­tu­ra spec­ta­co­lul am­plu al unei co­me­mo­rări ce ar fi tre­bu­it să fie astra­lă.

Un po­por ca­re nu-și re­cu­noaște tre­cu­tul es­te con­dam­nat să vi­e­ţu­ias­că ase­me­nea bra­du­lui pe coas­ta mun­te­lui. Ori­ce vânt îl poa­te des­ţe­leni.

Pre­o­cu­pa­ţi de agen­de im­pu­se de alte in­te­re­se, de fle­a­curi se­zo­ni­e­re și mă­ci­na­ţi de frus­tră­ri­le ce­lor ca­re și-au arun­cat iden­ti­ta­tea ca pe o car­te­lă ex­pi­ra­tă, du­pă un zbor spre Vest, ro­mânii au ui­tat să-și vene­re­ze ade­vă­ra­ţii mar­tiri ai nea­mu­lui. Alte po­poa­re ar fi fă­cut din Ma­niu le­gen­de vii, ar fi scris căr­ţi de po­vești și l-ar fi ri­di­cat în Pan­the­o­nul nea­mu­lui. Dar pen­tru asta ar fi tre­bu­it să exis­te men­tori ai cau­zei.

Pa­tri­o­tis­mul lu­mi­nat al ma­re­lui înain­taș e o no­ţi­u­ne ex­pi­ra­tă pen­tru o ge­ne­ra­ţie ca­re stri­gă „Nu vrem ca­te­dra­le“. Jus­ti­ţia so­cia­lă a lui Ma­niu s-a tran­sfor­mat în jus­ti­ţia se­lec­ti­vă. Cul­tul pro­cu­ro­ri­lor a luat lo­cul cul­tu­lui mar­ti­ri­lor.

Bi­e­tul pă­rin­te Cris­tian Borz se chi­nu­ie de ani buni să ter­mi­ne ca­sa ero­u­lui de la Bă­dă­cin. Re­cent, l-am între­bat pe un li­der al Con­si­li­u­lui Ju­de­ţe­an de ce nu preiau cei de la ju­deţ lu­cră­ri­le de re­a­bi­li­ta­re și să de­pu­nă un proi­ect pe Axa 5 a fon­du­ri­lor struc­tu­ra­le și de co­e­zi­u­ne. Din axă, din ne-axă, n-ar exis­ta stu­diu de pre­fe­za­bi­li­ta­te și alte mă­run­ţișuri bi­ro­cra­ti­ce. Au dat de la bu­ge­tul lo­cal 100.000 de lei, chiar da­că sunt pe­se­diști, am­plu cri­ti­ca­ţi de foștii ţă­ră­niști că­ro­ra lim­ba de mi­e­re le-a fost co­cli­tă de lim­ba­jul con­ton­dent al re­zis­ten­ţei hașta­gis­te. Ei lup­tă și azi, dar nu vor să spu­nă pen­tru ce lup­tă. S-au ali­niat în co­rul ha­te­ri­lor de pro­fe­sie și zic că înju­rând ca pe mai­dan își fac o pro­fe­ţie de cre­din­ţă.

Ma­re­le om de stat Iu­liu Ma­niu a mu­rit în zi­ua de 5 fe­brua­rie 1953 la Pe­ni­ten­cia­rul din Si­ghet, du­pă o lun­gă și grea su­fe­rin­ţă, ca ur­ma­re a ani­lor de tor­tu­ră la ca­re a fost su­pus. Uni­fi­ca­to­rul și cre­a­to­rul sta­tu­lui na­ţi­o­nal mo­dern, fost prim-mi­nis­tru al Ro­mâni­ei, fost șef al PNŢ și al Par­ti­du­lui Na­ţi­o­nal Ro­mân din Tran­sil­va­nia, fost mem­bru în Par­la­men­te­le din Bu­cu­rești și din Bu­da­pes­ta, fost șef al Con­si­li­u­lui Di­ri­gent al Tran­sil­va­ni­ei, avo­cat al Mi­tro­po­li­ei Gre­co-Ca­to­li­ce din Blaj, no­bil din Bă­dă­cin și li­der al Opo­zi­ţi­ei de­mo­cra­ti­ce, apro­piat al Re­ge­lui Mi­hai, s-a sfârșit în chi­nuri cum­pli­te, ră­măși­ţe­le sa­le pă­mântești fi­ind arun­ca­te într-o groa­pă co­mu­nă de ca­ra­li­ii ţa­pi­na­ru­lui Va­si­le Ci­ol­pan, con­du­că­to­rul închi­so­rii, ulte­ri­or, cul­mea, de­co­rat de Emil Con­stan­ti­nes­cu (mai târziu fi­in­du-i re­tra­să). Nici în zi­ua de azi nu s-au gă­sit ră­măși­ţe­le pă­mântești ale frun­tașu­lui ţă­ră­nist.

În iar­na anu­lui 1953 Ma­niu avea vârsta de 80 de ani. Era sin­gur într-o ce­lu­lă de 2/3 me­tri. Pa­ra­li­za­se. Nu-și mai sim­ţea tru­pul de la atâtea bă­tăi. Per­fect lu­cid însă, as­cul­ta ru­gă­ci­u­ni­le car­di­na­lu­lui Hos­su. Un gar­dian cu fri­că de Dum­ne­zeu i-a fa­ci­li­tat lui Cor­ne­liu Co­po­su un ul­tim dia­log cu înţe­lep­tul de la Bă­dă­cin. „Ei voi sfârși aici. Ace­as­tă ne­no­ro­ci­re va mai du­ra vreo 20 de ani, du­pă ca­re va tre­bui să re­an­ga­je­zi PNŢ-ul în lup­ta pen­tru de­mo­cra­ţie“, așa i-ar fi spus atunci se­cre­ta­ru­lui său par­ti­cu­lar.

„Jur în fața lui Dum­ne­zeu, pe co­nști­in­ţă și onoa­re, că îmi voi jert­fi via­ţa pen­tru tri­um­ful cau­zei co­mu­ne ro­mânești…!“

„Je pro­met de­vant Le Seig­neur, et j’y m’en­ga­ge sur con­sci­en­ce et sur hon­neur, que je sa­cri­fi­e­rai ma vie po­ur que l’in­térêt su­prême de to­us les Ro­u­mains pu­is­se tri­om­pher…!“(Iu­liu Ma­niu)

Con­form măr­tu­ri­i­lor pre­o­tu­lui bă­nă­ţe­an Ra­ţă, când a fost adus să con­vi­e­ţu­ias­că în ce­lu­lă cu Ma­niu, ma­re­le om po­li­tic avea pi­ci­oa­re­le pu­tre­zi­te, în niște pan­ta­loni ca de ta­blă. A ce­rut o gă­le­a­tă de apă cal­dă, l-a spă­lat pe bă­trân și i-a tăiat cu o foar­fe­că pri­mi­tă de la un gar­dian mi­los ar­mu­ra de pu­roi, pu­tre­zi­ci­u­ne și ume­ze­a­lă. I-a cu­ră­ţat es­ca­re­le, dar pi­ci­oa­re­le erau de­ja ne­cro­za­te. I-a înde­păr­tat vi­er­mii din ţe­su­tu­ri­le moar­te. A fost lu­cid, con­form măr­tu­ri­i­lor pre­o­tu­lui, până în ul­ti­mul mo­ment al vi­e­ţii pă­mânte­ne: „Mer­ge­ţi și ves­ti­ţi cau­za noas­tră“, i-ar fi spus pe pa­tul de moar­te.

În zi­ua de 5 fe­brua­rie, tru­pul său neînsu­fle­ţit a fost pus într-un sac. De­ţi­nu­ţii ca­re au su­pra­vi­e­ţu­it re­gi­mu­lui de ex­ter­mi­na­re au măr­tu­ri­sit că ves­tea s-a răs­pândit prin lim­ba­jul Mor­se. Pe scări se au­zea zgo­mo­tul ţes­tei sa­le ca­re lo­vea les­pe­zi­le de pia­tră. Ar fi fost, con­form unor măr­tu­rii, dus fie în sa­tul Gi­u­lești, nu de­par­te de închi­soa­re, fie în groa­pa co­mu­nă a închi­so­rii.

Re­gi­mu­lui îi era fri­că și de moar­tea zi­di­to­ru­lui Ro­mâni­ei mo­der­ne. Va­si­le Ci­ol­pan ar fi co­mu­ni­cat, con­form ar­hi­ve­lor, la Bu­cu­rești doar atât: „În ce­lu­la nr… s-a stins lu­mi­na“. Iu­liu Ma­niu nu are nici azi un loc de veci.

Dum­ne­zeu să-i ier­te pe cri­mi­na­li. Dar și pe ră­tă­ci­ţii din co­tloa­ne­le in­dig­nă­rii. Su­fle­tul ma­re­lui ro­mân e de­mult la dre­ap­ta Ta­tă­lui. Ve­ghe­a­ză ne­pu­tin­ţa ce­lor ca­re nu pot înjghe­ba un bi­et proi­ect po­li­tic, as­cun­zându-se în spa­te­le unui fost peu­ne­rist, mem­bru al Ve­trei Ro­mânești, ca­re în anii ’90 îl hu­i­du­ia de 1 De­cem­brie pe Cor­ne­liu Co­po­su, dis­ci­po­lul lui Iu­liu Ma­niu. Si­gur că me­ta­le­le să­lă­ja­nu­lui ajuns co­mi­sar, pe spe­za hu­li­to­ri­lor și dis­tru­gă­to­ri­lor par­ti­du­lui is­to­ric, sunt mult mai va­lo­roa­se.

Is­to­ria nu-ţi poa­te cum­pă­ra bi­le­te la bu­si­ness-class și nici nu te poa­te sfă­tui să nu-ţi vin­zi su­fle­tul ur­mași­lor ce­lor ca­re au ţi­nut stră­bu­nii lui Ma­niu în io­bă­gie. E o ches­ti­u­ne de­loc me­ta­fi­zi­că.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.